Ana Petrescu
456 vizualizări 23 mai 2019

„Mi se pare destul de nefericită, atâta vreme cât noi avem duminică alegeri pentru PE, cu siguranţă vom avea schimbări în PE. Despre Parlamentul din România nu ştiu să avem alegeri duminică, nici preşedintele nu cred că are o astfel de informaţie, cea care poate determina schimbări. În clipa de faţă, majoritatea este solidă, confortabilă în Parlamentul din Bucureşti şi n-aş crede ca preşedintele să participe la mişcări care să ducă la alt gen de schimbări”, a afirmat Valeriu Steriu, joi, la RFI, referitor la declaraţiile şefului statului Klaus Iohannis despre alegeri şi referendum.

Acesta a adăugat că PSD ignoră referendumul aşa cum Klaus Iohannis l-a ignorat pe cel din anul 2009 care avea ca temă reducerea numărului de parlamentari la 300 şi Legislativ unicameral.

„Nimeni n-a boicotat nimic, nu ştiu ce informaţii deţine preşedintele, pentru că am asistat la foarte multe şedinţe pentru campanie, întâlniri, mitinguri. Cred că nu cunoaşte limba română. A ignora este cu totul altceva decât a boicota. Aşa cum domnia sa în 2009 a ignorat, chiar a spus că este inutil acel referendum, cred că mult mai interesant cu reducerea numărului de locuri de parlamentari, făcând chiar declaraţii publice, nu găsim astfel de declaraţii publice aproape la nici un oficial al PSD sau cel puţin din partea partidului. Faptul că unul sau altul s-au exprimat în privinţa persoanei proprii este cu totul altceva”, a conchis Steriu.​

Reacţia deputatului PSD vine în contextul în care în spaţiul public a apărut un video în care şeful statului Klaus Iohannis spunea că referendumul din 2009 i se pare inutil şi prin urmare nu a votat.

Totodată, Klaus Iohannis a acuzat, miercuri, PSD că încercă să boicoteze referendumul atât convingându-i pe oameni să nu voteze la referendum.

Foto: Hepta

Citește și: