Elena Crangasu
4759 vizualizări 18 nov 2019

„Deputatul USR arată, în adresa către CNCD, că în cadrul unei emisiuni televizate pe postul Antena 3, deputata social-democrată Olguţa Vasilescu a afirmat cu privire la şeful statului următoarele: «Domnul Klaus, cred deja se şi vede şef de lagăr de concentrare şi toţi PSD-iştii băgaţi acolo la reeducare». Această afirmaţie a venit în contextul vizitei Preşedintelui României, Klaus Iohannis, la Bistriţa. Insinuările făcute de doamna Olguţa Vasilescu fac parte din discursul public asumat de Partidul Social Democrat cu privire la etnia Preşedintelui României, menite să instige la ură, intoleranţă şi discriminare”, se arată într-un comunicat al USR.

Preşedintele Comisiei de egalitate de şanse între femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor solicită Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării:

„1. Constatarea faptelor de natură contravenţională, a vinovăţiei doamnei Olguţa Vasilescu şi sancţionarea acesteia.

2. Obligarea doamnei Olguţa Vasilescu să transmită scuze publice atât Preşedintelui României, cât şi comunităţilor etnice care au fost profund lezate de afirmaţiile iresponsabile ale doamnei Olguţa Vasilescu.

3. Comunicarea modului de soluţionare a prezentei petiţii.”, transmite deputatul USR Cristina Iurişniţi în sesizarea către CNCD”.

Lia Olguţa Vasilescu a declarat că preşedintele Klaus Iohannis probabil deja se vede „şef de lagăr de concentrare” unde ar fi închişi social-democraţii, pentru reeducare. Afirmaţia vine în contextul în care şeful statului a spus în mai multe rânduri că e în război cu PSD.

Ulterior, Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că îşi cere scuze public, în cazul în care cineva a înţeles altceva prin afirmaţia pe care a făcut-o despre Klaus Iohannis. Şeful de campanie al PSD a precizat că nu a vrut să lezeze sentimentele comunităţii evreieşti, care a fost cea mai afectată de ororile naziste.

Citește și: