Catalina Mihai
Alina Matis
816 vizualizări 9 sep 2014

Rugat să comenteze modul în care premierul Victor Ponta a minimalizat atacurile asupra mai multor jurnalişti în timpul unui protest şi comentariile postate pe Facebook de fostul său purtător de cuvânt Mirel Palada, Hoyt Yee, asistentul adjunct al secretarului de Stat al SUA, a declarat că nu este la curent cu incidentele, dar a precizat că este "absolut vital" pentru o democraţie să aibă o presă liberă.

"Sprijinim ferm, după cum ştiţi, libertarea de exprimare, libertatea presei. Cred că este absolut vital pentru orice democraţie să aibă o presă liberă şi jurnalişti care să poată face investigaţii, să scrie şi să vorbească deschis despre ce subiecte doresc şi orice declaraţii ale politicienilor sau ale oricui altcuiva care încalcă sau împiedică exercitarea acestui drept la liberă exprimare ar trebui să fie descurajate puternic", a precizat oficialul american.

Hoyt Yee a subliniat faptul că oamenii trebuie "să fie conştienţi că ceea ce spun ei poate avea efecte. Cuvintele sunt importante, pot avea un impact semnificativ, în special dacă sunt folosite într-un sens greşit".

Diplomatul SUA a mai precizat că nu este loc în social media sau în media mainstream pentru discursuri care incită la violenţă sau discriminare.

"Sperăm foarte mult ca, fie în dezbaterile politice, sau în dezbateri publice în mediul online, în conversaţiile de pe Facebook, oamenii să folosească un limbaj civilizat pentru a-şi exprima opiniile. Categoric nu este loc, fie în social media sau media mainstream, pentru orice care aduce cu discursul instigator la ură, sau orice incită la violenţă, sau orice care incită la discriminare sau aduce prejudicii oricărui cetăţean", a mai precizat Hoyt Yee.

În luna august, Mirel Palada a avut pe pagina de Facebook o postare cu următorul conţinut: "Cum apare câte un subiect politic care învârtoşează spiritul bejboinic în opinanţi, de zici că-i catastrofă şi dezastru mondial, cum mai scot capul câte doi-trei-zece-douăzeci, depinde de intensitatea subiectului, de bezmetici acoperiţi de pe lista mea care îşi fac seppuku comunicaţional şi trântesc cu cuvintele anti-guvernamentale în baltă propagandistică la mine pe wall. Şi uite aşa mai frigem nişte purceluşi anti-guvernamentali la proţap şi le dăm block şi mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaţilor care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar inainte fusese la Hotnews, şi care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câta îndemânare am să omor prin blocare ziariştii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoşilor, nici nu ştiţi câtă plăcere îmi provocaţi".

Palada şi-a prezentat, pe19 august, "scuzele publice celor care s-au simţit ofensaţi de maniera" în care s-a exprimat "pe pagina personală de Facebook zilele trecute la adresa unor jurnalişti".

"Respect dreptul la liberă exprimare al fiecărui jurnalist şi consider esenţial rolul presei într-o democraţie. Cât voi fi purtător de cuvânt al Guvernului voi aprecia munca făcută cu onestitate de către jurnalişti şi voi face tot ce îmi stă în putere să apăr principiile profesionalismului, responsabilităţii sociale, toleranţei, bunului-simţ şi apărării democraţiei statului de drept", se spune într-o scrisoare adresată preşedintelui interimar al Clubului Român de Presă, Indira Crasnea de către oficialul guvernului, scrisoare scanată şi postată pe pagina de Facebook a lui Palada.

Răspunsul lui Mirel Palada a venit după ce Clubul Român de Presă i-a solicitat premierului Victor Ponta ca purtătorul său de cuvânt să prezinte scuze publice ca urmare a postării de pe Facebook ofensatoare la adresa jurnaliştilor.

La începutul lunii septembrie, premierul Victor Ponta a decis ca Mirel Palada, consilier pentru strategii guvernamentale, să nu mai îndeplinească şi funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului.

Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului gândul, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA în România, Dean Thompson, a catalogat comentariul purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, despre „plăcerea” acestuia din urmă „de a executa electric” jurnalişti drept nişte „comentarii urâte” şi a lansat un apel la respectarea presei şi la importanţa independenţei acesteia într-o societare democratică.

„Nu cred că astfel de comentarii urâte îşi au locul când ai de-a face cu oameni care încearcă să transmită ştiri”. În acelaşi timp, şeful misiunii SUA a venit şi cu un îndemn pentru români: „Am face un apel către toată lumea să respecte presa - a patra putere, cum i se spune des - , care este o componentă atât de importantă pentru a ne asigura că cetăţenii activi rămân informaţi. Nu cred că astfel de comentarii urâte îşi au rostul când ai de-a face cu oameni care încearcă să relateze şi să transmită ştiri”, a spus Thompson, într-un interviu acordat recent ziarului gândul.

„Într-o democraţie, este treaba guvernului să le furnizeze cetăţenilor informaţii despre cum lucrează şi ce face, pentru ca cetăţenii să poată lua decizii informate. Presa este un mijloc foarte important pentru asta. De asemenea, presa este foarte importantă prin sarcina ei de a urmări ce se întâmplă şi a relata asta, pentru ca oamenii să poată lua decizii bune cu privire la cei pe care îi vor vota, cu privire la afacerile lor, orice”, a mai spus Însărcinatul cu Afaceri al Statelor Unite, vorbind despre importanţa ca presa să poată funcţiona liber într-o democraţie, fără imixtiuni din partea guvernului sau a altor autorităţi.

Întrebat dacă susţine ideea ca persoanele care deţin instituţii de presă să nu fie implicate în politică, americanul a replicat: „Noi susţinem o presă liberă şi imparţială. Credem că ar trebui depuse toate eforturile pentru a proteja media de influenţe externe, de orice natură, a fost mesajul diplomatului american.

Citește și: