Iuliana Barbu
339 vizualizări 6 aug 2019

”Solicit public noului ministru interimar, Mihai Fifor, desecretizarea întregului Raport MAI cu privire la mitingul din 10 august 2018, pentru a se afla măcar acum adevarul, la un an de la protestele din Piaţa Victoriei. Fiind secretizat, nu pot să dau detalii din el, dar după desecretizare, opinia publică va realiza cine a fost în spatele acestor manipulări care au aruncat o pată urată pe imaginea României. Pot să-i spun, însă, colegial, senatorului Mihai Fifor că singurele informaţii secrete sunt numele şi funcţiile unor ofiţeri, ce pot fi blurate înainte de desecretizare şi că, oricum, Raportul va fi făcut public de un viitor ministru liberal”, a scris, marţi, pe Facebook, senatorul PNL Ion Marcel Vela.

Vela susţine că a încercat să afle cine sunt cei responsabili de manifestaţia violentă din Piaţa Victoriei, dar fără rezultat.

”Acum un an, dupa mitingul din 10 august 2018, am încercat să aflu, în calitate de Preşedinte al Comisiei de specialitate din Senat, cine au fost cei care au produs diversiunile din Piaţa Victoriei, soldate cu violenţele interlopilor şi a huliganilor din galeriile de fotbal împotriva jandarmilor, cât şi a jandarmilor împotriva cetăţenilor paşnici. Am realizat că am avut de-a face cu o diversiune care a pus într-o lumină negativă diaspora şi întreaga Românie”, notează senatorul.

El afirmă că fostul ministru al Afacerilor Interne Carmen Dan a refuzat să desecretizeze raportul pentru evenimetele din data de 10 august.

”Carmen Dan a refuzat desecretizarea Raportului legat de derularea evenimentelor ‪din 10 august‬ primit la Comisia de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Senat cu regim de document clasificat. Înainte de încercarea de a o audia în luna septembrie 2018, Partidul Social Democrat a mutat abuziv şi în graba comisia de la PNL la PSD, cu ajutorul voturilor ALDE şi UDMR, iar Carmen Dan a rămas în fruntea MAI, a secretizat şi îngropat în continuare manipulările ‪din 10 august‬”, a transmis Vela.

Senatorul PNL susţine că doar prin aflarea vinovaţilor această greşeală nu se va mai repeta şi în viitor.

”Este în interesul MAI, a Jandarmeriei şi chiar a PSD să aflăm vinovaţii din 10 August 2018 şi pe toţi cei care au greşit ori au compromis intenţionat un protest paşnic şi democratic. Doar aşa, o pagină neagră din istoria democraţiei din România nu se va mai repeta şi în viitor!”, a conchis Vela.

Pentru data de 10 august a fost anunţat un protest care să marcheze un an de la manifestarea din Piaţa Victoriei, care s-a soldat cu răniţi (jandarmi şi protestatari), fiind deschise dosare penale în urma violenţelor.

 

Citește și: