Diana Grigore
849 vizualizări 26 iun 2019

„Sunt de acord să avem un candidat comun susţinut de Pro România şi ALDE, dar să fie un candidat PSD. Mi se pare absolut firesc ca un partid de talia PSD şi cu o rezervă atât de mare de oameni de valoare să vină cu propunerea de candidat, iar ALDE şi Pro România să îl susţină. Cu atât mai bine şi cu alte partide. Eu cred că de data asta poate avem o şansă să avem un candidat de stânga autentic, ci nu mai mulţi candidaţi de Sper ca de data asta să avem un candidat adevărat de stânga, nu mai mulţi candidaţi de stânga, dintre care unii se pretind de dreapta, care în general în viaţa privată nu fac doi lei”, a declarat Şerban Nicolae.

El şi-a argumentat decizia de a candida la prezidenţiale.

„Tot ceea ce întâmplă în ultima perioadă m-a fcut să cred că este nevoie să intru şi în această competiţie. Într-o primă judecată nu am vrut să candidez şi la funcţia de preşedinte al PSD şi la nominalizarea din patrtea partidului pentru alegerile prezidenţiale, considerând că în mod firesc dacă partidul decide să fiu candidatul pentru prezidenţiale, întregul partidul mă susţine. De altfel pe cei trei predecesori ai mei nu i-a ajutat. Nici Adrian Năstase, nici Mircea Geoană, nici Victor Ponta nu au avut niciun beneficiu din postura de candidaţi. În mod evident trebuie să transmitem un mesaj unitar dat de PSD”, a afirmat Şerban Nicolae.

Senatorul PSD Şerban Nicolae şi-a anunţat, în şedinţa Comitetului Executiv de pe 13 iunie, dorinţa de a candida la alegerile prezidenţiale.

Foto: Mediafax Foto

 

Citește și: