Ana Petrescu
360 vizualizări 14 apr 2019

„Am văzut că unii de la noi s-au grăbit să declare că «îngheţarea» relaţiilor nu este în statutul PES!? Şi ce dacă? Asta nu înseamnă că nu poate fi aplicată! Mai mult, dacă nu e în statut, o aplici cum vrei şi cât vrei; tu, PES, o «modelezi» cum îţi place, ca plastelina. Iar tu, victima, nu ai nici cum s-o ataci ... pentru că nu este în Statut! Greu cu «politichia» ...”, a scris europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu, duminică, pe Facebook.

Într-o altă postare pe reţeaua de socializare, Paşcu scria că momentul „dezgheţului” relaţiei PES cu PSD ar putea veni după alegerile europarlamentari, însă îi este teama ca nu cumva social-democraţii să fie „lăsaţi cu ochii în soare”, când va veni vorba de împărţirea funcţiilor, în noul mandat al PE.

„Spuneam de momentul «dezgheţului» relaţiilor PES cu PSD, care va veni după alegeri, când vor vedea câţi membri scoatem ... Mi-e teamă să nu vină şi mai încolo, şi anume după împărţirea funcţiilor în noul Parlament, să ne lase cu ochii în soare ... Sper sincer să nu se întâmple aşa şi am încredere în calitatile de «luptători» - declarate - ale colegilor care vor merge acolo...”, a afirmat eurodeputatul PSD.

Reacţia vine în contextul în care Serghei Stanişev, preşdintele Partidului Socialiştilor Europeni, a afirmat că PSE va lua în calcul îngheţarea relaţiilor cu PSD până la discutarea statului de membru al PSE în iunie, dacă Guvernul nu clarifică angajamentul pentru statul de drept şi dacă nu va urma recomandărilor CE. Acesta a mai spus că până în luna iunie nu va mai fi organizat niciun eveniment PES alături de PSD.

Liviu Dragnea a declarat, joi seară, că a văzut atitudinea unor aşa-zisi colegi din PES „cu muşchii foarte încordaţi”, care spuneau că îngheaţă relaţiile cu PSD”, precizând că nu există o astfel de prevedere în statutul PES.

Preşedintele PSD a adăugat că nu are de gând momentan să le răspundă celor din PES, adăugând o va face după alegeri şi dacă europenii o să vorbească de marile cazuri de uriaşă corupţie din ţările din Vest şi atunci când vor fi preocupaţi de faptul că într-un stat membru al UE au existat protocoale secrete între servicile de informaţii şi principalele instituţii din justiţie.

 

Citește și: