Ana Petrescu
345 vizualizări 25 apr 2019

„Până în 7 mai PSD va avea două nominalizări şi la Cameră şi la Senat pentru funcţia de judecător la CCR. Pe 7 mai PSD va nominaliza un judecător, unul la Senat şi unul la Cameră”, a afirmat Florin Iordache, miercuri seară la Realitatea TV.

Întrebat dacă este pe lista de nominalizări pentru un post de judecător la CCR, deputatul PSD a răspuns: „Nu. Foarte corect e aşa. Mă voi mai duce la CCR să susţin puncte de vedere sau conflicte. Pentru că aţi văzut am avut un conflict pe protocoale, pe 20 mai cred se va finaliza celălalt conflict. Nu (voi accepta să fiu judecător la CCR – n.r.). Nu mi s-a propus”.

Chestionat dacă fostul judecător CCR şi actual secretar general al Guvernului, Toni Greblă, va fi una dintre propunerile PSD, Florin Iordache a replicat: „Nu ştiu. A fost acolo”.

Mandatul magistratului Ştefan Minea la Curtea Constituţională expiră pe data de 15 iunie. Acesta a fost numit judecător CCR pe 15 iunie 2010.

Şi mandatul judecătoarei Curţii Constituţionale Simona-Maya Teodoroiu expiră pe 15 iunie. Aceasta a fost propusă de PSD şi aleasă în februarie 2015 de plenul Senatului în calitatea de judecător al CCR în locul lui Toni Greblă, care a demisionat din această funcţie.

 

Citește și: