Cristian ANDREI
14443 vizualizări 16 feb 2012

Preşedintele PSD a declarat că mesajul principal cu care s-a dus în SUA a fost că prin venirea USL la putere nu vor exista mutaţii semnificative în relaţiile externe şi că cei din Opoziţie “sunt oameni responsabili”.

„Nu am venit aici ca să pârăsc pe cineva de la Bucureşti sau să mă plâng. Nu am vrut să vin la Washington să fac nişte poze, ci să discut cu oameni care ştiu ce se întâmplă în România”, a declarat Ponta la Antena 3.

Co-preşedintele USL a adăugat că, împreună cu ambasadorul SUA, a stabilit lista celor cu care s-a întâlnit. Victor Ponta a precizat că au existat discuţii cu persoane din Departamentul de Stat care se ocupă de Europa de Est pe zona militară şi economică. De asemenea, preşedintele PSD a mers la sediul FMI.

„Mesajul principal cu care am venit a fost că cei din Opoziţie suntem nişte oameni responsabili, care vrem să schimbăm foarte mult ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii ani, dar vom păstra o stabilitatea în ceea ce priveşte relaţiile externe. Suntem parteneri cu SUA şi UE şi ne respectăm angajamentele”, a precizat Ponta.

Social-democratul a subliniat că americanii erau informaţi despre protestele din România.

„Oamenii pe care i-am întâlnit ştiau foarte bine ce se întâmplă în România, de faptul că oamenii sunt în stradă, asta m-a surprins. Am spus că cei care manifestă în România nu sunt doar cei care au o problemă economică, ci şi o mare nemulţumire faţă de regimul democratic. Avem probleme economice, dar principala noastră problemă este legat de modul de funcţionare al statului”, a declarat liderul PSD.

El a spus că le-a spus partenerilor americani că după venirea USL la putere este nevoie de un nou preşedinte, deoarece o coabitare cu Traian Băsescu ar fi foarte grea. "Trebuie să avem nu numai o nouă majoritate parlamentară, ci şi un nou preşedinte", a precizat Ponta.

În vizita din SUA, preşedintele PSD este însoţit de responsabilii USL pe zona de politică Externă, Titus Corlăţean şi apărare, Corneliu Dobriţoiu.

Citește și: