Gandul.info
Mihaela Gidei
521 vizualizări 27 feb 2018

„Nu deţin decât înregistrări cu oamenii care au încercat să îmi facă rău mie şi familiei mele. Nu pot să vă spun despre ce e vorba, am înregistrări cu cei patru. Din punctul meu de vedere, arată natura discuţiilor purtate în cadrul biroului DNA. Le depun la dosar. Sunt înregistrări cu mine şi cei patruv procurori din DNA. Toate înregistrările pe care le depun mă includ şi pe mine, nu există înregistrări în care eu să nu apar. Nu (au fost prelucrate -n.r.), tocmai de aceea le-am adus şi le şi depun, pentru a nu exista aceste suspiciuni. Sunt făcute în biroul de la PCA Prahova, când domnul Negulescu lucra acolo şi în biroul de la DNA Ploieşti, inclusiv în momentul în care domnul Negulescu îşi începuse activitatea la DNA”, a declarat fostul deputat Vlad Cosma, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Acesta a mai susţinut că toate neregulile pe care le-a constatat au fost deja semnalate în spaţiul public şi în faţa organelor abilitate.

„Am o listă cu 30 de persoane care au depus plângeri şi sesizări împotriva acestui procuror (Mircea Negulescu, n.r.). (...) Din ce am văzut şi eu în presă, toţi spun acelaşi lucru, deşi nu ne cunoaştem. Descriu aceeaşi modalitate de a falsifica probe şi de a incrimina oamenii pe nedrept cu tot felul de mijloace ilegale, din punctul nostru de vedere. Poate lui Negulescu i se par legale. (...) Acestea sunt persoane care au depus diverse plângeri împotriva acestor metode ilegale, persoane care în ultimii doi ani au semnalat atât public cât şi în faţa organelor anumite ilegalităţi. (...) Am depus în plângerea de la Parchetul General, am enumerat dosarele penale în care s-au întâmplat aceste lucruri şi despre care pot să prezint dovezi. Nominal, sunt vizaţi: Sebastian Ghiţă, Victor Ponta, Daniel Savu, Andrei Volosevici. Mai mulţi oameni politici”, a mai spus Cosma.

Vlad Cosma a precizat, la ieşirea de la Parchetul General, că nu a fost audiat de procurori, urmând să dea declaraţii în faţa acestora zilele următoare.

"Am adus poze, scrisuri şi înregistrări audio. Trebuie să ajung la Inspecţia Judiciară la ora 13.00. S-a sesizat ca urmare a dezvăluirilor pe care le-am făcut în spaţiul public. Am făcut declaraţii de martori din mai multe dosare penale. Sunt mulţi martori care au decl despre abuzurile comise pe care le-am depus şi voi mai depune în continuare. Săptămâna viitoare voi da o declaraţie completă", a completat Vlad Cosma.

Este vorba despre plângerea depusă pe 9 februarie de către de către Vlad Cosma împotriva procurorilor Giluela Diaconu, Alfred Savu, Lucian Onea şi Mircea Negulescu, ultimul fiind recent exclus din magistratură.

Fostul deputat îi acuză pe procurori de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituirea de grup infracţional organizat.

În urma plângerii depuse de Vlad Cosma, a fost înregistrat un dosar pe rolul Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului General.

Acesta a mai fost citat să se prezinte pe 20 februarie la Parchetul General, însă nu a venit.

Postul Antena 3 a difuzat mai multe înregistrări prezentându-l pe Vlad Cosma, care a arătat că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să inventeze dosare în baza unor "probe fabricate" unor oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă. Totodată, fostul deputat a dezvăluit cum procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice anumite documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.

Citește și: