Diana Grigore
140 vizualizări 16 dec 2019

„PSD nu va face o opoziţie aşa cum a făcut-o, de exemplu PNL sau USR în ultimii ani de zile. Adică nu vom hărţui Guvernul doar de dragul de a avea scandal politic în România. Nu vom depune moţiuni de cenzură doar de dragul de a avea o moţiune de cenzură. Sigur că vom face opoziţie, iar dacă vor fi lucruri neconstituţionale pe care le vom constata vom acţiona. Vom depune o moţiune de cenzură, de exemplu, doar dacă Guvernul va veni să îşi asume răspunderea pe modificarea legislaţiei electorale.. Dacă îşi va asuma, de exemplu, răspunderea pe Legea bugetului de stat, care este cea mai importantă lege din România, substituindu-se din nou Parlamentului, vom depune o sesizare la Curtea Constituţională, pentru a arăta greşelile pe care le face PNL la guvernare”, a spus Gabriel Zetea, la finalul Biroului Permanent al PSD.

Şi UDMR a anunţat că nu exclude o moţiune de cenzură la adresa Cabinetului Orban, dacă Guvernul adoptă o OUG privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

Dan Barna i-a cerut, marţi, premierului Ludovic Orban să nu cedeze la şantajul PSD cu moţiunea de cenzură în cazul asumării răspunderii Guvernului pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi. Liderul USR consideră că moţiunea de cenzură nu ar avea şanse să treacă.

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că, în cazul în care proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu va trece în Parlament, atunci Guvernul va lua alte măsuri. Ea a precizat că opţiunea unei moţiuni de cenzură există în orice moment.

 

Citește și: