Ion Gaidau - Mediafax
279 vizualizări 12 apr 2014

Reuniunea Consiliului de securitate era prevăzută pentru ora locală 21.00 (21.00, ora României), potrivit Preşedinţiei Ucrainei, în timp ce Avakov denunţa pe pagina sa de Facebook "agresiunea Federaţiei Ruse".

Potrivit ministrului, lupte aveau loc în special la Kramatorsk, în provincia Doneţk, unde "necunoscuţi au deschis focul în direcţia administraţiei locale". "Poliţia răspunde. Schimburile de foc continuă", a adăugat el.

La Krasnîi Liman, de asemenea în provincia Doneţk, "combatanţi înarmaţi" au atacat poliţia cu "arme de fabricaţie rusă AK100, deţinute doar de forţele armate ruse", potrivit ministrului.

"Autorităţile ucrainene consideră evenimentele de astăzi ca o agresiune (...) a Federaţiei Ruse", a scris ministrul, anunţând că luptele nu s-au soldat cu victime.

Sâmbătă, militanţii proruşi au trecut în ofensivă în estul Ucrainei, unde au preluat controlul asupra localităţii Slaviansk şi au ocupat, fără să întâmpine rezistenţă, sediul poliţiei din Doneţk.

Citește și: