Luminiţa Bogdan
173 vizualizări 6 feb 2014

Kremlinul a somat SUA să înceteze şantajul asupra Ucrainei şi finanţarea "rebelilor", în condiţiile în care adjunctul secretarului de stat american, Victoria Nuland, a revenit joi la Kiev pentru a încerca să găsească o soluţie la criza politică, relatează AFP.

"Occidentul trebuie să înceteze şantajarea şi intimidarea", a declarat consilierul preşedintelui Vladimir Putin, Serghei Glaziev, într-un interviu pentru cotidianul Kommersant Ucarina, făcând referire la întâlnirea din decembrie a oficialului american cu oligarhii apropiaţi puterii de la Kiev.

"Din câte ştim, i-a ameninţat pe oligarhi că vor puşi pe o listă neagră a SUA dacă preşedintele Ianukovici nu cedează puterea opoziţiei. Acest lucru nu are nicio legătură cu dreptul internaţional", a adăugat consilierul preşedintelui Putin.

"Se pare că Statele Unite mizează pe o lovitură de stat", a mai afirmat Glaziev, adăugând că americanii cheltuie "20 de milioane de dolari pe săptămână pentru finanţarea opoziţiei şi a rebelilor, inclusiv pentru a-i înarma".

De asemenea, Serghei Glaziev a denunţat "tentativa de lovitură de stat din Ucraina" şi a apreciat că puterea trebuie să o combată prin forţă pentru a evita "haosul".

Oficialul rus a reamintit, totodată, că asemenea SUA, Rusia a fost "garantul" suveranităţii Ucrainei după decizia Kievului din 1994 privind renunţarea la armele nucleare şi, din această poziţie, are dreptul "să intervină în conflicte de acest fel".

"Ceea ce fac americanii azi într-o manieră unilaterală este o încălcare flagrantă a acestui acord", a subliniat oficialul rus.

Ucraina se confruntă de la sfârşitul lunii noiembrie cu proteste fără precedent, după ce puterea de la Kiev a renunţat la procesul de apropiere de UE, în favoarea consolidării relaţiilor cu Rusia.

Citește și: