Valentin Vidu - Mediafax
5611 vizualizări 18 mar 2014

Alţi doi bărbaţi, un militar ucrainean şi un paramilitar prorus au fost răniţi, a declarat purtătoarea de cuvânt, Olga Kondrahova.

Versiunea pe care a prezentat-o purtătoare de cuvânt diferă de cea a Ministerului ucrainean al Apărării, care a anunţat un mort şi doi militari răniţi.

Potrivit ministerului, elevul-ofiţer S. Kakurin a fost ucis cu un glonţ în inimă, într-un asalt asupra unităţii din care făcea parte, la Simferopol. Căpitanul V. Fedun a fost rănit la nivelul gâtului şi unui braţ, iar un al treilea militar a fost rănit la nivelul capului şi unui picior cu lovituri de baston.

Ministerul - care în urma acestui incident a autoriza militarii ucraineni din Crimeea să-şi utilizeze armele pentru a-şi apăra viaţa -, a declarat într-un comunicat că agresorii, "purtând uniforma militarilor ruşi, erau înarmaţi cu puşti automate şi cu o puşcă cu lunetă".

Crimeea este controlată de două săptămâni de către forţele ruse şi proruse, care asediază militari ucraineni în baze.

Purtătoarea de cuvânt a declarat, pe de altă parte, că, "în cursul verificărilor la faţa locului, s-a stabilit că tirurile care au vizat atât militari ucraineni, cât şi membri ai forţelor de autoapărare au fost pornit din acelaşi loc".

Militarul ucis asigura paza unei unităţi militare în care se află serviciile fotografice ale Centrului militar de topografie şi navigaţie, a precizat Vladislav Seleznev, un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării.

Tuturor militarilor care se aflau pe teritoriul acestei unităţi le-au fost confiscate documentele şi armele.

"Li s-a spus că sunt arestaţi", a continuat purtătorul de cuvânt, fără să fie în măsură să precizeze numărul acestora.

Comandantul Marinei ucrainene Serghii Gaiduk a anunţat marţi că "tentativele de luare cu asalt ale unor unităţi militare, recurgând la arme, s-au multiplicat" în ultimele zile în Crimeea.

Premierul interimar ucrainean Arseni Iaţeniuk a apreciat, la rândul său, că acest conflict cu Rusia, în Crimeea, a trecut "de la faza politică la o fază militară".

Citește și: