Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2506 vizualizări 29 dec 2017

Ieri dimineaţă devreme, ştirea a apărut într-o singură publicaţie israeliană. Până seara târziu au publicat-o toate, mai puţin – fireşte – Israel Hayom (”Israelul azi”), cotidianul cu cea mai largă circulaţie, cadoul magnatului Sheldon Adelson făcut prim ministrului Netanyahu. (Cine doreşte să se încarce de efluvii de elogii îl poate răsfoi, dacă rezistă).

Şaizeci şi trei de adolescenţi israelieni i-au scris premierului, ministrului Apărării, Avigdor Lieberman, Şefului Statului Major, Gadi Eisenkot, şi ministrului Educaţiei, Naftali Bennett. Subiectul epistolei: cei şaizeci şi trei nu vor să fie înrolaţi în armată! Tocmai acum, când Armata, în conlucrare cu responsabilii din Invăţământ, lucrează la un proiect de sporire a numărului recruţilor.

Cei şaizeci şi trei explică de ce, ca nişte oameni mari: ”Am decis să nu luăm parte la ocuparea şi asuprirea poporului palestinian (...).  Armata desfăşoară politica rasistă a Guvernului, care încalcă drepturile fundamentale ale omului şi practică o lege pentru israelieni şi o altă lege pentru palestinieni pe acelaşi teritoriu (...), iar noi, subsemnaţii, băieţi şi fete la vârsta recrutării (18 ani, n.m.), din diferite regiuni ale ţării şi din diferite medii socio-economice, refuzăm să credem că în sistemul incitare şi să fim parte a braţului guvernamental de opresiune şi ocupaţie”.

Cred că ştiu ce le va răspunde prim ministrul Benjamin Netanyahu, dacă le va răspunde, acestor tineri – că sunt manipulaţi, că sunt folosiţi de duşmanii care doresc să-l doboare, că sunt influenţaţi de trădători de ţară, de forţe care fac jocul Iranului.

Altminteri, premierul ştie ce a construit, în cei aproape nouă ani neîntrerupţi de când se află în vârful puterii: o societate profund divizată, cu o clasă politică de încropeală, ca să-şi poată asigura majoritatea, populată de personaje cel puţin stranii, tot mai lipsite de credibilitate, cu o educaţie tot mai precară (cam asta aduce jocul democratic la suprafaţă, în acest secol, mai peste tot în lume).

Cred că scrisoarea celor şaizeci şi trei de tineri e un semnal îngrijorător, pentru “o ţară mică într-o vecinătate nemiloasă”, cum memorabil definea Israelul preşedintele George W. Bush. S-ar putea obiecta că, din 2004, când a rostit aceste cuvinte, unii dintre vecinii nemiloşi s-au mai îmblânzit, cum recunoştea cu satisfacţie Netanyahu însuşi, în februarie, la Casa Albă, oferindu-i lui Donald J. Trump unul dintre argumentele deciziei-dictat privitoare la Ierusalim.  (De pildă, saudiţii nu mai sunt duşmanii care au fost odată). E drept, în ultimii ani au dispărut o serie de ameninţări de securitate, dar au apărut şi continuă să apară altele în loc.

Mai cred însă că şaizeci şi trei de adolescenţi israelieni îi dau o lecţie de istorie şi de bun simţ ambasadorului Statelor Unite în Israel, David Friedman, care nu demult cerea unui Departament de Stat consternat de solicitare să nu se mai folosească sintagma “teritorii ocupate” în documentele referitoare la Cisiordania.   

Citește și: