Alina Matis
Alina Matis
8071 vizualizări 18 dec 2013

Uniunea Europeană s-a grăbit să tragă Ucraina (criteriile privind democraţia şi statul de drept nu erau şi nu sunt îndeplinite) lângă ea şi, când nu i-a plăcut cum miroase preşedintele Viktor Ianukovici, a strâmbat din nas, ca o damă rafinată şi cu principii. Aşa că Ianukovici s-a întors, ieri, spre Putin, pe care nu îl impresionează niciun miros. În urmă, pentru noi, românii, dar şi pentru Europa, rămâne o şansă ratată.

Ştiţi cât plătea România în vară pentru gazul rusesc? 391 de dolari/1000 metri cubi. Ştiţi cât va plăti de acum Ucraina? 268,5/1000 de metri cubi. Aşa se traduce "sfânta treime" anunţată ieri, reducerea cu 33% a gazului rusesc vândut ucrainenilor, după ce Viktor a bătut palma cu Vladimir şi a mai obţinut, într-un moment în care Ucraina e la un pas distanţă de a intra în incapacitate de plată, o investiţie de 15 miliarde de dolari în obligaţiuni ale guvernului de la Kiev. Comparaţi asta cu cea mai generoasă ofertă a Uniunii Europene - 610 milioane de euro. Sigur, noi veneam cu modernizarea, cu democraţia, cu statul de drept şi reformele, dar ştia toată Europa că, fără nişte bani - mulţi bani - urgenţi, Ucraina se prăbuşeşte. Rusul, om mai puţin principial, desigur, a pus pe masă cele 15 miliarde + încă 2 miliarde cât înseamnă reducerea preţului la gaz într-un an.

Văd cum se analizează acum cu indignare falsul pact faustian Ianukovici-Putin şi mă loveşte ipocrizia. "Modul în care Rusia a exploatat situaţia economică din Ucraina este revoltător", s-a scandalizat noul ministru german de Externe, Frank-Walter Steinmeier. După el, Merkel (aceeaşi căreia Ianukovici i se plângea la Vilnius că a fost lăsat singur cu ruşii) a ieşit miercuri să îl asigure pe pe Viktor că oferta acordului de asociere UE-Ucraina, pe care Kievul nu l-a mai semnat la Vilnius, rămâne pe masă. Bucurie pe Ianukovici! Cele 1.000 de pagini în "bruxelleză" ale acordurilor cu UE negociate în ultimii şase ani sunt pe masă, la fel şi discuţiile cu FMI, cu tot pachetul de reforme şi măsuri de austeritate pe care le presupuneau.

"Vreau să atrag atenţia că acest acord nu vine la pachet cu niciun fel de condiţie, nu este corelat cu creşterea, scăderea sau îngheţarea vreunui standard social, a pensiilor, a subvenţiilor sau salariilor", a pus imediat Putin sare pe rana europeană. Că Gazpromul a devenit cea mai puternică armă de politică externă a Rusiei, nu mai miră pe nimeni. Este adevărat că, aparent cel puţin, acordul Rusia-Ucraina nu vine la pachet cu vreo cerinţă publică, dar să nu ne amăgim: reducerea preţului la gazele ruseşti este o capcană extrem de periculoasă, care creşte enorm influenţa Rusiei într-o Ucraină puternic divizată şi, în acelaşi timp, creşte şi dependenţa Kievului de Moscova. Iar Uniunii Europene îi va fi mai greu ca niciodată să ajute Ucraina să iasă din această capcană.

"Vreau să liniştesc pe toată lumea. Nu am vorbit azi despre chestiunea aderării Ucrainei la Uniunea Vamală", a mai spus Vladimir Putin. Ucraina joacă, de vreo 20 de ani, o carte de politică externă care pare să îi placă foarte mult: nealinierea, politica "non-bloc". A făcut recent asta cu NATO, când s-a răzgândit în privinţa aderării, face asta acum şi cu UE, şi cu Rusia. De aceea nu am văzut - şi s-ar putea ca nici Putin să nu fi văzut - vreun semn că Ucraina va bate palma cu Rusia şi pentru Uniunea Vamală, proiectul lui Vladimir Putin care a devenit un spin în coasta UE. Calculat, Ianukovici vrea să îşi păstreze toate punţile de legătură. Problema este, însă, că puntea spre Moscova a devenit mult mai solidă şi strălucitoare.

Uniunea Europeană a greşit oprindu-se la mijlocul unui compromis şi compromiţând mulţi ani de muncă, progrese şi negocieri la sânge. Statul de drept şi independenţa justiţiei sunt nucleul Acordului de Asociere şi nu se amăgeşte nimeni că Ucraina bifează aceste rubrici, dar tratatele cu UE trebuiau semnate la Vilnius, luna trecută, pentru că existau mai multe şanse ca aceste reforme să aibă loc cu Ucraina deja lângă UE. UE a mai greşit şi pentru că, în ciuda mizelor geostrategice uriaşe ale integrării europene a Ucrainei, a tras linie taman la subiectul pe care Ianukovici nu voia să îl negocieze: dosarul Iulia Timoşenko.

A greşit şi România, nu doar UE. Am fost atât de absorbiţi să ajutăm R. Moldova să parafeze acordurile - să obţină acceptul politic, deci -, încât am ignorat nepermis de mult miza ucraineană. Problema minorităţilor, cea mai "nocivă" de pe agenda bilaterală (după cum a fost concluzia Forumului România-Ucraina, din 2012), avea, poate, o şansă de rezolvare cu UE la mijloc, pe post de mediator, de negociator extern. S-au dus şi speranţele spre o soluţionare a dosarului transnistrean, marea miză a Preşedinţiei OSCE 2013, asigurată de Ucraina. Din acest punct de vedere, Vilnius a fost un dublu eşec, pentru că a prăbuşit şi miza preşedinţiei OSCE, zdruncinând şi eficienţa Parteneriatului Estic (câte din cele şase ţări au vrut sau putut să încheie acorduri de asociere?). Şi, pentru România, mai e şi problema energetică. Bucureştiul ar fi putut coopera cu Kievul în ultimul an pe acest palier. Puteau fi explorate multe variante, orice doar să se mai mişte lucrurile: de la diverse joint ventures (Romgaz - Naftogaz), la cooperare în regiunea Mării Negre (un exemplu: închirierea de la ucraineni a unor echipament de foraj la mare adâncime, care îi lipseşte României).

Am fi putut şi ar fi trebuit să facem mai multe, pentru că interesul nostru ca Ucraina să fie integrată în UE este enorm. Acum, dacă Ucraina îşi pierde interesul faţă de UE, care credeţi că sunt şansele să fie interesată de România? Şi, dacă e să fi învăţat ceva din toată această situaţie, este că anul viitor va fi extrem de greu pentru Republica Moldova, iar România va avea un rol crucial în ajutarea fraţilor de peste Prut să supravieţuiască economic, politic şi democratic până la semnarea acordurilor cu UE.

Dacă UE vrea să joace pe acelaşi teren cu Rusia, acceptând toate miasmele care se pot ivi, ar fi bine ca, data viitoare când se va apropia Putin de negocieri, să mai pună ceva pe masă lângă miile de pagini despre reforme şi principii democratice.

Pentru comentarii, mă găsiţi pe Facebook - Alina Matiş şi pe Twitter - @alinamatis

Citește și: