Adrian Onciu
Adrian Onciu
1758 vizualizări 18 ian 2019

De când Viorica preluase preşedinţia Consiliului Spitalelor din UE mă gândeam că, într-un fel sau altul, pacienţii din Micul Pentagon vor fi mulţumiţi. Aveam, în sfârşit, un cuvânt de spus la Bruxelles, chiar dacă nu prea ne asculta nimeni (cu excepţia funcţionarilor care traduceau din limba română în alte limbi). Însă până să ne întindă careva vreo mână, trebuia să ne descurcăm singuri cu două mari probleme. Prima: fosta conducere a spitalului fusese atenţionată să rezolve situaţia pacienţilor de la salonul fără clanţă; dormeau claie peste grămadă, iar din punct de vedere psihiatric ajunseseră într-o stare jalnică. Practic le era imposibil să se concentreze asupra operelor literare şi ştiinţifice la care lucrau.

Odată cu transferul unora în regim semideschis, reîncepuseră actele de violenţă: hărţuiri sexuale, furturi de medicamente, devastarea cantinei, mâzgălirea pereţilor cu mesaje obscene anti-regim ş.a.m.d.

A doua mare problemă era legată de pacienţii internaţi la salonul fără clanţă în urma unor ingerinţe ale Serviciului Psihiatric de Informaţii, care şi-ar fi depăşit, indubitabil, atribuţiile. Nimeni nu contesta că pacienţii respectivi ar fi meritat să fie izolaţi, însă doctorii primiseră ordin ca, măcar de-acum înainte, să respecte cu stricteţe procedurile şi protocoalele spitaliceşti. În caz contrar, puteau fi acuzaţi de mal praxis şi obligaţi să plătească daune de milioane. Sau şi mai rău, să ajungă ei înşişi la salonul fără clanţă.

Mâncam liniştit un şniţel la cantină, când am primit SMS să mă prezint de urgenţă în biroul preşedintelui Liviu. Habar n-aveam ce anume era atât de urgent, însă mă apăsa un sumbru presentiment.

Intru în antecameră şi secretara (o acritură cu aere de vedetă porno) mă priveşte de parcă aş fi rugat-o să-mi dea un bon de ordine pentru masaj erotic cu finalizare. Apasă butonul telefonului fix, primeşte confirmarea şi îmi face semn să intru.

Îl surprind pe preşedintele Liviu notându-şi ceva în agendă.

- Ia loc, te rog.

Mă conformez şi aştept. Scrie în continuare. Oftează. Pe urmă trage pe nas două linii de Xanax de pe marginea biroului.

- Vrei şi tu?

Dau din cap că nu. Mai scrie un rând în agendă, înainte de a se ridica brusc, făcându-mă să tresar.

- Vin imediat. Aşteaptă-mă.

Rămas singur, mă strădui să-mi controlez emoţiile. Mă uit la agendă şi un impuls greu de stăpânit mă determină să trag cu ochiul. Citesc primele cuvinte. Pare un jurnal intim.

16 ianuarie. De dimineaţă am avut o stare de greaţă când am văzut postarea lui Dacian pe Madbook. E ridicol! Şi-a făcut partid ca să plece la spitalul din Bruxelles. Nu-i mai ajung medicamentele noastre.

M-a sunat un tip din gaşca lui Jean-Claude, că de ce fixez eu preţul la gaze pentru spital, aşa, de capul meu. Un dobitoc! Dacă tot le-am dat economia pe doi lei, de ce nu vin ei să guverneze? Adică şmecherii de la Paris şi Berlin rămân cu foloasele şi noi tragem ponoasele, da? Nu mi se pare corect.

M-a luat la-mpins vagoane Irina, la micul dejun, că de ce nu mă spăl pe dinţi înainte de masă. Oare ar fi cazul să-i spun şi eu că doarme încălţată cu pantofii de nuntă?!

Codrin mi-a transmis pe SMS că treaba-i bună cu protocoalele la Spitalul Constituţional. Normal, doar cine i-a pus acolo pe baştani, Sfântul Petru din cer?

Irina mi-a adus meniul de nuntă să-l consult. De parcă m-aş pricepe şi la altceva în afară de pomana porcului. Apropo, ăştia de la Serviciul Psihiatric de Informaţii sunt nişte jivine. I-am omenit ani şi ani de zile şi poftim recompensă: au muşcat mâna stăpânului! Păi, să nu-i fuţi de să nu se vadă?!

I-am zis Irinei să mai taie dintre invitaţi. Spre exemplu, ce să caute brancardierii, gardienii şi femeile de servici? Mai lipsea să-i cheme şi pe băieţii de la salonul fără clanţă, care am înţeles că s-au apucat să violeze pisici prin curtea spitalului. Din cauza lui Klaus, normal. El îi întărâtă cu aberaţiile lui.

De când m-au ales colegii şef la Micul Pentagon, am devenit prizonier al propriilor ambiţii. M-am autoizolat în colivia de aur. Am contacte doar cu cercul meu restrâns de doctori şi asistente, iar în rest mă învârt în mediul virtual. Mi-e frică şi de propria umbră. Ca să ies până la magazinul din curtea spitalului, trebuie să-mi pun perucă şi ochelari, altfel pacienţii #rezist mă trag în ţeapă. Mă bat cu ouă stricate. Am ajuns să schimb şase avioane ca să scap de paparazzi, eşti nebun?!

Asta mă deprimă cel mai tare, oamenii nu înţeleg că le doresc binele. Vor doar medicamente de la Bruxelles, din alea scumpe şi cu efecte perverse. Am luat şi eu o perioadă şi m-am visat în pat, în pielea goală, făcut sendviş între cancelarul Angela şi soţia lui Emmanuel. Un coşmar! Pacienţii ăştia nu pricep că sunt manipulaţi. N-au pic de demnitate. Fac jocul străinilor, care îşi cunosc bine interesele. Îşi iubesc ţara, nu ca noi. Cine mă cunoaşte, ştie că mai bine mor în picioare, decât să trăiesc în genunchi. Mai bine un mandat vultur, decât o viaţă găină.

Spre seară, i-am primit în audienţă pe doi olandezi de la Damen. Au venit deghizaţi în gunoieri, ca să nu-i fileze presa, puţeau a macrou stricat. Le-am spus clar: dacă vreţi contractul cu corvetele, lăsaţi-o mai moale cu statul de drept, băi băieţi. Chiar dacă suntem ultima găină din Europa, ar fi bine să nu ne luaţi drept papagali, da?

La culcare, Irina mi-a arătat pe telefon o poză de la nunta lui Irinel cu Monica. Mi-a zis că vrea şi ea un tort cu 15 etaje şi în loc de porumbei să avem la biserică un cârd de gâşte. Să le dăm drumul să zboare din clopotniţă şi eu să le împuşc ca pe mistreţi.

17 ianuarie. Cea mai tare ştire pe anul ăsta: s-ar putea să merg din nou la pescuit pe insula Belina. Doamne ajută şi fir întins la ştiucă!

După ce Simona a bătut-o pe americancă la tenis, m-am certat iar cu Irina. Nu vrea s-o punem naşă de cununie pe Viorica cu niciun chip. Am senzaţia că-i geloasă, altfel nu-mi explic.

Nu apuc să citesc continuarea pentru că apare preşedintele Liviu. Mă fac că plouă, culeg de pe agendă două scame imaginare şi le arunc pe jos.

Scoate o bancnotă de 100 de euro şi mi-o întinde peste birou:

- Cornele, ia banii ăştia şi du-te să pui acatiste la biserică.

- De toţi banii?!

- Da, de toţi.

- Şi ce să scriu în acatiste?

- Scrie aşa: să le dea Dumnezeu multă sănătate la doctorii de la Spitalul Constituţional, acum şi-n vecii vecilor Amin. Ai reţinut?

(va urma)

 

Citește și: