Adrian Onciu
Adrian Onciu
3090 vizualizări 22 feb 2019

În afara tratamentelor obişnuite, pe bază de medicamente sau electroşocuri, medicii recomandau şi şedinţe de spiritism. Specialiştii pretindeau că discuţiile cu persoane trecute în lumea celor drepţi aveau efecte benefice asupra psihicului. Îl întăreau (acolo unde era cazul) sau îl slăbeau, dacă pacientul manifesta simptomele unui dispreţ profund faţă de conducerea spitalului.

Am ales în mod special o noapte cu lună plină. Încă mirosea a tămâie şi lumânări arse când am ajuns în cimitir, la masa rotundă din lemn de brad, împreună cu Viorica, Liviu, Klaus şi Dacian.

Suntem pregătiţi, ca de obicei, să aducem o jertfă spiritelor invocate. Preşedintele Liviu ţine în braţe un godac de 8-9 kilograme. Dintr-odată animalul începe să se agite, grohăie strident, intuieşte cam ce-l aşteaptă. Cu o dexteritate care i-ar fi făcut invidioşi până şi pe agenţii Mosad, Liviu încearcă să-i taie gâtul fără pic de milă, însă purcelul se zbate şi scapă. O ia la goană ca nebunul, printre morminte.

- O să facem altădată pomana porcului, oftează şeful, apoi potriveşte în mijlocul mesei telefonul mobil prin care urmează să vorbim cu spiritele.

Câteva minute ne certăm. Pe cine să invocăm de data asta? Preşedintele Liviu l-ar vrea drept partener de discuţii spirituale pe fostul premier Adrian, de la care să înveţe ce înseamnă o dictatură de fier într-o mănuşă de catifea. Îi atrag atenţia că Adrian încă trăieşte, e internat la salonul 69-70, deci nu poate fi contactat pentru şedinţa de spiritism. Viorica e dezamăgită, umflă un balon şi îl sparge la urechea lui Klaus. Bărbatul se sperie şi cade cu tot cu scaun peste o cruce proaspăt vopsită.

- Asta-i pentru că ai refuzat-o pe Olguţa şi mi-ai pus beţe-n roate cu bugetul, fraiere! Data viitoare avem grijă, da?

Aparent consternat, însă în realitate zâmbind pe sub mustaţă, Dacian vine cu altă propunere:

- Eu l-aş invoca pe generalul Iulian, fostul şef al Securităţii spitalului. Este cel mai în măsură să confirme, odată pentru totdeauna, că alianţa USR-Plus nu are legătură cu securiştii de ieri sau de azi.

Ideea lui Dacian o face pe Viorica să fluiere ironic, ţuguindu-şi buzele.

- Din partea mea, Daciane, poţi să-l chemi la şedinţa de spiritism şi pe Sfântul Petru, că tot faţă de securist ai!

Remarca îi provoacă lui Dacian o grimasă. Ţipă contorsionat de furie:

- Te dau în judecată, analfabeto!

- Şi? Ce-o să-mi iei? Pijamalele?! Eşti invitatul meu.

Până la urmă, suntem nevoiţi să tragem la sorţi din mai multe variante: dictatorii Adolf şi Nicolae, Napoleon, Terente, Vadim, starleta Marilyn sau călugărul Vasile. Din urnă iese numele lui Nicolae, fost şef al spitalului în perioada comunistă.

Ne punem glugile negre pe cap şi degetele arătătoare pe fundul unui pahar răsturnat cu gura-n jos. Cu voce gravă, Liviu invocă sufletul dictatorului prin formula consacrată:

- Rugăm spiritul lui Nicolae să ne servească în această şedinţă de spiritism. Când va veni, să vorbească pe mobil. Am dat pe speaker.

Liniştea grea de după invocarea lui Nicolae e spartă de motoarele avionului companiei Ţiriac, plecat s-o aducă pe Elena din Costa Rica (la cererea expresă a doctoriţei Codruţa). Pe urmă auzim în difuzorul telefonului vocea inconfundabilă a fostului dictator.

- Alo! Alo! Tovarăşi! Rămâneţi la locurile voastre, începe şedinţa de spiritism... Sunt eu, Nicolae! Întrebaţi-mă orice şi vă răspund.

Mai încurcat decât un profesor de fizică scos la tablă să explice bugetul, Klaus se poticneşte când încearcă să pună întrebarea de o mie de puncte. În sfârşit, îşi face curaj şi o enunţă dintr-o suflare.

- Cine este continuatorul PCR în cadrul Spitalului Micul Pentagon?

Simt cum masa din lemn de brad se ridică în aer, levitează preţ de câteva clipe, apoi cade brusc cu o bufnitură care îi zbârleşte părul Vioricăi.

Din telefon se aude vocea dictatorului:

- Dragi tovarăşi, dacă ne referim la metodele staliniste ale PCR, continuator de frunte este preşedintele Liviu împreună cu gaşca lui. Dacă ne referim la oameni, atunci vorbim despre absolut toate partidele...

Cu urechile pâlnie, Viorica chicoteşte după ultimele cuvinte ale dictatorului. Pare parţial satisfăcută. La fel şi Liviu. În schimb, Dacian fierbe, bate cu pumnul în masă:

- Nu-ţi permit! Te dau în judecată! Noi nu suntem comunişti, cu atât mai puţin securişti.

- Alo, alo, tovarăşe Dacian, rămâi la locul dumitale. Dacă băieţii tăi sunt de dreapta, adică anticomunişti, atunci de ce votează cu LGBT-ul şi împotriva familiei tradiţionale şi de ce merg pe mâna neomarxiştilor de la Bruxelles? Ori eu am murit de prea mult timp ca să mai înţeleg ceva, ori politica e curvă şi în capitalism, nu doar în comunism. Altă întrebare, tovarăşi...

Dintr-un colţ al cimitirului se aude cucuveaua. Superstiţioasă, Viorica îşi face două rânduri de cruci, apoi scuipă-n sân.

- Piei, drace!

Masa levitează din nou, de data asta ridicată de forţa nevăzută din pantalonii lui Liviu. Preşedintele tuşeşte formal, un pic jenat, înainte de a pune următoarea întrebare.

- Tovarăşe Nicolae, credeţi că procedăm corect cu multinaţionalele care sug sângele poporului? Facem bine că le suprataxăm?

- Ţin minte ca acum, dragi tovarăşi şi prieteni... Şi mie au încercat să mi-o pună multinaţionalele, în cârdăşie cu bancherii. De fapt, de aici mi s-a tras şi moartea, ca să fiu sincer...

- Dă-o pe direct, Nicule! Miliardarul filantrop şi cu masonii lui ne-au futut pe amândoi de ne-au îndoit!

În telefon intervenise peste Nicolae o voce de femeie nervoasă.

- Cine-i acolo? întreb.

- Cum cine?! Eu, Lenuţa! Soţia dictatorului. Aveţi grijă, măi băieţi, vă paşte un mare pericol!

- Ce pericol, tovarăşă Elena?

- Deja văd primele semne. Multinaţionalele au început să părăsească spitalul. Pleacă în Africa, la forţă de muncă mai ieftină şi vă lasă în curul gol, aşa cum meritaţi. Aţi vândut industria lui Nicu pe doi lei şi aţi vrut globalizare. Na, poftim globalizare! Sunteţi ultima găină din Europa, râd de voi până şi ungurii, pe care Nicu i-a pus cu botul pe labe. Măi băieţi, lăsaţi-ne pe noi să conducem spitalul - fie şi prin spiritism - că oricum o facem infinit mai bine.

Se aud clopotele în turla bisericii. Pe nesimţite, Viorica s-a dus să le tragă. Încearcă să alunge spiritele rele.

(va urma)

 

Citește și: