Adrian Onciu
Adrian Onciu
7493 vizualizări 7 sep 2018

Ca în orice spital cu pretenţii, încăierările dintre medici erau inevitabile. În special, doctoriţele se trăgeau de păr, îşi disputau teritorii, îşi furau pacienţii şi încercau să-şi doboare adversarii prin intermediul celor mai perfide metode. Pe biroul preşedintelui Liviu ajungeau zilnic delaţiuni pline de picanterii, bârfe, zvonuri sau informaţii false. Loviturile sub centură nu conteneau, întreţinând o atmosferă de suspiciune, de teamă că oricând puteai deveni victima unui complot.

Faptul că se înconjurase de reprezentante ale sexului frumos îi adusese lui Liviu, pe moment, o serie întreagă de avantaje, le considera mai docile, mai uşor de manevrat, doar că ignorase complet partea lor întunecată, disponibilitatea maximă de a se da în spectacol, încrâncenarea plină de orgolii cu care mergeau până-n pânzele albe, până la limita penibilului, atunci când se întreceau în jocuri de imagine. Conflictul mocnit dintre doctoriţele Gabriela şi Carmen izbucnise odată cu reprimarea violentă a manifestaţiilor anti-regim, gardienii Psi din subordinea lui Carmen făcuseră exces de zel, iar nota de plată aterizase, deloc întâmplător, pe masa Gabrielei.

Primisem ordin să le invit pe doctoriţe la aşa-numita ”cină de reconciliere”, cu şeful spitalului pe post de mediator. Se ajunsese mult prea departe cu acuzele reciproce, situaţia ar fi putut scăpa de sub control, mai ales de când doctoriţa Gabriela începuse să-l atace, fără menajamente, pe însuşi preşedintele Liviu. În replică, bărbatul adunase informaţii sensibile despre rivala lui, strânsese dosare întregi cu filaje şi interceptări, ştia cu precizie orele la care doctoriţa îşi bea cafeaua, se spăla pe dinţi, se ruga la Brâul Maicii Domnului sau urmărea filme documentare cu reprezentanţii Statului Paralel tăind porcii de Crăciun.

Cu aerul sfios al unei adolescente care de-abia descoperea organul reproducător masculin în manualul de Anatomie de clasa a VII-a, Carmen fu prima care ajunse la întâlnire. Preşedintele îi dădu un trandafir şi-i sărută mâna pasional, până la cot.

- Îţi mulţumesc că ai acceptat invitaţia, draga mea.

Doctoriţa se îmbujoră şi se aşeză la masă, pe scaunul pe care mă grăbisem să i-l ofer.

- Să servim aperitive până vine Gabriela, decise preşedintele, apoi trase pe nas două linii cu substanţe psihotrope.

Şefa gardienilor Psi îl imită, înainte de a se lăsa moale pe spătar, aruncându-şi ochii peste cap.

- N-am chef să mă cert cu moldoveanca, îi spuse şefului ei, într-un târziu... E mahalagioaică, îi lipsesc manierele.

Din punctul de vedere al bărbatului, se aşteptase la altă atitudine. Spera să le împace şi să stingă conflictul. Altfel risca, Doamne fereşte, să-şi piardă scaunul.

Ar fi vrut să pregătească terenul pentru reconcilierea istorică, însă doctoriţa Gabriela îşi făcu apariţia însoţită de un operator TV cu camera mobilă pe umăr. Când şeful spitalului îi întinse trandafirul de bun venit, femeia îl luă, îl aşeză pe masă şi-l zdrobi cu ciocanul de şniţele pe care şi-l prinsese (cu sfoară) de pulpa piciorului. Doctoriţa Carmen tresări, ca şi cum lovitura i-ar fi fost adresată.

- Parcă era vorba să avem o discuţie privată, interveni Liviu. Ce caută idiotul ăsta cu camera de filmat?!

- Nu te priveşte! îi răspunse, ţâfnoasă, doctoriţa. Sunt sigură că m-ai chemat pentru o nouă diversiune, în stilul care te caracterizează.

- Ia loc, te rog. Haide să ne calmăm... Serveşti un aperitiv înainte de felul principal?

Femeia nu-i răspunse, deşi părea atrasă de praful alb de pe masă. Operatorul rămase în picioare, continuă să filmeze, iar Liviu îmi făcu semn să-l introduc în scenă pe cântăreţul de manele Sorinel Salam. Atmosfera se destinse din senin, doctoriţele dădură peste cap primele shot-uri de whisky şi preşedintele rânji pe sub mustaţă. Ştia ca nimeni altul să aplaneze conflictele, doar nu degeaba fusese proprietar de cârciumă înainte de a-şi începe fulminanta carieră în sistemul de sănătate mentală.

Ciocni paharul cu cele două femei şi i se adresă Gabrielei.

- Spune-mi, dragă, de fapt, ce anume îi reproşezi lui Carmen?

- Nimic în mod special... Doar că este o hahaleră, o impostoare, o demagoagă, o parvenită şi o slugă perfectă, care execută fără să crâcnească toate şobolănismele puse la cale de tine şi de camarazii tăi. Am dreptate, colega?

Scoase apoi ciocanul de şniţele la vedere, preventiv. De nervi, doctoriţa Carmen îşi muşcă buza şi-şi înfipse furculiţa în picior, discret, pe sub masă. Se abţinuse cu mare greutate să nu reacţioneze brutal, operatorul continuase să filmeze, ar fi fost greşit din partea ei să apară drept o persoană violentă, dispusă să înece în sânge orice formă paşnică de protest. Manelistul Sorinel Salam sesiză momentul tensionat şi le făcu o dedicaţie, o superbă piesă de dragoste (melodia ”A ieşit soarele din nori”), capabilă să facă să vibreze până şi sufletul negru al unei psihopate care îşi omoară partenerii în somn, tăindu-le penisul cu drujba.

Atinsă la coarda sensibilă, Gabriela aspiră pe nas o liniuţă de psihotrope, apoi o invită la dans pe colega ei. Mai întâi o călcă intenţionat pe bombeuri, pe urmă îi trase o coadă de ciocan la fund, zâmbindu-i dulce, de parcă ar fi complimentat-o în legătură cu halatul Versace de 2.000 de euro. La rându-i, Carmen o apucă pe rivală de păr şi-i plasă o lovitură de genunchi în plină figură, Sorinel Salam schimbă ritmul pe o melodie vioaie (”Na talent!”), în timp ce preşedintele Liviu îmi şopti să chem gardienii cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene. Se lămurise, definitiv, că duşmănia dintre cele două femei avea să moară în aceeaşi zi cu Statul Paralel. Adică niciodată. Singura lui şansă rămânea să scape, printr-un miracol, de doctoriţa Gabriela şi de acoliţii ei.

(va urma)

 

Citește și: