Gandul.info
Adrian Onciu
Adrian Onciu
6001 vizualizări 21 sep 2018

Până zilele trecute, nimeni nu citise celebra scrisoare prin care mai mulţi doctori cereau demisia preşedintelui Liviu. O dată cu apariţia epistolei asumată de trei medici în frunte cu doctoriţa Gabriela, lucrurile începuseră să se precipite. Şeful îşi triplase garda de corp, îşi bătuse-n cuie ferestrele de la dormitor, îşi pusese pistolul sub pernă şi convocase o şedinţă pentru a tranşa, definitiv, problema. Doar că taberele erau acum destul de echilibrate şi orice act de trădare pe ultima sută de metri ar fi cântărit decisiv în economia conflictului.

În timp ce regimul opresiv dădea semne vădite de slăbiciune, liderul Statului Paralel nu putea sta cu mâinile-n sân. Klaus mă rugase să organizez, discret, o întânire cu Eduard, Ludovic şi Augustin. Ultimul, un pacient de la salonul 21-60 care se credea procuror general, umbla noaptea pe holurile spitalului cu un vraf de dosare sub braţ, ciocănea din uşă-n uşă şi întreba, foarte degajat, cu pantalonii de pijama lăsaţi în vine, dacă doctorul Tudorel era pregătit să-i facă o evaluare rapidă la RMN. Cei patru reprezentanţi ai Statului Paralel urmau să discute despre posibile consecinţe ale înlăturării preşedintelui Liviu din fruntea Micului Pentagon şi înlocuirea acestuia cu pacienta Viorica, de la salonul 20-20 (care - după cum v-am mai spus - se credea prim-ministru).

Am reuşit să obţin telefonic o rezervare la restaurantul Secţiei de Terapie Intensivă, într-un separeu unde, de obicei, luau masa doctorii. După nişte aperitive reci (două perfuzii cu medicamente psihotrope), Klaus îi solicită lui Eduard, în calitatea acestuia de director al Serviciului, o primă informare cu privire la starea de spirit din rândul medicilor.

- Dragă Edi, cu atâţia preşedinţi şi şefi de guvern pe cap, n-am avut timp nici să respir. Crede-mă, l-am rugat pe bucătar să-mi facă o omletă şi să mi-o pună în mapa cu discursul de deschidere de la summit. Habar n-am care-i mişcarea pe teren. Ia zi, pică Liviu, sau nu?

Fără să se grăbească, directorul extrase un bileţel din tivul de la pijamale, îl despături şi îl citi conspirativ, cu voce joasă.

- Scorul este 30 la 17. Restul sunt indecişi. Ne mai trebuie minim 5 voturi...

Se scobi printre dinţi cu bileţelul (deşi nu apucase să mănânce nimic în afară de perfuzii), apoi îl aprinse în scrumieră. Hârtia se transformă în scrum.

În colţul mesei, Ludovic se scărpină după ureche, îşi dădu ochii peste cap şi căscă zgomotos.

- V-am spus că Crin şi Vasile vor să fie primii pe lista de europacienţi la Spitalul Psihiatric Jours Heureux din Bruxelles?

O palmă primită după ceafă îl făcu să sară de pe scaun, plin de nervi.

- Ce-ţi veni, băi Augustine? De ce dai?!

- Eşti prost?! Ce legătură au Crin şi Vasile cu discuţia noastră?

Mai senin decât cancelarul Angela în ziua în care fusese întrebată dacă nu vrea să-i primească în patul ei pe refugiaţii sirieni, Ludovic ridică din umeri. Pe urmă îmi ceru să-i aduc încă o perfuzie, simţea că se învârte cu tot cu podea şi că-i ţiuie urechile ca atunci când procurorii îl trimiseseră în judecată pentru obţinere de foloase necuvenite.

Surprinzător (pentru mine, cel puţin), Klaus îşi aprinse joint-ul cu iarbă pe care amicul Jean-Claude i-l băgase în chiloţi înainte de-a pleca la aeroport. Nu-l mai văzusem pe liderul Statului Paralel atât de tensionat. Trase puternic din ţigară, scrâşni cu maxilarele încordate, apoi îl sărută pe şeful agenţilor secreţi, direct pe buze, suflându-i fumul în gură. Bărbatul rămase năuc, aşteptă liniştit să-i iasă fumul pe nas, în timp ce Ludovic îşi puse a treia perfuzie şi izbucni în râs, înainte ca Augustin să-i tragă un cot în plină dantură.

- Terminaţi cu prostiile! tună Klaus. Edi, vreau sa te-aud. Cum înclinăm balanţa către tabăra insurgenţilor?

Directorul Serviciului era conectat non-stop la fluxul intern de informaţii clasificate, le primea pe telefonul mobil sub formă de SMS-uri cifrate şi le decripta cu ajutorul Noului Testament, pe care-l ţinea la piept şi-n somn, legat de gât cu un lanţ de aur dentar de 24 de karate (cadou de la miliardarul filantrop George).

- Treaba e ca şi rezolvată, îl asigură Edi. Am înregistrări ambientale cu şapte doctori acuzaţi de malpraxis. Pe alţi trei i-am prins cu trafic de cârnaţi din carne de porc bolnav de pestă africană. Idioţii băgau marfa la suprapreţ, la cantina spitalului. M-au implorat să nu-i dau pe mâna lui Augustin.

Când în separeu îşi făcură apariţia doctoriţa Gabriela împreună cu ceilalţi doi colegi semnatari ai scrisorii, Klaus scăpă ţigara din gură, rămânând ca la dentist. Ce căutau acolo liderii răscoalei? De unde aflaseră despre întrunirea clandestină a conducerii Statului Paralel?

- Vreau să vorbim, să negociem, le spuse Gabriela, trăgându-şi un scaun la masă.

Se aşeză lasciv, picior peste picior, lăsându-i să i se vadă, preţ de câteva clipe, bikinii Hugo Boss cu secera şi ciocanul brodate pe partea frontală.

- Despre ce anume să negociem? îndrăzni Klaus, rămas cu privirea pierdută undeva între picioarele femeii.

- M-am rugat la Brâul Maicii Domnului, dar nu este suficient. Îmi mai trebuie voturi să-l dau jos pe Liviu... Ce zici, te bagi? Punem de-un parteneriat la nivel subteran, departe de ochii pulimii?

Vizibil surprins de propunere, liderul Statului Paralel se aplecă să-şi recupereze joint-ul. Trase două fumuri înainte de a-i răspunde.

- Şi nouă, ce ne iese la faza asta?

- De mâine se întoarce Codruţa la Direcţia Psihiatrică Anticorupţie, iar legile Justiţiei vor fi ce-au fost, şi chiar mai mult decât atât!

Cu dinţii crăpaţi, Ludovic scăpă un chiuit şi, plin de entuziasm, începu să zdrăngăne la chitară: Iubita mea, să ne-aruncăm în mare / Împleticiţi în sare şi guvizi... Însă nu apucă să-şi ducă până la capăt ”Aruncarea în valuri”, uşa se dădu în lături şi preşedintele Liviu intră ca o furtună, cu telefonul mobil în mână.

Le făcu poză, înainte ca cineva să poată reacţiona.

- Gata, v-am prins! exclamă şeful spitalului. Iată dovada că nu vorbesc prostii. Iată cine stă la masă cu Statul Paralel! Gabriela, îmi pare rău pentru tine, iubesc trădarea, dar îi urăsc pe trădători. Indiferent că mă omori sau mă laşi în viaţă, tot ai pierdut meciul. Ne vedem la şedinţă. Auguri amici!

Bărbatul ieşi zâmbind, iar Ludovic continuă să zdrăngăne la chitară, la urechea doctoriţei: Iubita mea, să ne-aruncăm în mare / Şi să trăim în mare neînfrânt / Să ne luăm dacă doreşti la vară / Trei săptămâni concediu pe pământ...

(va urma)

 

Citește și: