Adrian Onciu
Adrian Onciu
10204 vizualizări 16 nov 2018

Pacienţii spitalelor din Ungaria, Polonia, Italia şi, mai nou, România, începeau să aibă mari dubii cu privire la eficienţa tratamentelor impuse de Bruxelles. În timp ce unii se simţeau excelent, înghiţeau pastile cu pumnul şi nu refuzau medicamente noi, experimentale, alţii făceau alergie până şi la ideea că ar putea fi bolnavi. Iar dacă, într-un târziu, îşi acceptau diagnosticul, preferau să se pună pe picioare mai degrabă cu ceai de muşeţel şi ţuică fiartă, decât cu procedurile recomandate de doctorii Frans şi Jean-Claude (ei înşişi fiind bolnavi de putere, în stadiu terminal).

Medicii europeni aveau viziuni foarte diferite în legătură cu cele mai bune tratamente în cazul bolilor de natură psihiatrică, în special cele derivate din naţionalism, creştinism şi incapacitatea de a-ţi schimba sexul în funcţie de horoscopul zilei. Specialiştii români, de exemplu, preferau tehnicile de autovindecare prin meditaţie yoga în pielea goală şi stimularea gândirii progresiste cu gaze lacrimogene. Doctorii de la Bruxelles, în schimb, lucrau mult cu subconştientul, erau adepţii picăturii chinezeşti, ai bombardării constante cu lozinci şi cuvinte cheie (gen toleranţă, egalitate, stat de drept) din repertoriul clasic neoliberal, prin intermediul presei, al reţelelor sociale, ONG-urilor şi multinaţionalelor aliniate curentului psihoglobalist.

Psihiatrii de-acum o sută de ani ar fi fost invidioşi pe doctorii Frans şi Jean-Claude. Ar fi dat orice să aibă şi ei un aparat de propagandă comparabil şi bani cât să-nchidă gura oricărui pacient nemulţumit de rezultatele tratamentului. Poate, cine ştie, ar fi reuşit să evite Primul Război Mondial şi implicit festivităţile pariziene ale Centenarului Armistiţiului, unde o bătrânică de 101 ani o confundase pe cancelarul Angela cu soţia preşedintelui Emmanuel. Slavă domnului că venerabila franţuzoaică nu l-a încurcat pe Vladimir cu soţia preşedintelui Donald şi nu a confirmat, astfel, ingerinţele Rusiei în alegerile din Statele Unite.

La Spitalul Jours Heureux din Bruxelles, ultimul raport MCV şi rezoluţia cu privire la situaţia explozivă din Spitalul Micul Pentagon avuseseră darul de a încinge spiritele în cele două tabere. Ca să detensioneze, cumva, situaţia, preşedintele Liviu hotărâse să organizeze la cantină o mică petrecere. Îi invitase inclusiv pe duşmani - ambasadori, şefi de la Bruxelles, reprezentanţi ai ONG-urilor, fără să-i uite pe liderii Statului Paralel. În definitiv, ce mai avea de pierdut? Măcar să rămână toată lumea cu o amintire plăcută din perioada în care Viorica (de la salonul 20-20) se credea prim-ministru.

Şi ca să le arate oaspeţilor că nu le purta ranchiună, şeful spitalului mobilizase asistentele şi doctoriţele, le îmbrăcase în costume de baie transparente şi le repartizase câte un invitat.

Doctorii Jean şi Frans fură preluaţi de doctoriţa Carmen şi asistenta Olguţa, în braţele ambasadoarei Olandei ateriză Viorica, în timp ce Klaus avu un adevărat şoc atunci când doctoriţa Abramburica îl ciupi de fund, făcându-i cu ochiul. După primele pahare de whisky şi doze de medicamente psihotrope trase pe nas, diferenţele se estompară, lumea se simţea bine şi preşedintele Liviu încerca să fie o gazdă perfectă.

Îl luă deoparte pe Jean şi îi spuse la ureche ceea ce probabil că nu se aştepta să audă.

- Prietene, ştiu că vreţi să mă daţi jos, ca să vină la Putere oamenii voştri obedienţi, trădătorii, dar ţine cont de un singur lucru: în lipsa mea, referendumul pentru familie ar fi trecut cu brio! În plus, faţă de doctorul Viktor de la unguri, Viorica noastră este o femeie decentă, poţi să stai la un şpriţ cu ea fără teama c-o să-ţi fure portofelul.

Instinctiv, Jean-Claude îşi duse mâna la buzunar. Răsuflă uşurat, portofelul cu cele două bilete de metrou era la locul său. Râse şi-i trase lui Liviu o palmă după ceafă (gluma lui preferată!).

- Hai că m-ai speriat, boss! Ce zici, ce părere ai de propunerea lui Emmanuel şi a coanei Angelica legată de armata comună a spitalelor din UE? Ne-ar trebui nişte carne de tun sau măcar vreo două, trei contracte pentru avioanele franco-germane Airbus-Dassault.

Şeful Micului Pentagon îi făcu semn doctoriţei Carmen să bage mâna-n chiloţii lui Jean. Bărbatul icni de plăcere şi groază, Carmen îl prinsese de ouă şi nu părea dispusă să-i dea drumul prea curând.

Îi explică senină, cu zâmbetul pe buze.

- O să participăm la armata UE cu un batalion de jandarmi pregătiţi să-i gazeze pe pacienţii din Africa şi Orientul Mijlociu care încearcă să sară gardul spitalelor din Occident. E bine aşa, Jane?

Îl strânse tare de ouă şi doctorul luxemburghez urlă de durere, cu ochii injectaţi.

- E bine, e perfect! Dă-mi drumul, paraşuto, că mor!  Fac ce vrei, ridic MCV-ul, vă bag în Schengen, vă las să vă spălaţi pe cap cu corupţii, cu protocoalele şi Justiţia voastră de rahat! Oricum mi se fâlfâie, că ies la pensie!

Doctoriţa îl slăbi din strânsoare. La rândul ei, asistenta Olguţa îl legase pe doctorul Frans cu cătuşele de calorifer, îl dezbrăcase în pielea goală, iar acum îl gădila pe la tălpi cu o pană de gâscă. Olandezul aprope leşinase, o rugase, disperat, să înceteze, promiţându-i că îi dă un memory-stick (găsit de un ţăran belgian în fundul curţii) cu numele şi prenumele tuturor informatorilor din Micul Pentagon care contribuiseră la rezoluţia împotriva României.

Sătui de-atâta pâine şi circ, simpatizanţii Statului Paralel veniseră la petrecerea lui Liviu cu gândul să o boicoteze, adică să nu se atingă de mâncare, băutură şi femei. Aveau în mâini pancarte cu mesaje de genul ”UE te iubim, că ca tine nu găsim!”, ”Cine nu-i cu noi, este împotriva noastră”, respectiv ”Ba pe-a mă-tii, doctore Florin!”. Cel din urmă mesaj venise drept reacţie la gestul obscen al doctorului Florin, care îşi dăduse jos chiloţii la cantină, îndreptându-şi organul reproducător înspre masa unde luau micul dejun Klaus, Dan şi Dacian.

Trimisă în delegaţie la spitalul din Bruxelles, doctoriţa Corina îşi făcu apariţia pe ultima sută de metri, purta un sutien albastru cu steagul UE şi nişte bikini cu tricolorul românesc. Nici ea nu prea ştia cu ce-i plăcea mai mult să se afişeze, cu sutienul sau cu bikini, însă înclina spre primul obiect vestimentar. După o gură de whisky băută direct din sticlă, femeia se apropie de masa preşedintelui Liviu, care se întreţinea cu Viorica. Amândoi citiseră raportul MCV şi acum stăteau cu o perfuzie de Furazolidon înfiptă în antebraţ.

- Liviule, îl abordă Corina, m-am sacrificat şi am reuşit să îndulcesc raportul MCV şi rezoluţia. Frans şi Jean-Claude erau decişi să vă dea pe mâna Curţii Penale de la Haga pentru represaliile din 10 august. A trebuit să fac video-chat pentru cei doi obsedaţi ca s-o scot la capăt. M-am simţit ca ultima pocnitoare de pe centura politică a Bruxelles-ului, crede-mă.

Şeful spitalului se uită spre Viorica. Pacienta salonului 20-20 pricepu repede mesajul, îşi scoase tigaia de la spate şi-i trase una-n cap Corinei, care se prelinse, uşor, pe sub masă.

(va urma)

   

 

Citește și: