Adrian Onciu
Adrian Onciu
6787 vizualizări 7 dec 2018

La Spitalul Jours Heureux din Bruxelles, Viorica fu întâmpinată cu aplauze de doctorul Jean-Claude şi suita lui de aghiotanţi. Pacienta salonului 20-20 se uită, speriată, peste umăr. Nu-i venea să creadă că ovaţiile îi erau adresate. Apoi, când doctorul luxemburghez îi sărută mâna şi-i plesni o palmă la fund, o străbătu un fior prin tot corpul. În sfârşit, simţise că era apreciată.

Deocamdată avea dubii dacă reacţia lui Jean-Claude se datora felului în care ea se îmbrăcase (pijamale roz şi papuci de casă cu puf) sau mai degrabă faptului că bărbatul duhnea a whisky de la o poştă. Pentru prima dată de când se cunoşteau, o strigase pe numele mic, îi făcuse cu ochiul şi o rugase să i se adreseze simplu, cu ”dragă Jean”.

Cei doi ajunseră într-o rezervă de la cantina spitalului, unde un chelner bulgar de la salonul fără clanţă îi servi cu icre negre şi şampanie Moet. Viorica îşi desfăcu primii doi nasturi de la pijamale şi îl muşcă de ureche pe omologul ei de la Bruxelles. Încins peste măsură, bărbatul îşi turnă şampanie rece în chiloţi, pe urmă trase pe nas două prafuri de bromură de potasiu cu eliberare prelungită. Dintr-un motiv imposibil de explicat, avusese un puternic şi incontrolabil impuls sexual.

O luă pe femeie de după gât, îi trecu degetele prin părul proaspăt coafat şi-i şopti cu vocea lui tabagică, de pensionar obsedat de corectitudinea politică:

- Viorico, dacă n-ai fi din România, aş divorţa de Christiane în secunda asta şi te-aş cere pe loc de nevastă...

Trimisul special al Micului Pentagon băuse prea puţină şampanie ca să marşeze la astfel de complimente fără perdea. Îi trecu prin minte dacă nu cumva doctorul urmărea vreun scop, avea un interes special să se comporte ca un moşuleţ în călduri. Ce-i drept, România urma să preia preşedinţia Consiliului Spitalelor UE, însă Viorica se gândea că oricum o să semneze hârtiile alea ca primarul - cine să-i traducă şi să-i explice sutele de legi comunitare, politici fiscale şi de integrare, când ea abia dacă apuca să înveţe traseul până la cantină şi-napoi (în cele şase luni de calvar bruxellez).

O asistentă transsexuală din Ungaria se opri în spatele doctorului, îi dădu jos cămaşa şi începu să-l maseze pe spate cu silicoanele ei mari cât doi pepeni de pus la murat. Jean-Claude o întrebă pe Viorica despre ultimele evenimente interne.

- Ia zi-mi drept, ce-a fost la spital, au vrut să-l dea jos pe preşedintele Liviu?

Femeia răsuflă uşurată. În sfârşit, putea discuta în deplină cunoştinţă de cauză, de la egal la egal. Îşi desfăcu încă un nasture de la pijamale, îşi dădu capul pe spate şi-şi umezi buzele cu limba înainte de a-i răspunde.

- A fost o tentativă de puci din partea Statului Paralel în frunte cu Klaus. Jalnic! Asta nu-i democraţie, e terorism! Dacă nu mă lasă să guvernez, îi bag pe toţi la Electroşocuri. Îţi jur, Jeane! Am şi eu o limită. Până când să suport mofturile şi aroganţele unora ca Klaus, Ludovic sau Raluca?

Doctorul îi făcu semn asistentei să plece, apoi se îmbrăcă. Îşi turnă o cană de whisky peste patru cuburi de gheaţă.

- Dragă Viorica, tu trebuie să înţelegi un lucru foarte simplu. Nu poţi fi şi cu dracul în buzunar şi cu sufletu-n Rai. Ori eşti cu noi - şi atunci mă doare-n cur de statul de drept şi de Legile justiţiei - ori eşti împotriva noastră. Dar atenţie, în ultimul caz te belim de nu te vezi, m-ai înţeles?

Bărbatul îi prinse mâna şi i-o sărută, apăsat, până la umăr. Însă nu apucă să meargă mai departe; în rezervă îşi făcu apariţia doctorul Frans. Olandezul o întrebă pe Viorica ”Ce mai fac şantierele navale Damen?”, dacă s-a legalizat cannabisul în România şi dacă avea chef să vadă un film cu lesbiene în beciul locuinţei lui din Maastricht. Din nefericire, în afară de ”cannabis” femeia nu înţelesese absolut nimic. Îi zâmbi ambiguu, iar Frans pricepu imediat că avea de-a face cu o persoană mult mai sofisticată decât reieşea din presă şi din discuţiile neoficiale.

- Vă aşteaptă ziariştii, îi anunţă olandezul, rămas cu privirea fixată pe papucii de casă ai Vioricăi.

Jean-Claude îşi termină băutura, îşi trase cămaşa şi sacoul, apoi îi sugeră ”premierului” să-şi aranjeze puţin pijamalele. Femeia era destul de răvăşită, dacă ai fi văzut-o aşa într-un alt context, ţi-ai fi putut crea o imagine complet greşită.

În sala de conferinţe, reporterii români şi străini îi întâmpinară pe cei doi cu zâmbete condescendente, Jean-Claude părea ameţit binişor. Viorica îşi scoase din poşetă nelipsita tigaie din teflon, o ridică în dreptul ochilor şi se dădu cu ruj.

- O să răspundem la două întrebări, decise Jean-Claude, sprijinindu-se de microfoane să nu cadă. Vă rog, prima întrebare... Da, domnişoara cu sânii mici şi faţă de viezure.

Tânăra vizată de doctorul luxemburghez înaintă la microfon vizibil iritată. Îşi pipăi, discret, bustul.

- Să ştiţi că port cupa C la sutien, doctore. Pe verificate! Apropo, sunt Roxana de la Agenţia de Ştiri Arici Pogonici. Doamna ”premier”, ce părere aveţi despre refuzul lui Klaus de-a o pune ministru pe asistenta Olguţa?

După ce auzi traducerea în căşti, Jean-Claude izbucni în râs şi îi şopti invitatei ceva la ureche. Amuzată, Viorica chiţăi veselă, pe urmă îşi trase masca sobră, de înalt demnitar aflat în postura de a decide soarta lumii printr-un fluierat la două degete.

- Mulţumesc de întrebare, îi răspunse ”premierul” ziaristei cu sâni mici şi aspect de viezure. Acest Klaus este unealta serviciilor şi vârful de lance al Statului Paralel. Dacă mai joacă tarantele cu mine, am să vă arăt cum şi-a făcut el şase case frumoase cu meditaţii la limbile franceză, portugheză şi fizică.

- Ultima întrebare, interveni Jean-Claude, indicându-l pe reporterul televiziunii germane ZDF (un tip cărunt, scund, cu chelie pronunţată, pantaloni scurţi şi maletă neagră, roasă pe la coate).

Bărbatul veni iute la microfon, în pas de defilare.

- Frau Viorica, v-a plăcut cum am rectificat fake-news-ul cu anexarea Transilvaniei la 1918? E bine aşa?

”Premierul” român se încruntă şi-l lovi pe reporterul ZDF cu tigaia-n plină figură.

- Da, acum e mult mai bine... Transmite-i cancelarului Angela să nu mă enerveze, că le trimit românilor din Germania nişte veste galbene de la Paris şi atunci s-o văd pe unde mai scoate cămaşa. Vă pup pe toţi, ţineţi aproape. Bruxelles, venim!

(va urma)

 

Citește și: