Adrian Onciu
Adrian Onciu
3016 vizualizări 21 dec 2018

Spitalul Micul Pentagon era luminat feeric în aşteptarea lui Moş Crăciun. Fiecare salon avea bradul lui şi cel puţin o instalaţie de beculeţe multicolore, iar în loc de globuri şi bomboane, pacienţii atârnaseră medicamente, pungi cu perfuzii şi fotografii cu preşedintele Liviu în costum vărgat sau în costum de baie (după preferinţe).

La cantină, doctorii şi asistentele se agitaseră încă de dimineaţă, pregăteau spectacolul de Crăciun cu nelipsita tombolă - atracţia supremă pentru pacienţii care visau să câştige marele premiu (două bilete de Revelion la cantina spitalului din Bruxelles).

Însă nimic din toate astea nu reuşea să-mi atenueze starea de profundă tristeţe. De câteva zile, uitasem de sărbători, mă gândeam doar la atmosfera încărcată din spital, care stătea să explodeze la prima scânteie. Mulţi dintre pacienţi se radicalizaseră, deveniseră un soi de talibani - singurul motiv pentru care încă respirau şi îşi luau medicamentele la timp rămăsese speranţa că vor prinde momentul răstignirii preşedintelui Liviu. Orice alte probleme, indiferent de natura şi gravitatea lor, păleau în faţa perspectivei de a fi martorii execuţiei finale.

Toate nenorocirile din ultimii ani aveau un singur nume: Liviu. Şi nu neaparat el, ca persoană, cât doctorii şi asistentele din jurul său, acuzaţi că furau alimente din cantina spitalului, furau medicamente, pijamale, dezinfectanţi şi, în general, cam tot ce le cădea pe mână. Pacienţii simpatizanţi ai Statului Paralel trăiau cu credinţa de nezdruncinat că, odată cu dispariţia preşedintelui Liviu, vor beneficia de tratamente mai bune, vor mânca la restaurant şi - de ce nu? - vor avea un libidou de zile mari (spre exemplu, ca actorii şi actriţele de la Hollywood).

La chemarea liderilor Klaus, Dan şi Dacian, talibanii şi-ar fi dat viaţa fără ezitare, numai să ştie că Micul Pentagon va scăpa de monstrul cu patru capete şi trei perechi de coaie întruchipat de preşedintele Liviu.

De cealaltă parte, şeful spitalului pretindea că instituţia căzuse pradă intereselor străine, lăcomiei multinaţionalelor care furnizau curent electric, apă, gaze, benzină, servicii bancare, internet, alimente şi medicamente. În viziunea preşedintelui, bancherii deveniseră cămătari fără scrupule, dispuşi să aplice standarde duble pacienţilor Micului Pentagon în comparaţie cu bolnavii din alte spitale europene.

Părăsit de prieteni în momentele dificile, Liviu mă chemase în biroul lui ca să-şi verse oful.

- Cornele, mi-a zis, un lucru nu pot să pricep. Oamenii ăştia mă urăsc, de acord. M-ar vrea mort chiar în clipa asta. Ei luptă pentru o idee - să nu fim conduşi de un hoţ - dar uită că zi de zi, ceas de ceas, alţii le bagă mâna-n buzunare până la cot, pe nesimţite. Îi fură în mod sistematic, legal, cu zâmbetul pe buze...

L-am privit fără să schiţez vreun gest. Îşi aprinsese joint-ul cu cannabis şi fuma la fereastră.

- Uită-te la pacienţii spitalelor din Franţa, la Pijamalele Galbene. Au ieşit în stradă pentru doi franci în plus la motorină. Li s-a părut că şi asta e tot o formă de furt. Un atentat direct la buzunarul lor. De ce să plătească ei pentru mofturile preşedintelui Emmanuel cu încălzirea globală şi alte tâmpenii inventate de ecologişti?! De ce, Cornele?

Ridic din umeri. Orice replică i-aş fi dat ar fi fost cu două tăişuri. Fie m-ar fi suspectat că mint de dragul conversaţiei, fie că sunt de partea talibanilor.

- Aş vrea să-i văd pe pacienţii noştri răzvrătindu-se pentru o cauză dreaptă, continuă Liviu. De exemplu, pentru că s-au scumpit gazele... Eu plec, în locul meu va veni altul, poate mai destoinic decât mine, dar atacul direct la buzunarul pacientului va continua. Ne-am pierdut demnitatea, Cornele... Suntem biete slugi incapabile să ridicăm capul. Dacă ne aruncă Jean-Claude câte-un os de la Bruxelles, dăm din coadă veseli şi-i pupăm mâna mulţumiţi că suntem, totuşi, la aceeaşi masă cu împăratul. Am rămas ultima găină din Europa, nu ne respectă nici dracu' din cauză că ne batem între noi ca chiorii, în loc să punem pe primul loc interesele spitalului...

L-am lăsat, atunci, să-şi plângă de milă, sub pretextul că intervenise o urgenţă. Fără îndoială şi Liviu avea talibanii lui, doctori şi pacienţi care l-ar fi urmat în orice condiţii. Doar că eu mă feream să intru în vreuna dintre tabere. Mi se părea că lucrurile erau mai nuanţate, nu exista BINELE absolut şi RĂUL absolut, ADEVĂRUL plutea pe undeva pe la mijloc, chiar dacă presa se străduia să încline balanţa de partea adevărului lor (de necontestat, evident).

Spectacolul începuse de ceva timp când am intrat în cantină. Pe scenă, Viorica tocmai ajunsese în braţele lui Moş Crăciun, se pregătea să-şi recite poezia.

- Ia spune, Viorico, ai fost cuminte anul ăsta?

- Da, moşule, foarte cuminte.

- Şi zici că mi-ai pregătit o poezie...

- Da, eu am scris-o. Se cheamă Graţiere.

- Bine, dă-i drumul. S-o auzim.

- Graţiere, de Viorica.

Câte zile voi avea

Voi iubi doar ţara mea

Nu-mi pasă ce zice Klaus

O să-i dau pe loc repaus

Poa' să vină la guvern

Că oricum e subaltern

El cu Statul Paralel

Este decât un mişel

Eu sunt, totuşi, la putere

Şi-am să dau o graţiere

Să repar c-un gest creştin

Crimele lui Augustin

Care este-un trădător

S-a vândut străinilor! Crăciun fericit, moşule!

Doctorii şi asistentele aplaudară frenetic. Impresionat până la lacrimi, moşul scoase din sac cadoul pentru Viorica: un platou mare cu salată boef.

- Poftim, drăguţă. Ţi-am adus salata asta pentru că e singurul lucru la care te pricepi. În rest, eşti varză, pe cuvânt!

Mai calmă decât în alte împrejurări, Viorica îi smulse moşului barba şi căciuliţa roşie.

- Ahaaa, deci tu erai! exclamă femeia, privindu-l uimită pe Klaus.

Pe urmă luă platoul cu salata boef şi i-l trânti în plină figură. Două măsline verzi îi rămaseră bărbatului în dreptul ochilor.

- Iar ăsta a fost cadoul meu, moşule!

Atent să nu-şi strice imaginea, Klaus scoase o linguriţă şi gustă din salata care îi rămăsese pe obraji.

- Mmm, delicioasă! Şi culmea, toate ingredientele sunt de import. Inclusiv ouăle, că noi nu mai avem de când am intrat în UE...

(va urma)

 

Citește și: