Adrian Onciu
Adrian Onciu
2078 vizualizări 4 ian 2019

Prima zi de joi din luna ianuarie era dedicată, în mod tradiţional, spectacolului de decernare a Premiilor Caligula. Modeste în sine, premiile anuale aveau o încărcătură simbolică, reprezentau o recunoaştere a unor merite deosebite în bunul mers al activităţii spitalului.

Am primit misiunea de a prezenta show-ul în prezenţa unui public numeros, avizat şi foarte gălăgios. De ce să mint, cu câteva clipe înainte de a ajunge la microfon mă năpădiseră emoţiile.

A venit şi momentul. O invit pe doctoriţa Gabriela să deschidă festivitatea de înmânare a premiilor Caligula. Nu este tocmai în apele ei. O văd cum se ridică încet de la masă, îşi aranjează sutienul din mers şi-i aruncă preşedintelui Liviu o privire care se putea converti uşor într-un pumn în plină figură. Zâmbetul bărbatului aduce mai degrabă cu un mârâit; se foieşte în scaun de parcă ar avea un aruncător de grenade sub fund şi s-ar strădui să caute cel mai nimerit unghi ca să lovească ţinta.

Senină ca o puicuţă dusă la abator, Gabriela vine la microfon. Îi dau diploma cu numele câştigătorului şi o îndemn să spună câteva cuvinte. Se uită spre public dezorientată. Îşi tapează părul cu o perie Wella înainte de a deschide gura:

- Premiul Caligula 2018 şi diploma ”Am pus tunurile pe ei” pentru merite deosebite în reprimarea manifestaţiei din 10 august se acordă doctoriţei Carmen. Felicitări!

De undeva din fundul sălii, câştigătoarea premiului se îndreaptă spre scenă agale. Poartă cască de jandarm şi ţine în mână un baston gros, din cauciuc negru şi dur (cum altfel să descriem un baston decât ”gros, negru şi dur”?!). Când ajunge în dreptul Gabrielei, scoate din buzunar spray-ul lacrimogen şi pulverizează un jet în ochii femeii, care cade cu zgomot în spatele scenei, printre cutii goale de medicamente.

Doctoriţa Carmen mă priveşte ca şi cum aş merita acelaşi tratament, însă ezită. Ajunge, în schimb, la microfon.

- Mulţumesc pentru premiu, simt că îl merit pe deplin. Îl dedic jandarmilor anonimi care şi-au rupt bulanele pe coastele pacienţilor exaltaţi, plătiţi de miliardarul filantrop...

Huiduielile şi fluierăturile o forţează să-şi întrerupă discursul. Profit de moment ca să intervin:

- Şi acum, apropo, îl invit pe miliardarul George să ofere următorul premiu. Îl rog să poftească pe scenă.

Încadrat de două gărzi de corp (două lesbiene, foste agente Mossad), miliardarul filantrop îşi face loc prin public aruncând dintr-o sacoşă Mega Image bancnote de 100 de euro. Pacienţii se încaieră, se bulucesc să-şi îndese în pijamale cât mai mulţi bani.

Într-o engleză impecabilă (care ar fi făcut-o invidioasă inclusiv pe conservatoarea Theresa), George citi de pe foaie scurtul său discurs.

- Am onoarea să le ofer premiul Caligula 2018 şi diploma ”Familia tradiţională versus familia europeană” doctorilor Jean-Claude şi Frans. Congratulations, folks!

Intervin rapid pentru o mică precizare:

- Cei doi premianţi nu au putut ajunge la Bucureşti, însă ne transmit chiar acum pe Skype un mesaj de la Bruxelles. Să-i urmărim.

Imaginile sunt proiectate pe ecranul alb din spatele meu. Jean şi Frans apar în pijamale, într-un pat matrimonial deasupra căruia atârnă tabloul lui K. Marx. Doctorul Jean-Claude vorbeşte primul în faţa camerei video:

- Dragi pacienţi români, premiul Caligula ne onorează în egală măsură atât pe mine, cât şi pe Frans. Cineva spunea că fiecare familie are propriul drob de sare. Noi ne temem aiurea de tradiţii, voi vă temeţi aiurea de progres. Să nu lăsăm drobul de sare să ne despartă. Vă iubesc, love you so much!

Jean-Claude ne trimite bezele, apoi se întinde să-l sărute pe Frans înainte ca transmisia în direct să se încheie brusc. Simt nevoia unei pauze de relaxare. Le fac semn concurenţilor de la Pacienţii au talent să intre în scenă. Numărul lor de rezistenţă psihică are mare priză la public. Se lovesc reciproc cu ciocanul peste laba piciorului şi îşi scot dinţii cu patentul. Opresc măcelul ca să-i anunţ pe următorii invitaţi.

Doctorii Florin şi Şerban ajung lângă mine împreună cu Klaus, urmează să se premieze reciproc în atmosfera incendiară din cantina spitalului.

Primii doi fac un pas în faţă, iar Florin vine la microfon.

- Doi-zece, doi-zece, se aude? Deci premiul Caligula 2018 şi diploma ”Statul Paralel s-a făcut cam mititel” se acordă lui Klaus. Fără felicitări, că nu are niciun merit. Dimpotrivă.

La rândul său, Klaus îi dă un brânci lui Florin. De la înălţimea lui, se străduie să-i domine pe cei doi doctori. Li se adresează pe un ton superior (gen Napoleon în plină glorie):

- Mersi, nu trebuia să vă deranjaţi, copii. Vine imediat şi rândul vostru. Premiul Caligula 2018 şi diploma ”Graţierea se face, nu se discută” se acordă doctorilor Florin şi Şerban, groparii Justiţiei şi ai statului de drept. Îi avertizez cu acest prilej să nu-mi pună răbdarea la încercare. Au şi nervii mei o limită.

Laureaţii fac schimb de diplome cu rânjete şi grimase de mulţumire. Doctorul Florin aruncă pe jos o coajă de banană, Klaus patinează pe ea şi cade spectaculos cu nasul în decolteul Vioricăi, aflată în primul rând de mese. Femeia îi arde o tigaie în cap, de control.

- Obsedatule!

Lumea râde în sală, se distrează. Ca să liniştesc puţin atmosfera, invit în scenă cvartetul de coarde de la salonul fără clanţă. Fetele cântă manele în loc de Chopin, dar ce contează? Sună la fel de bine. În sfârşit, pentru ultimele premii apar lângă mine Dan, Dacian, Cosette şi preşedintele Liviu. Îi văd că au emoţii, chiar dacă au apucat să tragă pe nas, în salonul de protocol, câteva linii de Xanax.

Cosette îşi face curaj, înaintează la microfon. Se întoarce cu spatele la public, pe urmă îşi aruncă bluza de pijama pentru un selfie topless pe care îl postează imediat pe Psitagram.

- Aşadar, începe femeia, premiul Caligula 2018 şi diploma ”Valiza de sub brazdă” se acordă preşedintelui Liviu, cu multe felicitări. Aplauze, vă rog!

Premiantul zâmbeşte pe sub mustaţă. O trage de mână pe Cosette ca să-i arate ieşirea din scenă, pe urmă se pregăteşte pentru speech.

- Dragi pacienţi, stimaţi colegi, am onoarea să acord Marele Premiu Caligula 2018 şi diploma ”Multinaţionalele şi ONG-urile mă-sii” lui Dan şi lui Dacian, acestor doi corifei ai mişcării #rezist şi promotori ai interesului străin în cadrul spitalului nostru. Să le fie ruşine la obraz!

Discursul preşedintelui agită spiritele. Publicul se dezlănţuie dintr-odată, cantina devine câmp de luptă şi nu-mi rămâne decât să mă ascund undeva sub scenă.

În ciuda incidentului, mă gândesc că a fost o seară plăcută, agreabilă. La mulţi ani, 2019!

(va urma)

 

Citește și: