Adrian Onciu
Adrian Onciu
3354 vizualizări 14 dec 2018

Ca de obicei când nu mergea pe bicicletă sau nu dormea, Klaus visa cu ochii deschişi la ziua în care pacienţii îl vor realege. Se scurseseră deja patru ani grei (ultimii doi în spital, într-o izolare aproape completă), iar bilanţul provizoriu arăta sumbru: concesii repetate în relaţia cu partidul dominant, compromisuri inacceptabile, promovarea Vioricăi în sferele înalte ale puterii. Fusese complet apatic sau cu reacţii tardive şi anemice în cazul unor abuzuri ori derapaje ale doctorilor. Şi lista nu se oprea aici. Bărbatul conştientiza că făcuse mult prea puţin în raport cu aşteptările pacienţilor, care văzuseră în el un lider moale, fără personalitate, carismă şi iniţiativă, deseori ambiguu sau chiar lunecos în situaţii de criză. Se preocupase în special să aibă o relaţie bună cu bucătarii de la cantină. Pusese confortul personal înainte de orice, cu riscul de a-şi crea o imagine foarte proastă, de bolnav irecuperabil.

Era destul de neclar ce-şi dorea în calitate de şef al Statului Paralel. Îi trebuiseră aproape patru ani ca să elaboreze un Proiect de Spital pentru educaţia pacienţilor, iar la final concluzionase că aceştia erau singurii vinovaţi - nu respectau tratamentul recomandat de medici, înghiţeau medicamente de capul lor şi aveau pretenţia ca odată cu pastilele să absoarbă, automat, cantităţi uriaşe de informaţii.

Singura lui ambiţie rămăsese să se facă foarte cunoscut şi apreciat în spitalele de la Bruxelles şi Washington. Să primească, aşadar, recunoaşterea internaţională a meritelor sale, în ciuda degradării pe plan intern a imaginii de lider providenţial.

Cel mai la îndemână vehicul de promovare, Consiliul Suprem de Apărare a Spitalului - CSAS, tocmai fusese convocat în şedinţă extraordinară. În spitalele europene se crease agitaţie de ceva timp, iar Klaus dorea să instituie carantina (pentru evitarea unei posibile contaminări cu germeni patogeni naţionalişti).

Membrii CSAS se întruniră în jurul mesei ovale din salonul 21-20, unde Traian şi Victor încă dormeau în paturile lor suprapuse, în timp ce Cosette flutura la fereastră tricolorul francez, cântând la muzicuţă La Marseillaise.

Klaus declară şedinţa deschisă.

- Va trebui să terminăm până-n ora patru, preciză bărbatul. Am programare la frizer.

Îşi deschiseră mapele de lucru. La primul punct de pe ordinea de zi, doctorul Eduard, directorul Serviciului Psihiatric de Informaţii, îşi puse la curent colegii în legătură cu eventuale pericole la adresa siguranţei spitalului.

- Avem doi pacienţi de la salonul fără clanţă, dintre trădătorii racolaţi de Victor, care ameninţă că se aruncă în aer, dacă nu primesc până mâine la prânz bilete la concertul lui Horia Brenciu...

O tăcere grea se lăsă în salon. Se auzi doar sforăitul lui Traian, căruia Viorica îi aprinse două chibrituri între degetele de la picioare, înainte ca bărbatul să se întoarcă pe partea cealaltă.

Plictisită, Cosette îşi întinse pe pat tricolorul francez, apoi îşi înfipse arătătorul şi degetul mare direct în conserva de peşte. Îi plăceau la nebunie scrumbiile în sos tomat. La masa ovală, doctorul Tudorel se scărpină după ureche, pe urmă îşi suflă nasul într-o bancnotă aseptică de cinci sute de euro. Îl durea spatele şi avea stări de vomă.

Se scuză, formal, pentru gestul de manelist.

- Am răcit rău la spitalul din Bruxelles... M-a tras curentul în lift.

Lângă Tudorel, doctoriţa Carmen căscă zgomotos, îşi întinse mâinile deasupra capului şi-şi împinse pieptul în faţă ca o starletă porno ieşită din graţiile regizorului. Se plictisea groaznic.

Îi atrase atenţia lui Eduard că nu şi-a terminat ideea:

- Doctore, cât de gravă este situaţia cu cei doi pacienţi care ameninţă că se detonează? Eu zic mai bine să-i spânzurăm de clopotele din turla bisericii, că oricum n-avem clopotar.

Însă Klaus nu-l lăsă pe director să vină cu explicaţii. Interveni brutal, ca un măcelar care taie zilnic sute de găini cu drujba, apoi se întoarce la nevastă plin de sânge şi-i reproşează, printre dinţi, că nu mai este la fel de afectuoasă, sensibilă şi gingaşă ca altădată.

- Tu ce te bagi, băi Carmen?! Te pricepi la terorism cum mă pricep eu la negociat corvete cu olandezul Frans.

Apoi i se adresă şefului SPI.

- Am o propunere, Edi. Să-i lăsăm pe cei doi pacienţi să sară-n aer ca proştii...

În patul său, Victor se ridică în capul oaselor. Avusese un coşmar, se făcea că-l sărută pe buze pe preşedintele Liviu, în spălătoria spitalului, printre rufe murdare şi gândaci uriaşi, de bucătărie.

- În sfârşit, am obţinut majoritatea! ţipă bărbatul. Îi putem da jos pe Viorica şi pe Liviu.

Coborî din pat, îşi puse pantofii cu toc ai lui Cosette şi făcu un tur de cameră în maieu şi pantaloni de pijama. Încercă să o imite (cu oarecare talent) pe Angela Ponce din Spania, prima transsexuală calificată la concursul Miss Universe.

După micul show artistic cu Victor pe post de fotomodel, Klaus îşi continuă raţionamentul.

- Foarte bine... Îi lăsăm pe cei doi să sară-n aer în curtea spitalului când trec eu pe-acolo, dar la oarecare distanţă. S-a-nţeles, Edi?

Chiar dacă auzise şi văzuse multe la viaţa lui (în special în calitate de director la SPI), Eduard rămase mut. Se întrebă ce-l apucase pe Klaus, de unde şi până unde să vină cu o asemenea inepţie? Îşi făcu cruce cu limba şi se rugă să fie plecat în concediu când se va întâmpla nenorocirea.

- Bine, dar ăsta este un act terorist! exclamă Viorica, dându-şi ochii peste cap.

- Nu mai mare decât actele tale teroriste, o completă Klaus. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat la spitalul din Strasbourg. Până mai ieri, preşedintele Emmanuel era în rahat până-n gât cu vestele galbene. Cine credeţi c-a sărit să-l salveze?

- Cine?! se trezi doctorul Tudorel.

- Cum cine?! Serviciile! Teroriştii! Deci diversiunea funcţionează. Amintiţi-vă când a avut probleme Traian. A vorbit cu arabul să-i răpească pe cei doi ziarişti. Şi, în final, tot el i-a salvat!

Ca prin vis, Traian prinsese ideea, deşi încă moţăia pe salteaua moale, plină cu fructe de mare.

- Da, da, are dreptate neamţul, confirmă marinarul, înainte de a-şi îndesa pernele pe urechi.

Eduard nu înţelesese mare lucru din divagaţia cu preşedintele Emmanuel. Îi atrase atenţia lui Klaus că cei doi aşa-zişi terorişti de la salonul fără clanţă puteau fi imprevizibili. Puteau să se detoneze în alt loc, fără să-i anunţe. De pildă, în biroul preşedintelui Liviu.

Şeful Statului Paralel ridică din umeri cu o grimasă care-l făcu să semene cu Gollum din ”Stăpânul inelelor”. Se ridică vioi, îşi băgă bluza de pijama în pantaloni şi decretă şedinţa închisă.

- Celelalte probleme de pe ordinea de zi - situaţia din Marea Neagră şi Marea Azov, asaltul bandiţilor asupra Justiţiei, cum profităm după Brexit şi anarhia din Franţa şi câţi refugiaţi primim în spital - le discutăm săptămâna viitoare. Mă duc la tuns, mă aşteaptă frizerul...

(va urma)

 

Citește și: