39 vizualizări 11 aug 2008

Apartamentele vechi din Capitală s-au ieftinit anul acesta cu până la 25% în unele cazuri. Mulţi se bucură de “căderea pieţei rezidenţiale”. Din păcate, prea puţini dintre noi fac diferenţa între căderea pieţei imobiliare şi o scădere de preţuri, la apartamentele vechi, ca să fim mai exacţi. Între o catastrofă economică, exemplul Spaniei, şi o corecţie de preţ. Între căderea unui pilon important al economiei româneşti şi revolta, cât se poate de naturală, împotriva unor preţuri prea mari. Un preţ de 80.000 de euro pentru o garsonieră în zone precum Ferentari sau Pantelimon ar speria pe oricine. La fel cum, calculat la metrul pătrat, un apartament vechi este şi de două ori mai scump decât unul nou, respectiv 2.500 de euro faţă de 1.500 de euro. O scădere de preţ era inevitabilă.

În timp ce căderea pieţei imobiliare înseamnă anularea proiectelor noi şi prăbuşirea continuă a preţurilor, scăderea de preţ nu implică nimic spectaculos.

Ieftinirea este un proces normal de reglare a ofertei la cererea reală, în cazul de faţă. Apartamentele vechi s-au ieftinit tocmai din cauza celor noi, pentru că o parte dintre cumpărători s-a îndreptat spre proiectele dezvoltatorilor, care oferă, de multe ori la preţuri comparabile, un produs nou. 

Prăbuşirea pieţei imobiliare din Spania a lăsat sute de mii de muncitori fără lucru şi a încetinit vizibil creşterea economică. În acest exemplu însă este vorba despre căderea, practic inevitabilă, a unei pieţe mature, ajunsă la apogeu, despre încheierea unui ciclu, dar, cel mai important, a unei pieţe în care oferta a depăşit net cererea existentă.

În România nu se poate vorbi despre aşa ceva. Deşi este foarte greu de estimat o cerere reală exactă, în mod sigur există măcar câteva zeci de mii de români care şi-ar dori să cumpere o casă. Spus mai simplu, diferenţa principală este că în Spania s-au construit de toate pentru toţi de câţiva ani buni, în timp ce la noi primele proiecte mai mari de abia au apărut pe piaţă.

Pentru România o eventuală prăbuşire ar echivala cu un adevărat dezastru. Dacă piaţa de apartamente noi cade atunci toţi cei care se bucură de “prăbuşire” se vor trezi că se bat în oferte pe aceleaşi apartamente vechi pe care se tot bat din ’90 până astăzi. Evident că în lipsa locuinţelor noi preţurile celor vechi vor creşte poate şi mai mult decât până acum, dat fiind ritmul de apreciere a salariilor din ultimii ani.

Dezvoltatorii au şi aşa problemele lor. Apar din ce în ce mai multe anunţuri de amânare a finalizării proiectelor. Motivele sunt diverse, de la faptul că firmele de construcţii nu au suficienţi oameni la faptul că nu se mai pot împrumuta ieftin. Un analist imobiliar a declarat recent că unii dezvoltatori s-au speriat de blocajul pieţei rezidenţiale din România şi îşi vor lua jucăriile şi vor pleca pe alt teren de joacă. Ar fi grav. Oricum, o parte dintre ei vor falimenta câteva proiecte, lucru inevitabil ţinând cont de seceta de bani de la nivel internaţional. Proiecte mari ca Planorama, în Colentina, Residenz, în Chitila sau Ibiza Sol din Pipera, care cumulează mii de apartamente, au întârziat deja cu câteva luni data oficială de finalizare a lucrărilor. Şi lista continuă.

În cazul în care proiectele de noi noi locuinţe vor fi anulate sau vor intra în faliment în urma lor vor rămâne mii, zeci de mii de apartamente desenate. Vor rămâne tone de dosare de avize şi autorizaţii şi clienţi care îşi vor da seama că singura lor speranţă este, din nou şi din păcate, piaţa apartamentelor vechi. Din nou, zeci de mii de persoane care ar vrea o casă a lor se vor bate în oferte pentru apartamentele ridicate de Ceauşescu.
 

Citește și: