Cristian ANDREI
Cristian ANDREI
21661 vizualizări 8 mai 2015

Aţi dus ţara în ridicol, domnule Ponta, când aţi aşezat-o în rândul statelor bananiere, nedemocratice, care nu au fonduri să-şi organizeze alegeri libere şi democratice în termenul prevăzut de lege.

Aţi dus ţara în ridicol, domnule Ponta, când aţi încălcat intenţionat, premeditat şi fără nicio jenă o lege a statului român, când aţi refuzat discreţionar dreptul românilor la vot. Citiţi legea şi aplicaţi-o!

Aţi dus ţara în ridicol, domnule Ponta, când aţi minţit în mod continuu luni de zile, afirmând că legea nu vă obligă să organizaţi alegeri parţiale locale şi parlamentare. Toate argumentele dumneavoastră au fost demontate, punct cu punct, de o instanţă din România.

Aţi dus ţara în ridicol, domnule Ponta, când aţi făcut un ”exces de putere”, aşa cum nu o spun eu, un reporter de teren, sau vreun adversar politic, ci o spune un judecător al statului român. Nicio propagandă nu poate înlocui adevărul.

Aţi dus ţara în ridicol, domnule Ponta, când aţi crezut că dacă o lege nu are sancţiuni, ea nu trebuie aplicată, ci trebuie încălcată şi că nimic nu vă obligă pe dumneavoastră să respectaţi legea aşa cum obligă pe oricare alt cetăţean român.

Aţi dus ţara în ridicol, domnule Ponta, când aţi blocat votul românilor din Diaspora şi repetaţi acum experimentul în ţară doar pentru că oamenii sunt prea obosiţi sau blazaţi să mai iasă din nou în stradă. Alegerile parţiale locale au un termen de 90 de zile de organizare de la vacantarea postului, prevăzut în lege, pe care nu l-aţi respectat.

Aţi dus ţara în ridicol, domnule Ponta, când aţi crezut că respectarea legii poate fi înlocuită cu un troc politic, care să anuleze toate efectele aplicării legii. Legea nu este obiectul unui troc sau interpretări de oportunitate.

Aţi dus ţara în ridicol, domnule Ponta, când v-aţi contrazis singur, din momentul în care aţi afirmat că un premier, oricare ar fi numele lui, trebuie să răspundă penal când nu respectă o lege. Dumneavoastră faceţi exact ce le-aţi reproşat altora, sunteţi propriul dumneavoastră procuror.

Repuneţi România pe harta normalităţii, a respectării legii şi a liberei exprimări a dreptului la vot! Suntem singura ţară din Uniunea Europeană în care Guvernul ajunge să fie obligat de instanţe să organizeze alegerile prevăzute prin lege.

Votul nu este o lozincă, ci un drept fundamental, toţi suntem egali în faţa legii.

Lăsaţi oamenilor dreptul să voteze, nu mai minţiţi, respectaţi legea statului român! Nu întoarceţi România cu decenii în urmă.

”În sensul legii, termenul de refuz nejustificat de a soluţiona o cerere constituie exprimarea explicită cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva o cerere a unei persoane, iar exces de putere semnifică exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii prin încălcarea limitelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor” – motivarea Curţii de Apel Cluj faţă de refuzul Guvernului de a organiza alegeri parţiale.

Citește și: