Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2739 vizualizări 19 mar 2019

Dar, nu de mult - raportat la timpul istoric -, Stalin spunea: „Să ai încredere (în oameni), dar să verifici!”. Şi cum să verifici altfel, dacă nu făcând recurs la istorie?!

Şi, iată-ne ajunşi, după primele două episoade de rememorare a istoriei comune, începând din secolul al XVIII-lea, încoace (într-o mare viteză), la momentul 1878.

Anul încheierii unui nou război ruso-turc, la care lua parte şi statul naţional român, şi în urma căruia pierdea, pentru a doua oară, sudul Basarabiei, pe care Rusia îl alipea restului provinciei, „reîntregind-o” sub stăpânirea sa.

Chiar dacă, un an înainte, România, la fel ca Serbia şi Muntenegru, îşi proclama, oficial, independenţa.

Potrivit prof. dr. Nicolae Isar, după 1878, odată cu reunificarea Basarabiei sub stăpânire rusă, politica de rusificare va căpăta noi dimensiuni, în paralel şi mişcarea de rezistenţă românească căpătând unele trăsături specifice. „În perioada care a succedat Războiului de Independenţă, până în anul 1917, Basarabia a cunoscut cea mai intensă etapă a procesului de rusificare (…) prin scoaterea completă a limbii române din şcoli, şi aproape complet din Biserică, precum şi prin încurajarea colonizării cu populaţii străine”.

Finalul Primului Război Mondial găsea România aproape epuizată - social, economic şi uman -, în timpul în care acţionase alături de Antantă efectivele Armatei române ridicându-se la 25 de divizii, adică la peste un milion de oameni (aprox. 15% din populaţia ţării).

1918 însemna, totodată, anul Marii Uniri, anul în care, într-o conjunctură geo-politică favorabilă – destrămarea Imperiilor Austro-Ungar şi Ţarist – rând pe rând se întorc la trupul ţării teritoriile răpite de cei doi mari actori istorici europeni: mai întâi, Basarabia (27 martie/9 aprilie 1918), apoi, Bucovina (15/28 noiembrie 1918), şi, în sfârşit, Transilvania (1 Decembrie 1918).

Până la sfârşitul anului 1920, toate marile puteri beligerante, recunosc, atât prin semnarea tratatului de la Saint-Germain (septembrie 1919), cât şi a celui de la Trianon - inclusiv Ungaria (ianuarie 1920) -, precum şi prin semnarea protocolului de la Paris - mai puţin Rusia, (octombrie 1920) -, unirea Bucovinei, a Transilvaniei şi a Basarabiei, cu România.

Această serie de acte internaţionale consfinţeau existenţa României Mari în graniţele sale istorice.

Din păcate, doar 20 de ani de Românie Întreagă au înregistrat analele. După două decenii, ţara avea să fie sfârtecată, din nou, prin voinţa URSS.

Iată ce „Notă diplomatică” primeşte guvernul României de la Moscova, în data de 26 iunie 1940 - la nici un an de la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, prin invadarea Poloniei de către Germania, la 1 septembrie 1939, şi de cătnre URSS, la 17 septembrie, invazia având ca rezultat împărţirea „frăţească” a ţării atacate: „În anul 1918 România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană. Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forţa a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată şi deschis în faţa întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS a trecut în domeniul trecutului, iar situaţiunea internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, URSS consideră necesar şi oportun ca în interesele restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice. Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţiune este legată în marea sa majoritate cu Ucraina sovietică prin comunitatea soartei istorice cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţiune naţională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept, că numai într-o măsură neînsemnata, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost  pricinuită URSS-ului şi populaţiei Basarabiei prin dominaţiunea de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia.

2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei, cu frontierele

potrivit cu harta alăturată.

3. Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că Guvernul român va primi propunerile de faţă ale URSS şi că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre URSS şi România. Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie”.

Sigur că a urmat un răspuns al guvernului României, care a primit o altă „Notă diplomatică”, de fapt un ultimatum, de la Moscova, la fel de cinic, de violent şi ameninţător, făcându-se, în final, pohta ce-a pohtit: readucerea „acasă” a unei părţi din „teritoriul ei, Basarabia, precum şi Bucovina de nord, ca un mijloc de despăgubire”…

Vom continua.

Citește și: