Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
1772 vizualizări 21 mar 2019

Şi tituşi…  (continuare din „Anexări istorice III)

Iată cum au stat lucrurile, în istorie, vizavi de tendinţele anexioniste ale Imperiului Rus, sau cum s-o mai fi numit el, trecând prin ani, faţă de teritoriile Ţărilor Române sau, ulterior, ale statului naţional.

Imediat după momentul iunie 1940, la 2 august, se naşte Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (capitala Chişinău), moşită de guvernul comunist, prin alipirea a două treimi din Basarabia la o jumătate din RSSA Moldovenească – un stat ancoră, care premedita încorporarea în imperiu a Basarabiei, înfiinţat de guvernul sovietic, la sfârşitul anului 1922, pe malul stâng al Nistrului, în interiorul RSS Ucraina.

Bucovina de nord, răpită României, drept „compensaţie”/adică bonus, şi cealaltă jumătate a RSSA Moldovenească au intrat în componenţa RSS Ucrainene.

Astfel, RSS Moldovenească deţinea o Basarabie divizată, mai mică, fără acces la Dunăre şi la Marea Neagră, deposedată de patru porturi la mare.

Un an mai târziu, în iunie ’41, trupele româno-germane au trecut Prutul, ocupând RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană, eliberând astfel Basarabia şi nordul Bucovinei.

Potrivit  lui Joseph F. Harrington şi lui Bruce J. Courtney, în „Relaţii româno-americane 1940 - 1990”, deşi, prin atacul lansat de Japonia la Pearl Harbor şi declaraţia de război a lui Hitler împotriva SUA, de pe 11 decembrie 1941, frontul celui de-al Doilea Război Mondial se lărgise considerabil, situaţia nu l-a împiedicat, nicidecum, pe Stalin să aducă la cunoştinţa noilor aliaţi intenţiile sale cu privire la România, în drumul său, neabătut, de a face din estul şi nord-estul României adevărate teritorii controlate de guvernul URSS.

„La o săptămână după declaraţia de război a Germaniei împotriva Americii, Stalin a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe din Marea Britanie, Sir Anthony Eden. Liderul sovietic cerea Marii Britanii să recunoască frontierele sovietice aşa cum fuseseră stabilite pe 21 iunie 1941, înainte de invazia germană – adică, în formula RSS Moldovenească, cu o parte din Basarabia, şi cu Bucovina de nord inclusă în administraţia RSS Ucraineană, n.a. Anume, Basarabia şi Bucovina de nord aparţinând sovieticilor. În plus, Stalin voia să stabilească nişte baze aeriene în România. Avea să permită, în schimb, Marii Britanii să-şi instituie baze proprii în Franţa, Belgia, Olanda, Norvegia sau Danemarca.

Aflând de această propunere, Churchill a respins-o, arătând că pretenţiile teritoriale sunt într-o contradicţie flagrantă cu Charta Atlanticului, document la care URSS aderase pe 24 septembrie.

Marea Britanie nu putea încheia un astfel de acord, fie el secret sau public, direct sau implicit, fără o înţelegere cu SUA”.

Pe 28 decembrie, Eden a plecat de la Moscova, promiţându-i liderului sovietic că va discuta despre pretenţiile sale teritoriale cu SUA şi Dominioanele Britanice.

Potrivit precizărilor sale ulterioare, diplomatul american Averell Harriman era de părere că „revendicările teritoriale sovietice nu fuseseră respinse, ci doar amânate”.

Molotov a propus şi el ca cele două ţări să încheie un tratat secret, prin care să satisfacă revendicările URSS cu privire la România. Şi totuşi, Eden a refuzat. „America nu era dispusă să sprijine nicio modificare teritorială în vreme de război”.   

Cu toate acestea, în perioada martie-august 1944, trupele sovietice au reocupat Basarabia.

În 1946, prin prevederile Tratatului de la Paris, Basarabia (împreună cu Transnistria) şi Bucovina de nord, au fost reocupate, oficial, de URSS.

Citește și: