Liliana RUSE
Liliana RUSE
135 vizualizări 23 nov 2010

Cine îşi punea speranţele în decapitarea mafiei de la Interne şi primenirea ministerului trebuie să mai aştepte, măcar să se lămurească cine sunt nou-veniţii. De la "băiatul ăsta, Igaş", cum îl numea Traian Băsescu pe ministru, n-a reuşit să fie prea convingător. Mult-aşteptatul său discurs despre demiteri şi proaspete numiri a reuşit chiar să mă neliniştească. N-am mai văzut până acum un demnitar pe care să-l paralizeze emoţiile, aşa i s-a întâmplat lui Igaş. Vocea pierit-sugrumată şi bâlbâielile frecvente au tăiat mesajul pe care ministrul ar fi trebuit, în final, să-l transmită, şi anume faptul că ordinea în MAI a fost restabilită şi că lucrurile sunt sub control.

Nu ştiu ce l-a emoţionat atât de dramatic pe Traian Igaş. Poate că era trac în faţa zecilor de camere de luat vederi. Poate că era teama de impactul demiterilor lui Fătuloiu şi Tobă. (Cu Şoric n-a fost clar ce s-a întâmplat - demisie sau demitere). Sau poate că, pur şi simplu, Igaş a simţit că i s-a tras pe cap, cu forţa, o pălărie mult prea mare.

Să fii ministru de Interne înseamnă fie să domini sistemul, fie să i te alături, aşa cum au făcut mai toţi titularii de până acum. De la Traian Băsescu am aflat că Igaş nu va fi "coleg" cu miile de lucrători la MAI, ci le va fi şef. Prestaţia de azi a lui Traian Igaş mă face să am rezerve. Un ministru în pragul leşinului nu convinge pe nimeni. Când ai de-a face cu una dintre cele mai bine-unse mafii, ale cărei interese oculte ies la suprafaţă doar când grupările se războiesc între ele, ar fi bine să dai măcar senzaţia că ştii despre ce vorbeşti. Ministrul de Interne n-a făcut decât să recite cu poticneli un discurs care-i părea străin. N-am putut să nu mă gândesc cum l-au văzut pe Igaş rechinii de minister. Cred că s-au felicitat pentru aşa o pradă uşoară.

Citeşte şi Tobă şi Fătuloiu AU FOST DEMIŞI de ministrul de Interne. Şeful poliţiei din Neamţ a cerut singur să plece

Băsescu, despre mita de 1 milion de euro de la MAI: "Nu pune o etichetă frumoasă nici pe minister, nici pe Fătuloiu"

Citeşte şi Lista lui Fătuloiu. Cine sunt trădătorii. Ministrul Igaş îi recomandă secretarului de stat să se abţină de la declaraţii

Editorial Florin Negruţiu: Poliţişti manelişti

Mai multe despre situaţia explozivă din minister AICI: Cine l-a "trădat" pe Fătuloiu: "Ofiţeri de la Economic şi unii şefi din IGP Vrancea, Vaslui, Brăila şi Galaţi. La o oră după ce le-am cerut dosarele de evaziune m-a sunat Chelu"

Citeşte şi Alexandru Fătuloiu, fiul secretarului de stat de la Interne, afaceristul de 26 de ani cu manea la purtător: "Pentru Alex Fătuloiu/ E şeful Poliţiei,/ Fără număr"

Fătuloiu jr., despre afaceri, cămătărie şi denunţul la DNA. "Pe Chelu îl ştiu din fotografiile de pe net"

Cătălin Chelu i-a dat mita lui Fătuloiu într-o pungă albă. Secretarul de stat a luat banii, i-a dus în birou şi i-a predat procurorilor

Cătălin Chelu, extrem de îngrijorat de arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu

Badea către Dan Fătuloiu: 500.000 euro cash, 300.000 euro bussines, 200.000 euro final

Chelu i-a cerut lui Fătuloiu să-l asigure că prin influenţa sa îi va rezolva cele 48 dosare penale

SECRETELE UNUI DOSAR DE MITĂ DE 1 MILION DE EURO. Exclusiv Gândul

Scandalul presupusei mite de un milion de euro pentru Fătuloiu: Cătălin Chelu si ceilalţi trei reţinuţi în cazul presupusei mite oferite lui Fătuloiu, aduşi la TB

Portretul lui Cătălin Chelu, milionarul din Top 300 care a încercat să mituiască un secretar de stat

MITĂ DE UN MILION DE EURO ÎN MINISTERUL DE INTERNE - VEZI AICI FILMUL FLAGRANTULUI

Citește și: