51 vizualizări 16 sep 2010

Băsescu, cel care dă de pământ cu hoţii, îi lipeşte de pereţi, îi termină cu mâna lui, expresii care nu ţin câtuşi de puţin de ideea de Justiţie, ci de ameninţări golăneşti, reuşeşte în fine să tragă în ţeapă pe altcineva decât propriul popor. Socoteală păguboasă, după părerea mea. În actuala stare de spirit a populaţiei exasperate de regimul pedelist, această manipulare va da rezultate modeste. În schimb, riscul ca, în cazul ratării ţinerii la răcoare a lui Vântu, ultima rămăşiţă din legenda - poate singura - de caftangiu politic a lui Băsescu să se spulbere e foarte mare.

Scriam asta în editorialul de luni. Eliberarea lui Vântu după arestarea de joi până joi e finalul unui skanderbeg între doi tartori ai întunericului şi subteranului în politica românească, Băsescu şi Vântu, amândoi născuţi din vechile organe.

Judecători cărunţi, cocoşaţi sub povara legilor şi a responsabilităţii, au stat toată noaptea cu ochelarii pe nas, bând cafele şi cercetând tratate, coduri şi propria conştiinţă. În fapt de ziuă, au hotărât să-l elibereze pe cetăţeanul Vântu, împărţind astfel dreptatea. O astfel de imagine poate fi găsită doar într-o comedie cinematografică sau în mintea unui român semicretin, în condiţiile în care Justiţia din această ţară arată cum arată.
În regimul Băsescu, totul se judecă în ecuaţii de forţă, căci aşa a vrut el. Justiţia română, alcătuită în continuare majoritar din personaje antrenate vreme de decenii să adulmece cum şi încotro se deplasează centrele de putere, a constatat acum că, aşa cum simţea nevoia să ne comunice, speriat, fostul lăudac al preşedintelui, scriitorul "Cărtărăscu", epoca lui Băsescu e pe terminate. Drept care, eliberându-l pe Vântu, i-a dat d-lui preşedinte lovitura de graţie în testicule, organele a căror posesie, sub denumirea lor populară, a constituit, de fapt, singura ofertă electorală a d-sale şi care, constată acum foştii săi votanţi, nu ţin de foame.

Nu cred că există vreun cetăţean normal în România care să considere că S. O. Vântu e nevinovat. Dar într-o ţară în care peste 5 milioane de oameni îl votează pe dl. Băsescu, dreptatea şi morala se târăsc în urma Puterii. Dreptate are cine e mai tare. Or, tocmai Forţa, definită de Isaac Asimov ca ultima raţiune a incompetenţei, e cea care îi va pune capac lui Traian Băsescu.

P.S. Spaţiul pentru comentarii la textele subsemnatului se desfiinţează. Ani de zile am considerat că trebuie să primeze libertatea de expresie, drept care nu am introdus restricţii în acest spaţiu. Rezultatul este transformarea lui într-o mocirlă. Plutoane de postaci de partid folosesc ceea ce ar trebui să fie un forum ca să-şi plaseze dejecţiile mai mult sau mai puţin plătite. Frustraţi exhibiţionişti, inşi cu fixaţii morbide, şmecheri care vor să-şi facă reclamă gratuit scriind sub un text cu care n-au nicio legătură sau pur şi simplu cretineţi au invadat acest loc, izgonindu-i pe comentatorii civilizaţi. Răspund unei stinghere observaţii cu sens la editorialul de mai sus. Da, domnule Alex, Asimov spune "refugiu" şi nu "raţiune". Însă exprimarea Forţa - ultima raţiune a incompetenţei este, dacă vă gândiţi, mai puternică şi mai fecundă. Ea intersectează ce a scris Asimov cu ce pusese dictatorul Ludovic al XIV-lea să se scrie pe tunurile armatei sale: "Ultima raţiune a regilor". Bipolul raţiune-forţă brută (căci despre ea e vorba) e mai pregnant, prin tenta de paradox conţinută, decât refugiu-forţă. N-am vrut să spun "parafrazându-l pe Asimov" întrucât nu cred că l-am dezavantajat schimbând acel cuvânt pe acest mare gânditor, dar nu atât de mare stilist. Dacă doriţi să mai discutăm pe această temă, domnule Alex, vă invit pe ctp@gandul.info. Îi aştept pe toţi cititorii care doresc să îmi facă observaţii, să comenteze textele mele în mod civilizat, pe această adresă de mail. Astfel, voi avea posibilitatea să răspund, ceea ce nu am făcut până acum. O dată pe săptămână, vineri, voi avea o rubrică de dialog cu cititorii. La bună vedere.

Citește și: