Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2145 vizualizări 9 iul 2019

Fostul posibil candidat comun al alianţei PSD-ALDE, la Cotroceni, liderul liberal-democraţilor, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că, indiferent de ce va face/va spune PSD, el este obligat să candideze la preşedinţie, pentru a-şi reprezenta electoratul.

„Vom hotărî separat sau împreună despre candidatură separat sau condiţiile optim de candidatură comună. ALDE, ca formaţiune de factură liberală îşi propune să reprezinte electoratul de factură liberală la aceste alegeri. Apartenenţa la acest partid mă obligă să reprezint printr-o candidatură acest partid. Am discutat în repetate rânduri şi doamna Dăncilă a declarat că şi ei fac o evaluare pe baza sondajelor în care măsoară diferite candidaturi. (…) În ceea ce mă priveşte, există o favorabilitate de 90% în rândul respondenţilor favorabili PSD”.

Cum ar veni, vorbim împreună şi ne înţelegem separat.

Dacă m-aţi întreba pe mine, v-aş spune că e „o poveste cu final previzibil”! Oricare va fi decizia celor două (poate trei) formaţiuni de la Stânga, rezultatul ar fi acelaşi (luând în calcul actuala ofertă): adică, nici cele patru procente ale fidelilor ALDE n-ar trimite în turul doi un candidat comun al Alianţei, tot aşa cum n-ar trimite nici vreun „particular” al PSD (dintre cei care populează astăzi lista posibililor prezidenţiabili social-democraţi), cu atât mai puţin pe Tăriceanu, singur, ca reprezentant al propriului electorat/al ALDE.

De partea cealaltă a „tablei cu pătrăţele”, aflăm că, ce să vezi, săptămâna viitoare, tandemul USR-PLUS va fi gata: fie Barna, pentru Cotroceni şi Cioloş, prim-ministru, fie viţăvercea.

Să le spună cineva, totuşi, acestor politicieni redutabili, că Cioloş a devenit ciuca miştourilor, atât în ţară – după guvernarea tehnocrată, după războiul, mai vechi, cu Oprea, şi după refuzul de a intra la o eventuală guvernare, post 26 mai -, cât şi afară, în Europa, ca urmare a identificării sale cu „omul lui Macron”, cel despre care se spune că a pus în paranteză toate „regulile” democratice ale unui scrutin european.

De aici, poate, şi „zvonurile, ce dau ca sigură” o înţelegere survenită între Iohannis şi Cioloş, în virtutea căreia, liderul PLUS ar urma să accepte „doar” poziţia de premier, într-o pereche cu Barna, preşedinte în exerciţiu promiţându-i lui Dacian, la rândul său, şefia unui viitor guvern, dacă se va alege la Cotroceni pentru un cel de-al doilea mandat.

Ceea ce, vezi bine, e greu de digerat la Dreapta, câtă vreme garnitura liberalală, care se implică sută la sută în campania lui Iohannis, îşi doreşte, în schimb, cu ardoare, conducerea „viitorului său guvern”.

Indiferent de această presupusă manevră a celor doi, la capătul căreia Cioloş ar câştiga oricum, nu cred că Barna ar deveni parte a înţelegerii, de vreme ce USR vrea să ia tot, cu PLUS sau minus PLUS, şi nu doar un guvern cârpit cu liberali.

Cât despre prezidenţiabilul Barna, hai să fim serioşi! Preşedinţii de ţară ar trebui să aibă, dincolo de alte calităţi şi câteva date personale potrivite, o însuşire esenţială: să se decupeze din decor...

Aşa stând lucrurile astăzi, cu cinci luni înainte alegerilor, dacă niciunul dintre partidele aflate în competiţie – afară de PNL – nu-şi va găsi un candidat cu potenţial – afară de Iohannis -, actualul preşedinte s-ar putea „înfunda” în fotoliul Cotrocenilor, spre a urmări, liniştit (gen Victor Ponta, în 2014…), confruntarea titani(ci)lor aproape scufundaţi: mâncând floricele şi bând bere.

Probabil, cea mai bună…   

Citește și: