Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
67944 vizualizări 12 mai 2016

Nu mi-am propus asta şi, sincer, într-un fel mă şi mir de mine însumi. Precum preferata lui Ponta - surda din horă.

Mă rup greu de „investiţiile” mele emoţional-subiective. Am cunoscut oameni, mai mult sau mai puţin dotaţi pe felia lor de viaţă şi activitate, care, odată ce m-au cucerit cu o vorbă, o frază, un gest, un dribling, un lung de linie sau o dovadă de bun-simţ, sunt în stare să-i port în mine până la capăt. Indiferent de greşelile lor ulterioare...

Cu Halep a fost ca un scurt circuit. „S-a luat” curentul, pur şi simplu.

Până la Madrid, exultam când câştiga; când pierdea, eram bolnav, cu tablou clinic: tahicardie, insomnii, tot tacâmul. Retrăiam stări pe care, de-a lungul timpului, doar Ilie Năstase, Dobrin, Patzaichin, Naţionala de fotbal şi Rapidul mi le-au mai declanşat.

Şi, ca să vezi, dintr-odată, clanc, heblul!

Mulţi au fost cu Halep, cât i-a mers bine în circuit. Le potenţa „mândria de a fi român”. Apoi, când au ajuns-o oboseala, epuizarea, teama, deziluzia, jumătate, dacă nu şi mai bine dintre ei, i-au pus joarda pe cocoaşă: că nu ştie, că nu poate, că-i un foc de paie, că s-a fâsâit, că „aşa suntem noi, românii, ghinionişti”, „că la omul sărac, nici boii nu trag”!

Mă rog, tot potpuriul de jelanii şi bocete din repertoriul naţional.

Eu, nu! Am continuat să cred în forţa ei, tot aşa cum am crezut în forţa Rapidului, după catastrofa cu Arieşul Turda; sau în forţa morală a lui Gicu Dobrin, după ambiţia lui Angelo Niculescu, de la „Mexico 70”, când ne-a refuzat, nouă, tuturor, bucuria de a arăta lumii cum joacă fotbal un briliant adevărat; sau în forţa lui Patzaichin, la Munchen 72, după ce i s-a rupt pagaia la startul cursei

Am crezut în ei toţi.

Până în momentul în care, din motive care nu mai ţin de oboseală, stres, nervozitate, ci de caracter, pur şi simplu, Simona Halep a atacat-o, exagerat, pe Irina Begu, adversara ei din sfertul de la Madrid.

De ce?! Pentru că Irina ar fi comunicat cu antrenorul său, aflat în tribună, gest nepermis de regulament. Şi, dacă până atunci, n-am dat importanţă acestei situaţii, de atunci încoace, am devenit foarte atent. (Ba, cred că de la incidentul cu pricina, chiar şi cameramanii au devenit, la rându-le, mai atenţi, aducându-ne în prim plan reacţii similare ale altor antrenori).

Credeţi că Simona a mai reacţionat aşa, în celelalte cazuri? Eu n-am remarcat. Tot aşa cum n-am remarcat să fi cerut, vreodată, antrenorilor ei, să tacă, în împrejurări similare.

Lasă situaţia penibilă de a face circ, într-un meci pe care două românce îl disputau într-un sfert de finală, la Madrid, în faţa unei lumi întregi. Lasă lipsa de colegialitate faţă de o colegă din echipa de Fed Cup a României. Lasă dorinţa de a aplica, neabătut, regulamentul, doar atunci când ai în faţă o româncă.

Dar ceea ce a ars, violent, pelicula, atunci când mi s-a tăiat filmul, a fost explozia orbitoare a unei colosale şi arogante nedreptăţi, rostite la adresa Irinei Begu, cu zâmbetul pe buze: „A luat un set?! Nu-i o problemă. I l-am făcut eu cadou de Paşte, ce să zic?!”.

Dacă atacul lui Halep m-a umilit, răspunsul lui Begu mi-a mai redat, totuşi, ceva, din „mândria de a fi român”.

 

P.S. Ieri, la Roma, Simona a fost trimisă acasă, din păcate, după un singur meci. Astăzi, după două, Irina a ajuns în sferturi.

Nişte cadouri de Paşti, ce să zicem…

PENTRU COMENTARII VĂ AŞTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK - MARIAN SULTĂNOIU

Citește și: