35 vizualizări 8 iul 2010

Era început de aprilie 2009 şi oraşul L'Aquila din inima Italiei tocmai scăpase de unul dintre cele mai grave cutremure din istoria ţării. În fiecare zi, premierul Silvio Berlusconi se plimba printre ruine. Ba glumind cu sinistraţii (care "se simt precum în camping", zicea el), ba cu membrele echipelor de salvare - oferindu-se să fie "resuscitat" şi să se fotografieze alături de cele mai "drăguţe".

Părea desprins "din alt film" faţă de cei care îl votaseră cu un an înainte, dar încă un personaj simpatic. Cam la fel ca "cel rău" din aşa-numitul "spaghetti western" al regizorului italian Sergio Leone, "Cel bun, cel rău, cel urât" (1966). Un potlogar socotit bun de spânzurătoare în mai multe orăşele din Vestul Sălbatic, dar pe care spectatorii, amuzaţi de glumiţele lui, parcă nu l-ar vrea în ştreang.

Peste vreo 15 luni, la început de iulie 2010, cel pe care o revistă de stânga din Italia (L'Esspresso) îl numea, recent, "Silvio din Carpaţi", se afla în împrejurări similare. De colo-colo, prin gospodăriile umflate de ape, "Băse" juca şi el un rol, îndelung exersat cu alte ocazii, de "justiţiar".

Venise între oameni drept "cel bun" - omul care urma să le aducă o ultimă speranţă celor năpăstuiţi, la fel cum, în filmul lui Leone, personajul jucat de Clint Eastwood întruchipa pistolarul care îl captura pe "cel rău". De fiecare dată, tot "cel bun" era cel care împiedica execuţia "celui rău", după ce încasase banii de recompensă, dar oamenii nu se prindeau cine rupea ştreangul cu un glonţ bine ţintit de la mare distanţă.

Macar în mijlocul "păgubiţilor", Eastwood păstra aparenţa că este de partea lor şi îl mai înghiontea, când şi când, pe "cel rău". Era un joc al nervilor, pentru care "Silvio din Carpaţi" pare să-şi fi pierdut răbdarea, căci nici măcar nu a mai mimat compătimirea". Nu a mai găsit ocazia să arunce un "oameni buni", vorba atât de des întâlnită în băile de mulţime dragi lui "Băse".

De la "cel bun" - "eroul" care a oprit tăvălugul pesedist în toamna lui 2004 - preşedintele a intrat direct în pielea altui personaj din westernul amintit, anume "cel urât". Un personaj crud, cu sânge rece, un "neom", aflat mereu în duşmănie şi cu celelate două personaje principale, care stârnea de la primele scene unde apărea dispreţul neechivoc al spectatorilor.

La Săuceşti (judeţul Bacău), preşedintele român a adus, foarte probabil, aceeaşi scârbă precum "cel urât" din film, în inimile celor care îl auzeau repetând "Nu mai minţiţi" către o sinistrată. Poate ştia, poate nu ştia, dar oamenii aceia, inundaţi şi acum doi ani, nici nu au avut unde să se mute (nu sunt pâmânturi disponibile), nici nu au avut unde pleca, din moment ce tocmai Guvernul României le-a construit case în aceleaşi locuri inundabile.

Şi chiar dacă ar fi avut dreptate, iar femeia "minţea" (în legătură cu banii pentru construirea digului - dacă au ajuns ori nu acolo), se poate justifica cumva cruzimea de limbaj? Repetate apăsat, vorbele "nu mai minţiţi", sunau ca o sentinţă de genul "tocmai d'aia v-a luat apa casele, pentru că minţiţi".

Citește și: