Loredana VOICULESCU
Loredana VOICULESCU
12720 vizualizări 10 oct 2015

"Fraier e ăla care o mai plăti rate şi impozite la stat de acum înainte! Noi plătim şi ceilalţi sunt amnistiaţi”. “În vreme ce unii se zbat să îşi achite dările, alţii primesc pomeni”. Cea mai recentă miluire fiscală din partea Patriarhului Ponta aprinde spiritele în mediul online, la cozi la magazine sau în colţ la farmacie. Amnistie fiscală pentru firmele care au de plătit penalităţi să fie! Ba stai, şi pentru persoanele fizice datoare la stat să fie! Preafericitul Ponta miluieşte în stânga şi dreapta. Că doar nu dă din leafa lui de 15.000 lei net cu care s-a fericit de astă vară, înainte să plece în concediu peste ocean şi pentru care asudă zi de zi la televizor. “Noi avem treabă, munca este la Guvern”, se laudă şeful Executivului de câte ori are ocazia. Iaca şi rezultatele se văd, mai bine zis se vor simţi, în cont şi în buzunar. La cine trebuie.

În spatele uşilor închise, la şedinţele Executivului sunt croşetate şi trasate miniştrilor sarcini clare: să comunice, la TV, pe Facebook că se dau bani. Cu un an înainte de alegeri, ba chiar din prima zi de când s-a cocoţat în fruntea Executivului, Ponta pare într-o perpetuă campanie electorală. Poporul trebuie să ştie că primeşte şi va primi tot mai mult, şi că nu i se taie, cum le-a tăiat Băsescu, şi că i se dă pe toate părţile. “ La MApN sunt mai mulţi bani pentru a începe negocierile pentru achiziţii”, “La MAI sunt fonduri pentru plata actualizată a drepturilor pentru toţi poliţiştii, pompierii şi angajaţii”, “rectificarea va fi pozitivă, se dau mai mulţi bani”, “la Sănătate sunt fonduri în plus, nu este nici un fel de problemă cu salariile şi restul lucrurilor necesare”. Bani, bani, bani care se dau. Totul numai prin nepreţuita grijă şi binecuvântare a patriarhului de la Palatul Victoria. Nu trece o săptămână fără să mai fie aruncată vreo promisiune. Amnistii peste amnistii, eliminarea taxei pe lux, garanţii din partea statului pentru cei cu credite în valută, facilităţi pentru cei cu mai multe case, majorări de salarii la profesori şi medici, reduceri de TVA, dublări de alocaţii, indexări de pensii. Nu toate sunt anunţate în prime time (vezi cele de care se vor bucura feţele bisericeşti, pe care le va feri şi anul viitor Cel de Sus de casa de marcat). Nu mai contează că unele “pomeni” fie ascund pilule otrăvite, fie sunt măsuri trâmbiţate, dar care nu se pot aplica din diverse motive.

Chiar dacă pare pentru toată lumea, adevăratele miluiri vizează pe cine trebuie.

Nici un cuvânt despre partea goală a paharului: cum vor fi acoperite găurile lăsate de pomeni. Codul Fiscal care va intra în vigoare anul viitor, pe lângă scăderea TVA, are şi “detalii” despre care părintele Ponta nu pomeneşte în ”slujbele” pe care le ţine pe la televiziunile prietene. Nici o vorbă despre persoanele fără venituri care vor fi obligate, cu anumite excepţii, să plătească CASS, aici intrând şi aşa-numitul “impozit pe diaspora”, nici o silabă despre noile taxe pentru persoanele fizice autorizate şi persoanele fizice independente, nimic despre impozitele şi taxele locale care vor fi indexate cu inflaţia anual şi nu la trei ani ca până acum, şi pe care primăriile au liber să le dubleze, dacă vor. Nici pâs despre plata CASS (5,5%) pentru dividende, dobânzi, drepturi de autor, care anterior nu se datora daca existau venituri din salarii sau activităţi independente.

Iată câteva dintre pomenile electorale de anul acesta din partea prefericitului patriarh de la Palatul Victoria:

1. Amnistie fiscală pentru diurne şi obligaţii fiscale stabilite abuziv. Legea amnistiei fiscale care a intrat în vigoare la sfârşitul lunii iulie. Proiectul prevede anularea unor obligaţii fiscale stabilite în mod abuziv de către organele fiscale, fiind legat de reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă, în mod abuziv. Actul normativ se referă şi la anularea obligaţiilor fiscale ale salariaţiilor care au primit indemnizaţii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii. Totodată, vizează persoanele care au obţinut venituri sub nivelul salariului minim pe economie şi au fost obligate să plătească contribuţii de sănătate la nivelul salariului minim pe economie.

2. A doua electorată vine ca o palmă pentru cei care se zbat să fie la zi cu plata ratelor. Statul vrea acorde garanţii în procent de 50% în cazul creditelor în valută convertite în lei, în anumite condiţii, potrivit unui proiect elaborat de Ministerul Finanţelor. Proiectul nu este unul nou, ci a fost propus de fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov. Aproximativ 60.000 de români au credite în franci elveţieni, potrivit statisticilor bancare.

3. Scăderea TVA la 20% din ianuarie 2016 şi la 19% din ianuarie 2017. Rămâne de văzut cum va fi acoperită gaura de miliarde de lei la buget.

4. Fără bon fiscal pentru nunţi şi botezuri. De facilităţi fiscale se vor bucura în continuare şi feţele bisericeşti. Nici în 2016 preoţii nu vor fi obligaţi să dea bon fiscal pentru lumânări, nunţi şi botezuri. Noul Cod Fiscal introduce noi scutiri de dări la stat în cazul cultelor religioase din România, fără să adauge nimic în plus ca impozitare.

5. Liber la lux. Codul Fiscal valabil din 2016 “are grijă”, prin eliminarea taxei pe lux, şi de pasionaţii de iahturi sau de maşini cu motoare de peste 3.000 centimetri cubi, de cei ce îndrăgesc bijuteriile şi hainele luxoase de blană, precum şi de vânătorii împătimiţi. Noul Cod Fiscal prevede eliminarea supra-accizelor pentru produse de lux şi cafea, introduse acum doi ani, pentru a acoperi pierderile la buget din cauza reducerii TVA la pâine.

6. Salarii duble pentru demnitari. Cu o zi înainte de pleca în concediu astă vară, Ponta şi-a crescut salariul la 15.000 de lei net. Iniţial premierul Victor Ponta a anunţat că va anula actul care măreşte salariile demnitarilor şi semnat de cel care i-a ţinut temporar locul la şefia guvernului, Gabriel Oprea. Până la urmă proiectul a intrat în vigoare.

7. Cresc pensiile şi salariile bugetarilor. Odată la câteva zile Ponta anunţă că pensiile şi salariile cresc din 2016. Legea privind indexarea anuală a pensiilor datează din 2010. “Ne vom ţine de cuvânt în legătură cu creşterea ‪‎pensiilor şi în 2016, la fel ca în anii trecuţi! Iar prin legea salarizării în sistemul bugetar vom confirma toate dorinţele bune”, sună unul din mesajele care se repetă constant, într-o formă sau alta, pe contul de Facebook al primului ministru.

8. Prorogare de termen. Guvernul va amâna cu un an aplicarea legii prin care 3.000 de cadre universitare care nu şi-au finalizat doctoratul trebuie să iasă din sistem, a anunţat premierul Victor Ponta. De la 1 octombrie, aproape 3.000 de cadre didactice din învăţământul superior românesc erau obligate să părăsească sistemul, pentru că nu au obţinut titlul de doctor.

9. Salarii mai mari cu 25% în sănătate de la 1 octombrie, iar în doi ani se dublează, a promis Ponta. Nu este atât de clar însă de unde vor fi luaţi concret banii pentru majorări, chiar dacă primul ministru a spus că este vorba despre  “ economiile făcute prin introducerea cardului de sănătate”. Unii dintre directorii de spitale au anunţat iniţial că vor fi nevoiţi să taie bani de la alte cheltuieli din spital. Apoi a venit şi o explicaţie oficială de la ministerul de resort. Este nevoie de modificarea contractului-cadru pentru creşterea tarifului pe caz ponderat la spitalele de stat, pentru a acoperi plusul de 25% la salarii. Ulterior, casele de asigurări de sănătate vor încheia acte adiţionale cu fiecare spital pentru ca majorarea cu 25% să se regăsească în bugetul spitalului.

10. Salarii mai mari în învăţământ. “La Educaţie ne-am ţinut de cuvânt”, spune Ponta. În martie salariile în învăţământ au crescut cu 5% şi o creştere similară se va aplica din această lună. Însă după creşterea de 25% la salariile din sănătate, sindicaliştii din învăţâmânt se declară nemulţumiţi de majorarea salariilor din invăţământ şi ameninţă cu greva la începutul anului viitor.

11. O nouă mini-amnistie fiscală. Anunţată zilele acestea, iniţial viza doar firmele, dar ulterior ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că sunt incluse şi persoanele fizice care au orice fel de datorii la Fisc şi cărora li se vor şterge penalităţile dacă îşi vor plăti datoria până 31 martie şi până la 30 iunie dobânzile aferente, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă.  Dovadă că este o măsură făcută pe un colţ de masă, ministrul Finanţelor nu a putut spune care e impactul bugetar şi câte persoane vor beneficia de noua pomană. Ar putea fi scutite de penalităţi şi firmele care nu şi-au plătit impozitul pe profit, pe venit sau taxa pe stâlp.

Ponta împuşcă doi iepuri dintr-un foc odată cu cea mai recentă amnistie fiscală. Pe de o parte îşi continuă campania electorală, pe de altă parte bugetul de stat ar putea încasa mai mult. Ca să beneficieze de amnistie pentru penalităţi, mai întâi contribuabilul trebuie să plătească datoria principală. Dacă o persoană plăteşte acum un impozit pe care ar fi trebuit să îl plătească mai demult, aceasta va plăti mai mult pentru că avem deflaţie. Aşa cum explica un analist, cu cea mai recentă amnistie fiscală, guvernul fie încearcă pe ultima sută de metri să cosmetizeze încasările la bugetul de stat, fie este o măsură dată cu dedicaţie, iar la începutul anului viitor vom vedea cine vor fi beneficiarii. Cea mai recentă amnistie fiscală presupune scutiri de penalităţi de întârziere de 7% pe an. Dar ca să beneficieze de amnistiere, persoanele ar trebui în primul rând să plătească impozitul datorat şi să plătească şi dobânzile de întârziere care sunt de 0,2% pe zi. Sub aparenţa unei scutiri, fiscul încearcă astfel să îi convingă pe mulţi contribuabili care "stau ascunşi" să intre în legalitate. Adevăratele efecte ale acestei noi “iertări” fiscale vor ieşi la iveală peste câteva luni.

Citește și: