Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
6410 vizualizări 10 iul 2014

Într-un interviu publicat în Le Monde, la 15 octombrie 1971, fostul premier (1969-1974) conchidea cu privire la Israel: ”Această ţară există ca urmare a unei promisiuni făcute de Dumnezeu Însuşi. Ar fi ridicol să-i cerem socoteală asupra legitimităţii sale”.

Poporul Ales pe Pământul Promis – statul Israel şi-a făcut din aceste două sintagme biblice un titlu de proprietate. Doamna Meir o spune măcar cu umor, alţii au declarat-o cu încrâncenare. Dar pământul aparţine şi palestinienilor. Iar atunci când religia (iudaismul) se amestecă propagandistic cu politica (sionismul), rezultatul este cel pe care îl vedem, din anii ’30 ai secolului trecut încoace.

Nu vreau să stârnesc demonii unei istorii dureroase. Astăzi, rachetele israeliene cad în Gaza peste un ”ghetou în aer liber” – o populaţie densă, masată pe o limbă de pământ şi adusă la disperare. Rachetele palestinienilor (mai exact, ale aripii militare a Hamas), de provenienţă rusească şi iraniană, cad tot mai aproape de Tel-Aviv, spre exasperarea civililor terorizaţi, sătui de alarme aeriene.

Uciderea celor trei adolescenţi israelieni pe Malul de Vest - (victime morale ale ambiţiei premierului Netanyahu de a construi în continuare colonii în Cisiordania, cei trei erau în vizită la rude) - fapt abominabil, n-a fost asumat de Hamas. Uciderea, în Ierusalimul de Est, a adolescentului palestinian - alt fapt abominabil - n-a fost asumată de extremiştii evrei. Însă, atât un episod cât şi celălalt, s-au transformat în pretexte pentru ca eternele tratative de pace, împotmolite oricum, să fie puse din nou între paranteze.

Israelienii, al căror răspuns armat e mereu disproporţionat (sunt cea mai mare putere militară din zonă), ameninţă cu un atac terestru.

Ultima reconciliere dintre Hamas şi Fatah, care durează de vreo trei luni şi priveşte alegerile parlamentare şi prezidenţiale din toamnă, a stârnit mânia premierului Netanyahu, care nu doreşte ca Hamas (care controlează Fâşia Gaza) să participe la negocierile de pace, alături de Fatah (care controlează Cisiordania). Deşi nu mai e nici Hamas ce-a fost, Israelul o consideră în continuare o organizaţie teroristă, cu toate asigurările liderilor acesteia că nu-şi doresc altceva decât soluţia, agreată internaţional, a două state.

În negocierile de pace din ultimii ani, Netanyahu a fost mai mult decât sucit: întâi i-a reproşat preşedintelui Abbas că, nereprezentând şi Hamas-ul la masa tratativelor, nu poate fi luat în serios, iar mai nou i-a reproşat că s-a reconciliat cu Hamas, făcând imposibile orice discuţii despre pace.

Rapiditatea cu care premierul israelian a conchis că uciderea adolescenţilor israelieni în Gaza a fost cu certitudine opera Hamas e cel puţin suspectă. Cum la fel de ciudată e declaraţia purtătorului său de cuvânt, Mark Regev, (alt mincinos volubil) care n-a ezitat să compare Hamas cu... ISIS, rezultând următoarea gogomănie: ”Hamas e o organizaţie teroristă, nu foarte diferită de ISIS din Irak, de Hezballah din Liban”, explicând că Hamas se opune existenţei statului Israel (informaţie perimată, ventilată ca proaspătă cu bună ştiinţă) şi îşi doreşte, în locul Israelului, un... califat, precum suratele ei. Nimic mai aberant.

Să nu uităm că Hamas a adoptat faţă de  războiul civil din Siria o ”ambiguitate constructivă”- nu s-ar opune făţiş regimului Bashar al-Assad care a sponsorizat-o, dar nici nu suportă să-şi vadă fraţii sunniţi sub tirul regimului de la Damasc. Faptul că Hamas nu se poate pronunţa decis în favoarea allawiţilor care conduc Siria i-a făcut să piardă în ultima vreme stipendiile Iranului (care, din 2006, livra lunar în Gaza aproximativ 15 milioane de dolari). Şiiţii din Hezballah au susţinut permanent şi pe faţă regimul al-Assad, ca inamici ai sunniţilor ISIS, dar n-au încetat să sprijine cauza palestiniană. Acest complicat sistem de frăţii de conjunctură şi duşmănii istorice n-au nici o legătură cu poveştile diversioniste ale purtătorului de cuvânt.

Pentru Netanyahu însă nici un pretext nu e de lepădat ca să deturneze negocierile de pace cu palestinienii. Noile sale ecuaţii privind Orientul Mijlociu (Iraq=Iran şi Hamas=Al-Qaida + ISIS), aşa cum le transcria zilele trecute Chemi Shalev în ”Haaretz”  (cel mai vechi cotidian din Israel), induc unui public sătul de conflicte spaime noi. Iar premierului îi oferă ocazia de a-şi justifica politica securitară şi a descinde în Gaza, pentru pedepsirea Hamas.

Amorsarea acestui nou conflict poate avea urmări catastrofale, atât pentru palestinieni, cât şi pentru israelieni. Este exemplul cum nişte lideri politici nu pot sau nu au interesul să pună capăt  tragediei unor popoare minţite mereu că, dacă vor pace, trebuie să se pregătească de război.  
 

Citește și: