Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
6227 vizualizări 8 iun 2013

Politica premierului Erdoğan nu cunoaşte cuvântul ”compromis”. (O paranteză pentru ghiaurii de la unele televiziuni: în pronunţia numelui Erdoğan nu se aude litera ”g”, iar accentual cade pe prima silabă).

Întors din turneul magrebian, întâmpinat la aeroport de 10.000 de suporteri (activişti ai Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării) Sultan Tayyip n-a înmuiat tonul faţă de protestatari, ba dimpotrivă: “Poliţia şi-a făcut datoria!”. (Deşi, cu doar patru zile în urmă, dăduse asigurări că abuzurile forţelor de ordine vor fi investigate şi sancţionate). ”Protestele, care s-au transformat în vandalism şi totală anarhie, trebuie să înceteze imediat!”.  ”Allahu akbar!”, i-au strigat takbir-ul, satisfăcuţi, suporterii. ”Nici o putere, în afara aceleia a lui Allah, nu va putea opri ascensiunea Turciei!”, i-a încredinţat carismaticul lor lider.

În absenţa primului ministru, vicepremierul Bülent Arinç - care, spre deosebire de Erdoğan, n-a încetat să suţină că manifestaţiile sunt ”corecte şi legitime”, iar poliţia a folosit, în primele zile, ”metode brutale” - a dat fuga la Palatul Prezidenţial, la conciliantul preşedinte Abdullah Gül. Ca urmare a discuţiei dintre cei doi fruntaşi ai Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării, vicepremierul s-a întânit vineri cu un grup restrâns de protestatari. Iată revendicările acestora, augmentate: 1) Parcul Promenadei (Gezi Park) să râmână aşa cum este; 2)  Centrul Cultural Atatürk să nu fie demolat; 3) Renunţarea la ”Yavuz Sultan Selim”, ca nume al celui de-al treilea pod care urmează să fie construit peste Bosfor; 4) Renunţarea la construcţia celui de-al treilea  aeroport in Istanbul; 5) Renunţarea la proiectatul Canal Istanbul; 6) Pedepsirea tuturor celor  vinovaţi de brutalizarea manifestanţilor.

Deşi în pieţele marilor oraşe ale Turciei s-au putut auzi cele mai diverse - chiar năstruşnice - revendicări, să le analizăm pe acestea şase. În afara ultimei, toate se subsumează aspiraţiilor ctitoriceşti ale lui Sultan Tayyip: "Turcia are nevoie de un proiect magnific, nebunesc, până în 2023" (aniversarea centenarului republicii), declara Erdogan în campania electorală din 2011.

Parcul Promenadei e cea mai măruntă dintre ambiţiile premierului. În perimetrul celor 30 de hectare, intenţionează să reconstruiască vechile cazarme musulmane şi un mall. La cel din urmă pare să fi renunţat, la celelalte - nu. Au dreptate şi oamenii din stradă: într-un oraş cu aproape 14 milioane de locuitori, betonat şi asfaltat, fiecare plămân de verdeaţă e preţios. În ce priveşte Centrul Cultural Atatürk din Piaţa Taksim, acesta este în primul rând un puternic simbol kemalist. În locul lui, ar trebui să se ridice Opera (chiar păstrând numele lui Atatürk). Neconsolidată, actuala clădire nu va rezista, oricum, unui cutremur mediu. Cât despre numele celui de-al treilea pod peste Bosfor, e o problemă lesne de rezolvat. Numele lui Selim cel Cumplit, ”Yavuz Selim” (1512-1520), sultanul care l-a precedat pe Suleiman Magnificul, e legat de masacrul allawiţilor, în lupta pentru  supremaţia otomană în Orient. Fireşte că o astfel de denumire dată podului ar jigni minoritatea şiită (allawită) din Turcia, care numără în jur de 20 milioane de suflete, într-o ţară de aproape 75 milioane de locuitori, majoritar sunniţi. (O simplă concidenţă: în multe oraşe unde s-au extins protestele, există minorităţi allawite semnificative). Renunţarea la construcţia celui de-al treilea aeroport în Istanbul, ca şi renunţarea la proiectul Canalului Istanbul sunt două revendicări stranii. Cele două aeroporturi - Atatürk, pentru zona europeană şi  Sabiha Gökçen (după numele primei turcoaice pilot militar), pentru zona asiatică - nu mai fac faţă fluxului de călători. Un al treilea aeroport (Erdoğan îl visează ”cel mai mare din lume”) e un proiect dezirabil. E drept că, pentru a-l realiza, ar trebui defrişate nişte hectare de pădure. În fine, Canalul Istanbul (Marea Neagră-Marea Marmara) - o altă investiţie importantă – a devenit o necesitate stringentă pentru fluidizarea traficului naval în Bosfor.

Ar mai fi de adăugat, deocamdată, că Erdoğan s-ar putea să dea de bucluc, câtă vreme preşedintele şi vicepremierul s-au coalizat în a empatiza cu manifestanţii. La anul sunt alegeri prezidenţiale, iar Sultan Tayyip nu şi-a ascuns niciodată dorinţa de a candida. Dar despre aceste frământări politice, despre declaraţiile Statelor Unite din ultimele zile (cam prea multe şi prea îngrijorate), despre ”europenismul” lui Abdullah Gül şi ”antieuropenismul” lui Erdogan - e şi  mâine o zi, timp berechet.

Citește și: