Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
5953 vizualizări 24 aug 2018

Sigur, ca orice întâlnire de gradul trei, şi cea de faţă a declanşat rumoarea discretă a unei noi teorii a conspiraţiei. Sursele alimentează piaţa cu material, fiecare dintre părţile beligerante - căci războiul continuă, evident, în interiorul PNL, chiar dacă mai la dos de ochii lumii - susţinând ceea ce-i convine şi declarând „fake” ceea ce-i displace.

Astfel, o parte a observatorilor au dat ca reală ştirea potrivit căreia întâlnirea lărgită de azi, de la Sibiu, ar fi o contră a lui Ludovic Orban administrată lui Iohannis, în contextul în care preşedintele şi-ar fi programat, pentru acest weekend, la Sibiu, o întâlnire discretă, aproape conspirativă, cu câţiva dintre liberalii săi de suflet – dacă putem spune aşa -, în „interiorul” căreia să pună viitorul actualului lider liberal la cale.

La cale bătută, dacă ar fi să preluăm, in extenso, un îndemn pe care Orban îl aude tot mai des în ultimul timp: „Drum bun şi cale bătută, Ludovic!”.

Căci nu mai e niciun secret faptul că Orban duce o viaţă tot mai grea în fruntea partidului, izolat de baronii-fantomă/în redevenire – sau cum ar spune Iohannis, în „reconsolidare”, ca partidul - ai bătrânului PNL, care se disting, mereu mai clar, pe fondul ruperii strânselor legături cu centrul.

Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL: „La întâlnire vor participa membrii Biroului Executiv al PNL, în jur de 50 de persoane. (…) E vorba de reuniunea informală a conducerii partidului. Are loc la Sibiu, e programată de mai mult timp".

Aşa o fi, dar faţa albă şi privirea fixă a lui Ludovic – aşteptând, în pragul uşii hotelului în care urma să înceapă întâlnirea, finalul spiciului exploziv al preşedintelui, ţintit împotriva „guvernului iresponsabil”, care „a gazat şi bătut români” - nu mi s-au părut a fi nici semnele unei încântări robuste, generate de apariţia lui Iohannis, şi nici aspectele mobilizării induse de cuvântul războinic al acestuia.

De ce nu mai este agreat Orban, am mai spus-o aici: are inerţia mare, pleacă la luptă înfrânat (poate chiar înfrânt, a priori), nu degajă nici un fel de energii, mai ales din cele pozitive, nu are darul de a mobiliza - decât poate pe cei din garda lui pretoriană – şi, mai ales, în loc să fie conducătorul luptei prezidenţiale – aşa cum a cerut-o Iohannis, fără drept de apel - el este, mai degrabă şi exclusiv, „căpitanul” propriului monopost, fiind condus, în general, de teama de a nu-şi pierde, el însuşi, rolul conducător/poziţia deţinută la vârful partidului, şi nici pe acela de şef al unui viitor guvern al Dreptei.

Şi cum o Dreaptă unită, cu siguranţă, nu s-ar împiedica de visele lui Orban, în situaţia care va fi câştigat alegerile, omul nostru trage cu dinţii să rămână pe poziţii şi cu plapuma pe picioare.

Din păcate pentru el, revenirea lui Blaga în partid este „garanţia” eşecului de care vorbim. Nu-i contestă aproape nimeni „Buldogului” rolul de strateg al viitoarei campanii electorale, al luptei, explozive, între Klaus Iohannis şi Dragnea&toţi ai lui.

E clar că, în aceste condiţii, nu Orban, ci Blaga urmează să fie viitorul preşedinte PNL şi premier al unui eventual guvern al Dreptei.

P.S. După întâlnire, Orban l-a condus pe Iohannis până la ieşirea din hotel, acolo de unde l-a preluat. Iar acolo, cei doi şi-au „strâns” mâna.

Gestul, atingerea şi figura preşedintelui, m-au asigurat că viitorul lui Orban nu e, deloc, rosé/roze.

 

Citește și: