361 vizualizări 7 dec 2008

Există persoane care îşi îngrijesc drăgăstos o parte a corpului, unii mâinile, alţii faţa, alţii podoaba capilară. Dl. Călin Popescu Tăriceanu îşi întreţine, îşi răsfaţă, îşi dezmiardă aproape cu religiozitate bucile. Dosul său de vier domestic sau rinocer fără corn e enorm, bombat, explodând de sub coada sacoului, cere parcă intrarea cu spatele, în marşarier a premierului încă în exerciţiu la conferinţele de presă sau în palatul Victoria, bucile anticipându-i şi rezumându-i astfel personalitatea.

Cei care nu vor să priceapă asta se miră ca proştii. Ei zic că e greu de înţeles cum poate fi atât de neruşinat, de nesimţit un ins vârât în fruntea Guvernului României printr-o manoperă politică de colţul mesei, un ins care a ajuns să împărăţească guvernul-caltaboş, cel mai jalnic executiv postdecembrist, şi care abia-abia a intrat acum în Parlament pe coate şi genunchi, să ceară drept condiţie-beton a negocierilor întreprinse de un PNL cu 18% Tăriceanu prim-ministru în continuare.

Or, răspunsul e foarte simplu, am scris acest mic articol ca să-l pot enunţa: dl. Tăriceanu nu vrea înalta funcţie pentru sine, ci pentru bucile sale. După patru ani în fotoliul de premier, s-au ataşat şi ele de căuşul moale, cuprinzător, de pluşul care le îmbrăţişează tandru, chiar şi de uşorul scârţâit cu care sunt primite şi salutate la despărţire. Care dacă ar fi definitivă, le-ar produce un stres greu suportabil, le-ar micşora şi le-ar smochini, dosul d-lui Tăriceanu ajungând să arate ca o faţă devastată de criză.

Cât despre cei care ar fi dorit sincer în aceste zile ploioase de toamnă contactul bucilor d-lui Tăriceanu cu o baltă sau cu asfaltul patriei, premierul a lămurit chestiunea: ei nu pot fi decât comunişti sau slugile lui Băsescu.

Citește și: