Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
8759 vizualizări 2 aug 2014

Problema crimelor de război din Gaza nu poate fi ocolită. Aproape 1500 de morţi, dintre care majoritatea zdrobitoare civili. Legile internaţionale obligă părţile în conflict să distingă între civili şi combatanţi, între ţinte civile şi ţinte militare. Premierul Netanyahu şi ministrul Apărării, Moshe Ya'alon, zis Bogie, cei care conduc operaţiunea Tzuk Eitan (tradusă defensiv, din ebraică, drept Protejarea Frontierei) explică numărul imens al morţilor civili prin faptul că Hamas îi foloseşte drept scuturi umane. Aceeaşi scuză am auzit-o în Liban, în 2006, atunci cu referire la Hezbollah. În mica şi aglomerata Fâşie Gaza e greu, chiar şi cu cele mai performante arme, să execuţi misiuni chirurgicale. „Metoda bătutului la uşă”, adică transmiterea de sms-uri familiilor ale căror locuinţe urmează  să fie bombardate, e lipsită de eficienţă într-o zonă în care n-ai unde să te ascunzi. Pe de altă parte, faptul că Hamas aruncă rachete la întâmplare, spre zone populate de civili, e tot o crimă de război. Doar că rachetele palestinienilor – în afară că îngrozesc populaţia israelienă – n-au făcut încă victime.

Modul în care sunt conduse operaţiunile militare în Gaza sugerează un lucru de neacceptat: că acolo nu există victime inocente. 

Cuplul Bibi-Bogie devine de-a dreptul nociv pentru Israel. Nimeni nu uită că Bogie Ya'alon declara în 2002, pe când era şeful Statului Major, că palestinienii sunt un cancer, iar împotriva lor, în acel moment, el aplică un soi de ”chimioterapie”.  La fel de agresiv s-a dovedit Bogie la începutul lui 2014, când, în calitate de ministru al Apărării, îl persifla cu agresivitate pe Secretarul de Stat american John Kerry: „Nu poate să mă înveţe nimic în privinţa conflictului cu palestinienii! (…) Singurul lucru care ne poate salva este ca John Kerry să ia Premiul Nobel pentru Pace şi să ne lase”.

Cât despre Bibi, Zbigniew Brzezinski declara la CNN: „Cred că Netanyahu izolează Israelul şi îi periclitează viitorul pe termen lung. Şi cred că se cuvine să-i arătăm clar că acesta este un drum pe care îl dezaprobăm în totalitate, pe care nu-l vom susţine şi care ne poate oblige pe noi şi restul comunităţii internaţionale să facem câţiva paşi spre legitimarea aspiraţiilor palestiniene, poate la ONU”.

Zilele trecute, la Canal 10, ziaristul israelian Zvi Yehezkeli (coautorul celebrului documentar despre islamizarea Europei) încerca să explice, cu candoare, de ce palestinienii nu se pot coordona cu israelienii în vederea încetării focului. Pentru că palestienienii, ca mulţi arabi, trăiesc încă într-un timp al lor – timpul măslinului. Un timp al cărui ritm urmează ritmul biologic al măslinului. La ei, totul se desfăşoară „shwaie, shwaie” (cătinel, cătinel), nimic nu arde, nici atunci când vezi flăcările. Zvi Yehezkeli susţine că nici Hamas nu se grăbeşte. E un alergător de cursă lungă, în timp ce Israelul şi întreaga lume occidentală se învârt într-un ritm ameţitor. Palestinienii vorbesc aravit (limba arabă), iar israelienii - maarvit („limba”occidentală). Occidentalii cunosc araba (aravit), dar gândesc în occidentală (maarvit) – iată de ce nu-şi pot potrivi ceasul la timpul măslinului.

Citește și: