Raluca ION
Raluca ION
1610 vizualizări 27 oct 2010

A fi sau a nu fi Halloween? Deocamdată nu, chiar dacă cluburile din Bucureşti vor geme, weekendul acesta, de tartori şi de tălpi ale iadului, de zombi şi de nepoţi ai lui Frankestein. Şi chiar dacă ziua de 31 octombrie e singura în care nu este ridicol te transformi în Superman sau în Albă ca Zăpada, în Darth Vader sau în Ursul păcălit de vulpe, în Spiderman sau în Prâslea cel Voinic. În România de astăzi Halloweenul nu este decât un motiv de petrecere la scară largă, un eveniment, suprapromovat, ce-i drept, dar ca oricare altul. Nu o să vezi prea curând gospodinele, ocupate să pună acum varza la murat, umblând prin pieţe în căutarea dovleacului ideal de sculptat şi nici casele luminate înfricoşător şi misterios.

Motivul este destul de simplu, niciunul dintre oamenii mari din România nu a crescut cu această sărbătoare în casă, niciunul nu a aşteptat cu sufletul la gură să vină Halloweenul şi să defileze pe stradă îmbrăcat în Motanul Încălţat sau în Dracula. Nu avem amintiri legate de ultima zi din octombrie şi, din acest motiv, nu ne simţim ataşaţi de ea.

90% dintre costumele pe care le vând magazinele de vise textile din România sunt pentru copii. În multe grădiniţe şi şcoli, în special în cele particulare, se fac petreceri de Halloween, iar cei mici se întrec în costume şi în poveşti vrăjitoreşti. Pentru ei acesta este motivul ideal să se transforme în supereroii din filme, în fiinţele supranaturale din poveşti, în animăluţele simpatice din desenele animate sau din cărţile de colorat. Se bucură când vine Halloweenul, iar bucuria lor de azi va deveni amintirea şi emoţia de mâine.

Citește și: