Andrei Luca POPESCU
Andrei Luca POPESCU
41950 vizualizări 17 dec 2014

Ca şi în ianuarie 2014, ca de altfel întotdeauna, prefer să privesc o tragedie cât mai rece, prefer să nu mă gândesc ce aş fi zis dacă acolo ar fi fost cineva apropiat de mine, pentru că asta este irelevant pentru mine ca jurnalist şi pentru public, care merită o evaluarea corectă a situaţiei. Iată ce constat: ca şi în cazul Apuseni, se încearcă politizarea acestei tragedii, la fel ca şi atunci, o parte a presei şi o mare parte a publicului preferă să pună accent pe partea emoţională – acum strigătele muribunde ale unui om pe cale să se înece, atunci lacrimile îngheţate ale frumoasei studente Aura Ion. Nu pe datele seci ale situaţiei şi nici pe estimările realiste.

Strigătele de ajutor ale pilotului (cel mai probabil) care mai era încă în viaţă la câteva minute de la prăbuşirea elicopterului şi încercarea de a se ţine la suprafaţă sunt tragice şi îţi întorc sufletul pe dos. Totodată, ele sunt indecente pentru memoria sa şi nu servesc la absolut nimic în stabilirea adevărului acestui accident aviatic, însă acest lucru nu a contat pentru o mare parte a presei. Ele arată doar un om care a murit în chinuri.

Din nou, ca la o partidă de fotbal încinsă, părerile experte şi ipotezele creţe zboară din toate părţile. Ba chiar şi de la ministrul Transporturilor Ioan Rus, căruia nu i s-au năzărit ca lui Mircea Duşa OZN-uri în calea MiG-urilor, ci „un stol de pescăruşi” criminali pe Siutghiol. De ce zbura pe acolo elicopterul, de ce n-au ajuns mai repede salvatorii, de ce nu a pornit barca, de ce Raed Arafat, Gabriel Oprea, Victor Ponta?

Mai ales, de ce, Raed Arafat? Acest personaj care din figură aproape unanim acceptată de erou naţional a ajuns cumva un cui în coasta lui Traian Băsescu şi a acoliţilor săi, care este acuzat vehement de unii şi de alţii cu ocazia oricărui accident mai înspăimântător, în special după episodul „revoluţionar” din ianuarie 2012. Astăzi, ca şi în cazul Apuseni, se cere capul lui, fără alt argument decât acela că ocupă funcţia de coordonator al situaţiilor de urgenţă din România (o făcea neoficial ca şef al SMURD la Sănătate, o face oficial din 2014, după tragedia Apuseni, în cadrul MAI). Ce putea face mai mult Arafat la Siutghiol? Dar Oprea şi, de ce nu, conform ahtiaţilor de sânge politic, chiar Victor Ponta?

Iată câteva date seci, care se bazează mai ales pe varianta autorităţilor, singura care oferă un tablou complet al operaţiunii de salvare şi care este verificabilă de către procurori.

Spre deosebire de Apuseni, intervenţia la faţa locului pe Siutghiol nu a durat 6 ore, ci aproximativ 20 de minute. Un om rezistă în apă cu o temperatură de 2 grade, cât avea Siutghiolul luni după-amiază, timp de 12 minute conştient, până la 20 de minute, când intră în inconştienţă, conform MAI. Ambulanţele au ajuns pe malul lacului în 6 minute de la primul apel la 112, iar salvatorii ISU în 18 minute. E mult, e puţin, în condiţiile în care lacul este la 10 kilometri de Constanţa, iar maşinile de pompieri nu sunt dotate cu elice propulsoare, pentru a putea survola traficul rutier?

Peste toate aceste calcule cinice, ne răsună în cap strigătele de ajutor disperate ale pilotului SMURD, care la ora sosirii echipajelor de salvare se afla deja cel mai probabil sub apă. De ce? Pentru că accidentele sunt tragice. Pentru că la ISU nu lucrează nici Superman, nici Chuck Norris, iar pompierii şi scafandrii nu cresc la fiecare colţ de stradă, pentru a putea interveni cât ai bate din palme şi nici nu se teleportează la locul unui accident. Da, viaţa e nedreaptă.

Bazându-ne pe aceste date, se poate spune că nici nu a mai contat că motorul unei bărci a ISU nu a mai pornit, la peste 20 de minute de la semnalarea accidentului la 112, când se presupune că victimele erau deja în stare de înec/stop cardiac (s-a dovedit ulterior că două dintre victime, copilotul şi asistenta medicală, rămăseseră captivi sub apă, în carlinga elicopterului, prinşi în centurile de siguranţă). Această anecdotă este penibilă pentru ISU, constituind de altfel singura mare defecţiune a operaţiunii de salvare, din câte se cunosc până acum. Defecţiune care nu ştim cât a contat pentru viaţa celor 4 membri ai echipajului SMURD, aflaţi de peste 20 de minute în şi sub apă.

În furia momentelor acestea tragice, supralimentată de imagini cu oameni filmaţi în timp ce se îneacă, au apărut tot felul de luări de piept. De ce zbura elicopterul peste lac? Pentru că, după cum a arătat Centrul de Investigaţii Media, acesta era traseul oficial, pe care trebuia să zboare. Penalul Nicuşor Constantinescu îl ia la şuturi pe Raed Arafat, că a „tăiat” flotoarele elicopterului şi că are pe conştiinţă aceşti oameni. Şi că i-a luat elicopterul de la Consiliul Judeţean. Acelaşi Centru arată că flotoarele sunt inutile dacă nu zbori peste mare, că dezechilibrează şi îngreunează aeronava, iar MAI confirmă că elicopterul nu avea treabă cu zborul peste mare, deci nu avea nevoie de flotoare.

De ce au ajuns pescarii la victime primii, ca şi pădurarii în negura din Apuseni? În primul rând, spre deosebire de Apuseni, nu ştim cert acest lucru. Dacă ar fi ajuns primii, pescarii ar fi şi preluat o victimă, însă acest lucru l-a făcut tot barca cu vâsle (că motorul nu pornea) a ISU, pescarii aducând doar victima la mal, cu medic SMURD la bord, conform MAI. În al doilea rând, îmi menţin ideea din ianuarie 2014: dacă un OZN îmi va pica vreodată în spatele blocului, vă dau în scris că eu şi nu vreun pompier va ajunge primul la micuţii verzi care au supravieţuit impactului. Pentru că nu pompierii cunosc cel mai bine şi nici nu sunt cel mai aproape de pădurea din Apuseni, nici de apele Siutghiolului şi nici de umila împrejmuire a blocului comunist în care locuiesc eu. Este normal ca localnicii să fie primii care sar în ajutor şi contribuie la salvarea unor oameni. Nu este o ruşine pentru nimeni, nici pentru ISU, nici pentru Arafat, că nişte pădurari sau nişte pescari au o reacţie umană şi civică firească, de care românii dau dovadă doar în momentele cu adevărat tragice, se pare.

Ca şi în Apuseni, s-a auzit din nou strigătul: dacă ne chemaţi pe noi, ajungeam primii la victime. În 10 minute, zice un domn de la Agenţia pentru Salvarea Victimelor Omeneşti pe Mare, motiv pentru noi scuipaţi cu ţinta Arafat şi ISU. Această Agenţie înfiinţată şi condusă până acum câţiva ani de democrat-liberalul Dorel Onaca, actualmente consilierul de încredere al preşedintelui Traian Băsescu, se pare că se mişcă mai încet decât vorbeşte. Conform MAI, solicitată oficial să vină în ajutor cu şalupa Jupiter, la ora 16.25 (când se presupune că ştia deja de accident de la televizor, după cum spune directorul Iulian Creţu), Agenţia s-a mişcat fulgerător în… 25 de minute (şalupa a ajuns la locul faptei la 16.50). Totuşi, de ce nu a fost solicitată şalupa oamenilor de la bun început? Pentru că ei operează pe mare, iar accidentul s-a produs pe lac ar spune nişte cinici rău-voitori.

Iar raţionamentele ajung din nou în zona Superman: de ce nu există un om sau un sistem atotştiutor şi atotputernic, care să le ştie pe toate şi care să poată orice în decurs de câteva minute, inclusiv să se teleporteze instantaneu la locul unei tragedii? Pentru că, doamnelor şi domnilor, dacă aşa ceva ar exista pe lumea asta, el nu ar lucra la ISU şi nici la MAI, în România.

 

Citește și: