Cristian Tudor POPESCU
Cristian Tudor POPESCU
33079 vizualizări 9 feb 2013

Ce merită un preşedinte care minte? Care înşală Parlamentul şi propriul popor? Un preşedinte care patronează  şpaga, traficul de influenţă, şantajul pentru a-şi atinge scopul? Ce merită un preşedinte penal?

Sunt două posibilităţi: fie nişte ani de puşcărie, fie eternitatea. Depinde de scop.

Nu pentru că scopul ar scuza mijloacele. Minciuna rămâne minciună, niciun scop nu o poate preface în sinceritate. Preşedintele e pe veci mânjit, dar când scopul atinge cerul sau miezul sufletului omenirii, atunci păcatele lui pot fi aidoma straturilor de găinaţ de pe capul uriaşei statui a lui Abraham Lincoln din National Mall, Washington DC.

Steven Spielberg a vrut să facă un film despre un erou aproape mitologic al Statelor Unite ale Americii fără să mintă.  Fără să omită ce „nu cadrează”. Bazându-se pe o documentare migăloasă, reconstituind situaţiile şi atmosfera la amănunt, spectaculosul Spielberg şi-a impus redarea „birocratică” a Istoriei pe ecran, rând cu rând. Lincolnul lui Spielberg mi-a trezit în anumite momente un sentiment cinematografic foarte preţios – acela că văd chiar ce-a fost, cum a fost.

Un asemenea demers în cinemaul românesc despre voievozi ar fi fost blasfemie, antiromânie, trădare naţională. Mulţi ar ţipa că se încearcă demolarea miturilor fondatoare ale României în scopul dezmembrării ei.

Preşedintele Lincoln a minţit Congresul susţinând că nu există niciun sol de pace  din partea Confederaţiei Sudului. Voia ca războiul civil să nu se încheie înainte ca Al 13-lea Amendament, adică abolirea sclaviei, să intre în Constituţie,  pentru că vedea în acest act nu numai „naşterea unei naţiuni” pentru secole, dar recâştigarea demnităţii umane pe întreaga planetă,  după 250 de abominabili ani ai sclaviei negre. Ca să-i pună pe marii proprietari de sclavi în faţa faptului împlinit, Lincoln şi-a asumat răspunderea pentru mii de morţi în plus în războiul americano-american.

Staff-ul republican al preşedintelui a cumpărat vot cu vot, cu banii la plic sau joburi grase,  diferenţa de care era nevoie pentru majoritatea în Congres. De fiecare dată cînd vreun politician mai tânăr şi simţitor făcea ochii mari, Lincoln spunea prin gesturi sau vorbe acelaşi lucru: „Al meu să fie păcatul”.

Un om onest şi de onoare, pentru Abe Lincoln era valabilă reflecţia senatorului Stevens  (excepţional interpretat de Tommy Lee Jones) la sfârşitul zilei cât un veac: „Iată noua Constituţie, impusă prin corupţie de cel mai pur om al Americii!”.

Scopul nu scuză mijloacele. Scopul îşi asumă mijloacele.

Spielberg  renunţă la scena de nenumărate ori pusă pe ecran a împuşcării lui Lincoln de către actorul J.W. Booth în loja Teatrului Ford. Jobenul şi barbişonul cărunt doar ies din scenă, pierzându-se în adâncul unui coridor nesfârşit – asta a fost treaba mea pe Pământ, acum pot să plec.

Orice preşedinte din această lume, oricât de bicisnic, pretinde că nu-l preocupă decât nobile ţeluri naţionale. Dar dacă Istoria este un cal de piatră, sunt mai mult decât puţini cei care, asemenea lui Abraham Lincoln, în loc să îl încalece, îl iau în spinare.

Citește și: