Adrian POPA
Adrian POPA
8463 vizualizări 29 mai 2014

Cum este posibil ca în secolul 21 extremismul să atingă cote atât de ridicate în Vestul Europei şi într-o ţară precum Marea Britanie, un stat cu rădăcini democratice vechi? Voi încerca să ofer un răspuns aici.

Cauzele care au dus la cel De-al Doilea Război Mondial au fost mai multe, dar trei sunt principale, în opinia mea: nerespectarea demnităţii oamenilor (!), o criză economică profundă şi rasismul/xenofobia (nu le voi trata separat pentru că, în esenţă, sunt acelaşi lucru). Se ştie, din istorie, că în perioadele de criză economică partidele extremiste sunt pe val. Instabilitatea economică, cu efectele sale - inflaţie, şomaj -, este „îngrăşământul” ideal pentru extremele care înfloresc pe scena politică. Hitler a preluat puterea în Germania prin propagandă rasistă şi pe fondul incapacităţii clasei politice democratice de a rezolva problema şomajului şi de a le asigura oamenilor demnitatea. Iar, pe lângă dorinţa de a nu fi umilit, un factor important pentru demnitatea unui om îl reprezintă posibilitatea de a avea un venit şi de a duce un trai decent.

Rămânând la capitolul demnitate, subliniez şi un alt factor care a determinat Germania să se reînarmeze şi să pornească cel De-al Doilea Război Mondial. Germanii, un popor mândru, au fost umiliţi după ce au pierdut primul mare conflict armat global, terminat în 1918. Cine a văzut excelenta serie de documentare „Apocalypse: The Second World War” de pe National Geographic ştie despre ce vorbesc. Nemţii tremurau iarna de frig, deoarece cărbunele din Ruhr mergea tot în Franţa şi Belgia pentru că Germania nu a putut plăti despăgubirile de război uriaşe şi total nerealiste (iniţial 846 miliarde de dolari în banii de acum, reduse apoi la echivalentul a 442 miliarde de dolari), elita militară a fost martoră la distrugerea armatei germane de către învingători, iar cetăţenii erau umiliţi în fiecare zi de către forţele străine de ocupaţie din Ruhr. Martore stau înregistrările video în care cetăţenii care nu şi-au scos pălăria în faţa unui ofiţer francez au fost bătuţi de o patrulă. Deseori m-am întrebat dacă ar mai fi existat sau nu al Doilea Război Mondial fără această călcare în picioare a demnităţii germane în perioada interbelică. Ce poate învăţa Europa de azi din pilda aceasta? Cred că foarte multe lucruri.

UE nu ia măsuri vizibile împotriva statelor membre care umilesc alte state din Uniune. Dovadă campania anti-imigraţie din Marea Britanie, îndreptată împotriva românilor şi bulgarilor, portretizaţi de presa tabloidă şi de politicienii extremişti din Regat ca nişte non-oameni, pierduţi undeva pe scara evolutivă pe drumul de la maimuţă la om. Din nou avem de a face cu un atac la demnitatea umană. Consecinţele acestei campanii le vedem: britanicii au fost convinşi, prin propagandă, că românii şi bulgarii le fură locurile de muncă (şi nu criza economică prin care am trecut), fiindu-le, astfel, afectată, din nou, aceeaşi demnitate pe care o subliniez. Iar românii, trataţi astfel în Europa, devin tot mai eurosceptici. Discriminarea şi campaniile anti-imigraţie în interiorul Uniunii ar trebui interzise şi pedepsite aspru.

O altă cauză pentru expansiunea extremismului ar putea fi criza economică izbucnită în 2007. Însă efectele crizei nu mai sunt la fel de puternice acum. Acest lucru mă face să cred că problemele economice au astăzi o pondere mai mică în ascensiunea extremismului decât au avut în anii '30. Excepţie face Grecia, grav afectată de recesiune. Însă în Marea Britanie, Franţa sau Danemarca economiile au revenit pe creştere. 

Cea de-a treia cauză, foarte importantă, o reprezintă rasismul. Acest fenomen a crescut simţitor în Marea Britanie în secolul 21. Descoperirea face parte dintr-un sondaj al British Social Attitudes. Procentul celor care au susţinut că au fost afectaţi într-o oarecare măsură de rasism a crescut rapid imediat după atentatele de la 11 septembrie 2001, în urma cărora Turnurile Gemene din New York s-au prăbuşit şi mii de persoane au murit. Pe urmă, au venit atacurile teroriste din Londra şi Madrid. În 2011, în plină criză financiară, procentul a crescut din nou accelerat, ajungând la 38%. A urmat o scădere, la 26%, în 2012, datorită impactului pozitiv al Jocurilor Olimpice de la Londra, iar acum rasismul se află din nou în creştere rapidă. 

Îmi este încă proaspătă în minte imaginea lui Dani Alves mâncând, într-un lecţie superbă şi spontană predată rasiştilor, o banană aruncată din tribună de un suporter al echipei adverse. Dacă eram cel care a aruncat banana aş fi intrat în pământ de ruşine văzând gestul fotbalistului. UEFA a recţionat dur, la fel şi autorităţile locale, însă nu este suficient pentru ca acest fenomen să fie descurajat. Din nou UE trebuie să combată prin orice mijloace - legislative, educaţie, evenimente - rasismul.

Cred că în toate statele UE trebuie introduse cursuri obligatorii în şcoală care să trateze aceste trei aspecte: demnitatea umană, cauzele războaielor şi rasismul. Cineva îmi spunea că rasişti suntem cu toţii, ţine de ADN-ul nostru şi de evoluţie, speciile şi rasele concurează între ele pentru resurse. Nu sunt în măsură să neg sau să afirm că este aşa, însă ştiu că un om educat bine îşi poate controla mult mai bine pornirile de orice fel. Mai ştiu şi că omul are ceva în plus comparativ cu alte animale: un creier mult mai dezvoltat şi conştiinţa răului.

Rasismul şi xeonofobia ar trebui să fie tratate în şcoli cel puţin la fel ca şi educaţia sexuală, deoarece efectele sunt profunde şi de lungă durată. Un alt rol important în combaterea rasismului şi atacurilor la demnitate umană îl are familia, în opinia mea. După cum se vede, efectele în societate ale acestor două atitudini sunt profunde. Nu vă lăsaţi copiii, încă de mici, să umilească pe nimeni, nu-i lăsaţi să fie rasişti şi intoleranţi, până nu e prea târziu şi ajungem să retrăim coşmarul din „Apocalypse: The Second World War”.  

Citește și: