1802 vizualizări 9 iul 2019

Redăm comentariul lui Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară:

Quod erat demonstrandum...

Vă amintiţi cred, cum victorioşi simţindu-ne după rezolvarea fericită a unei probleme de matematică, încheiam plini de emfază, QED...

Aş fi vrut să nu fiu confirmat cu atâta rapiditate în ceea ce priveşte gândurile mele anterioare faţă de "bolnavii dintre noi", dar iată, faptele curente ale unor semeni, mă obligă să constat că starea acută a unora dintre ei devine o constantă recurentă periculoasă. Tocmai ce am citit o ştire, care ne dezvăluie că un semen al nostru scos din minţi pur şi simplu de faptul că a pierdut la "păcănele", nu numai că a distrus maşinăria care i-a devorat speranţa în mai binele material, lăsându-l lefter la propriu dar, în continuarea furiei sale idioate, a ieşit pe stradă şi ziua-n amiaza mare, a început să lovească trecătorii, o femeie necesitând îngrijiri.

Ce s-ar fi întâmplat dacă loviturile aplicate ar fi cauzat efecte tragice, poate chiar moartea vreuneia dintre victime, prin dilacerare cerebrală şi alte afecţiuni conexe, să zicem. ( mai pe şleau, e vorba de impactul capului cu trotuarul sau bordura sau... ) Ori, ar fi fost tot atât de posibil ca însuşi agresorul să fi primit o corecţie excesivă, care să-l fi făcut ko definitiv. Iertaţi-mă, dar chiar nu ar fi fost deloc dificil să se ajungă la un asemenea deznodământ dramatic.

Există în practica judiciară nenumărate exemple de astfel de împrejurări tragice după cum spuneam, generate de spontaneitatea bolnavă a unor "viteji" degeneraţi din varii motive. În mod evident, tragismul unei astfel de situaţii, este potenţat de modul stupid în care ea a avut loc. Ce le rămâne să gândească părinţilor, soţului, copiilor, prietenilor celui dispărut subit ori rămas într-o stare de degradare fizică şi/sau psihică ireversibilă ?! Sigur, durerea e imensă, extrem de greu de gestionat în mod raţional şi generează la rândul său, reacţii diverse, cu un conţinut vindicativ pronunţat. Aceasta ar fi în mare, reacţia la nivel individual, dar care este efectul asupra colectivităţii, al societăţii în general ? Cum interpretează şi cum reacţionează societatea în astfel de situaţii când în miezul zilei, unul înfuriat iese în stradă şi îi ia la bătaie pe cei care-i ies în cale sau este el însuşi doborât de o "contră" excesiv de viguroasă ?

E o întrebare care ar trebui să genereze o analiză serioasă conjugând multiple planuri, social, juridic, preventiv-educativ. Efectul negativ ascuns al unor astfel de manifestări violente derulate în plin public şi cu dispreţ faţă regulile elementare de conduită, este cel localizat la nivelul psihologiei colectivităţii în ansamblul ei. Existenţa unor astfel de violenţe publice, alături de efectele lor tragice, determină şi amplifică în timp, o stare accentuată de nesiguranţă, de temere nu numai pentru sine dar şi pentru cei dragi, cei apropiaţi. Pentru foarte mulţi, spaţiul public reprezintă dintr-o dată, locul periculos, tenebros, plin de capcane, în care cu toţii suntem pândiţi de pericole dintre cele mai teribile.

O astfel de percepţie publică este situaţia "ideală" pentru a contribui la năruirea unei comunităţi, indiferent de mărimea sa. Frica, neîncrederea în capacitatea proprie a comunităţii prin forţele sale specializate, de a interveni eficient în folosul său dar şi al individului, coagulează încet dar sigur, germenii disoluţiei autorităţii statului. Situaţii precum cea pe care am analizat-o din această perspectivă, trebuie să-şi găsească o soluţionare juridică cât se poate de fermă, astfel încât cetăţeanul-simplu pieton, să aibă credinţa că este apărat iar orice agresiune la adresa sa, este rapid şi drastic sancţionată de către cei investiţi cu asemenea putere. Sunt tare curios câtă grijă faţă de acel cetăţean-simplu pieton, vor avea cei îndrituiţi să-l apere. Vom vedea...

Citește și: