36 vizualizări 23 sep 2009

Aproape în fiecare noapte adorm cu teama că nu o să-mi mai găsesc maşina în locul în care am parcat-o. Şi nu pentru că ar fura-o cineva (cine să fure o compactă veche de 3 ani, evaluată în Vitan, acum, la doar vreo 6000 de euro?!), ci pentru că vreuna din firmele atât de dragi primarilor noştri de sectoare o să mi-o ridice. Evident, sunt unul dintre sutele de mii de bucureşteni care nu am loc de parcare plătit. Vreau să plătesc, dar locurile nu există. Prin urmare, îmi las maşina peste noapte pe un bulevard cu 3 benzi pe sens, undeva aproape de semnul "Staţionarea interzisă", având grijă să nu împiedic sau să încurc circulaţia în vreun fel.

Aţi putea crede că pentru neliniştea mea e vinovat primarul de sector, care nu face locuri de parcare, municipalitatea sau mai ştiu eu ce autoritate. Greşiţi. Singurul vinovat sunt eu, pentru că nu-s în stare să-mi iau o maşină scumpă pe care să o las fix unde vrea muşchiul meu, fără să-mi mai fac vreo grijă. Dar să explic de ce am ajuns să cred asta.

Parchez, miercuri dimineaţa, pe Calea Victoriei, pe unul din locurile cu plată administrate de municipalitate. Când mă întorc, un Touareg negru cu avariile aprinse, dar fără şofer la bord, îmi bloca ieşirea. Aştept vreo 5 minute ca şoferul nesimţit să apară de pe unde avea treabă, însă aşteptarea e zadarnică. Aşa că mă văd nevoit să acţionez. Nu, nu să-i ridic ştergătoarele, să-i dezumflu cauciucurile sau să-i zgârii portiera cu cheia. Dreptatea nu ţi-o faci singur în România, unde există, slavă Domnului, stat de drept şi autorităţi competente care să-ţi rezolve problemele (celor care nu cred asta, cazul Becali şi limuzina furată ar trebui să le servească drept exemplu). Aşa că sun la 021.9544 (Dispeceratul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti - telefonul cetăţeanului) pentru a reclama contravenţia.

Un agent politicos mă ascultă, îmi cere numărul maşinii care mă blochează, numele meu şi numărul de telefon şi insistă asupra culorii Touaregului (nu ştiu dacă există vreun cod de culori special la Touareguri?!). Îmi promite că va veni un echipaj. După mai bine de 5 minute, o maşină de poliţie opreşte lângă Touareg, agentul de la volan notează ceva în carnet şi-mi spune că va veni un alt coleg pe motocicletă să-l identifice pe şofer. Mai trec alte 5 minute, soseşte şi colegul pe motocicletă, dă să anunţe ceva prin staţie, când lângă maşină apare şoferul: tânăr, elegant, cu gel în păr. Îi cere scuze poliţistului, îmi cere scuze şi mie şi dă să plece. Eu rămân perplex. Poliţistul se uită la amândoi şi, în cele din urmă, îi cere actele "contravenientului". Mulţumit că, în sfârşit, se face dreptate, iar individul va plăti pentru timpul pe care l-am pierdut eu din cauza nesimţirii lui, mă îndrept spre maşină. După câteva zeci de secunde, Touaregul porneşte şi-şi vede de drum, la fel şi poliţistul, iar eu rămân iar cu gura căscată: nici un proces-verbal, nici o amendă, nimic…

Aşa că, de miercuri dimineaţa, visul meu a devenit acela de a-mi cumpăra un Touareg (mă rog, un Q7 sau un X6 ar fi şi mai bune). Pentru că, altfel, dacă aş fi oprit eu compacta mea de 6000 de euro, veche de trei ani, pe banda 1 a Căii Victoriei, blocând o altă maşină, parcată legal, în mod sigur acum nu scriam acest articol, ci alergam cu 500 roni în mână şi 2 puncte de penalizare pe carnet, ca să-mi recuperez automobilul de la hingherii de maşini.

Citește și: