Adrian Onciu
Adrian Onciu
2090 vizualizări 17 mai 2019

Înainte de alegeri, candidaţii vorbeau despre orice altceva în afară de problemele Europei. Fie nu le stăpâneau îndeajuns, fie preferau să coboare la nivelul pacienţilor, prea puţin interesaţi de ce se întâmplă peste gardul spitalului.

Chestiuni ca federalism versus suveranism, apărarea comună, corectitudinea politică şi noua formă de cenzură, familia tradiţională, politica migratorie, încălzirea globală sau rolul creştinismului în UE păreau a fi subiecte de dezbatere la fel de dificile ca încercarea doctorului Bibi de a muta ambasadele la Ierusalim.

Candidaţii discutau despre orice altceva: maneaua lui Guţă, cacofoniile Vioricăi, derapajele lui Liviu, aventurile lui Dacian cu poliţiştii locali, postările lui Victor pe Madbook ş.a.m.d. Pacienţii şi cei care le cereau votul ignorau problemele cu adevărat importante. Deciziile de la nivelul spitalului din Bruxelles aveau deja un impact major la Bucureşti, mult peste politicile interne. Doar că unii erau interesaţi să deturneze discuţia către chestiuni mărunte, nesemnificative, uşor de înghiţit de pacienţii naivi, neinformaţi şi fără prea multă carte.

Ultimii nu vedeau pădurea din pricina copacilor. Ei considerau politicile europene (care se răsfrângeau direct şi deseori extrem de dureros asupra Spitalului Micul Pentagon) drept teme colaterale, fără legătură cu viaţa de zi cu zi. Însă chiar dacă aleşii de la Bucureşti influenţau prea puţin (spre deloc) politica de la Bruxelles, asta nu însemna că pacienţii trebuiau să rămână în beznă. Sau să fie manipulaţi fără scrupule ca să nu mai perceapă realitatea.

Iar realitatea era că Denise se pregătise intens pentru cea de-a doua ediţie a confruntării electorale televizate. Cei şase lideri ai principalelor curente de opinie fură rugaţi să-şi stingă jointurile. În câteva secunde urmau să intre în direct pe Demenţial TV.

Denise trase aer în piept înainte de a-i introduce pe invitaţi:

― Bine v-am regăsit, dragi telespectatori, la o nouă ediţie a emisiunii mele. Îi am alături pe Ludovic, Traian, Dacian, Liviu, Victor şi Kelemen, cu care voi discuta astăzi despre familia tradiţională şi rolul creştinismului în UE. Vă rog, cine vrea să înceapă?

Din rândul publicului, Cosette sări ca arsă.

― Huooo! La puşcărie, băi! Ho-ţii, ho-ţii!

Corul de fluierături şi huiduieli îi dădu moderatoarei sentimentul că emisiunea era deja explozivă. Zâmbi satisfăcută. Fluieră cu două degete, îşi desfăcu sutienul şi-l învârti deasupra capului.

― Linişte! Haideţi să ne calmăm, vă rog mult... Revenim la subiect.

Fără vreun avertisment, Liviu se întoarse spre Dacian şi îl sărută, apăsat, pe buze. Mai oripilat decât dacă i-ar fi văzut pe doctorii Frans şi Jean-Claude în acelaşi pat cu şeful spitalului din Budapesta, Dacian se şterse la gură cu mâneca de la pijamale.

― Ce-a fost asta?

― Introducerea, îi răspunse, foarte sec, Liviu. Aş vrea s-o zic p-aia dreaptă: propaganda LGBT în Europa este cea mai mare porcărie susţinută de Bruxelles. Creştinii nu vor aşa ceva!

― Creştinii tăi s-au pronunţat la referendum, i-o tăie Dacian. Şi apropo, într-o Europă federală religia ortodoxă este doar una dintr-o mie. Avem nevoie de diversitate spirituală ca de aer.

Din spate, Ludovic îi trase scaunul de sub fund. Bărbatul căzu cu zgomot şi se încurcă printre cabluri electrice.

― Să-ţi fie ruşine, Daciane! îi reproşă Ludovic. Cum ţi-ai permis să-l critici pe Klaus, binefăcătorul tău?!

Pe urmă lipi guma de mestecat de microfonul moderatoarei (prins în decolteul extrem de generos). Mai destinsă decât un rabin servit la masă, din greşeală, cu ceafă de porc la grătar, Denise încercă să potolească spiritele.

― Ludovic, te rog stai jos. Discutăm despre Europa şi familie, nu despre răfuieli şi preacurvie.

Cu un turban negru pe cap, Victor găsi momentul ideal să intervină.

― Salam aleikum, fraţi creştini. Rămân la părerea că lângă spitalul nostru, de fapt între spital şi catedrală ar fi mers de minune să avem cea mai mare moschee din Europa. Să vină să se roage preşedinţii Ercep, Abu Bakr, Bashar şi toţi prietenii adevăraţi ai României.

Aflat în gradene, în primele rânduri, Prea Puternicul paroh scoase din sân feleştiocul şi-l stropi cu agheazmă pe invitat.

― Du-te dracu' de pagân care eşti!

Alţi credincioşi din public aruncară spre Victor cu ouă, roşii, peşte afumat şi resturi de lumânări. Undeva în spatele sălii, profitând de agitaţie, Viorica îl strânse de gât pe Klaus, îl lipi cu spatele de perete şi-l ridică în aer (cu ajutorul forţei ZU).

― Când te sun, răspunzi la telefon, m-ai înţeles?

Bărbatul clipi o singură dată, cuprins de spaimă.

Tăcut până atunci, Traian îndrăzni să-şi expună punctul de vedere.

― Vrem, nu vrem, multinaţionalele conduc lumea. Gândiţi-vă cum arată o multinaţională cu albi, afro-americani, asiatici, gay, lesbiene, transsexuali, creştini, musulmani, hinduşi, proşti, deştepţi, hoţi şi oameni oneşti. La fel va fi şi Europa, o multinaţională mai mare... Iar o multinaţională nu poate funcţiona fără toleranţă dusă la extrem. Deviza mea este toleranţă zero pentru corupţie şi maximă pentru LGBT... Cât despre creştinism, multinaţionalele recunosc o singură religie şi au un singur Dumnezeu: DOLARUL! Închinaţi-vă la bani şi veţi găsi mântuirea, după cum bine zicea apostolul fericirii, Jean-Claude de la Bruxelles.

Dacian simţi nevoia să-l completeze:

― La o adică, mai bine murim împreună, într-o federaţie de multinaţionale şi ONG-uri, decât să murim separat, ca spital suveran unde hoţia şi prostia sunt la ele acasă. Vive la France! Vive la révolution progressiste!

― Revenim după publicitate, hotărî Denise, care întrerupse emisia în direct pentru a-i face loc melodiei lui Nicolae, regele manelelor: De vrei gustul fericirii / Trage pe nas trandafirii / Tropa tropa, hopa hopa / Eu mă piş pe Europa!

Moderatoarea sări pe masă în picioarele goale şi începu să danseze lasciv în faţa lui Kelemen. Bărbatul roşi până-n vârful urechilor.

― După emisiune, mergem la Miercurea Ciuc, îi şopti pacientul maghiar. Am o cabană unde putem continua dezbaterea despre UE...

Nu apucă să-şi ducă ideea până la capăt. În studioul TV dădu buzna doctorul Radu călare pe un car alegoric în formă de gonflabilă (şi care se transferase recent la salonul fără clanţă).

― Salutare, prieteni! Cum spunea un angajat de-al meu din Madagascar, credinţa mută munţii, dar dacă eşti deştept îi laşi acolo, că nu te încurcă cu nimic. Am vrut să mut munţii şi să scap de pârnaie, însă mai bine aştept o minune la vot... Apropo, vine cineva pe 26 cu urna mobilă?

(va urma)

Citește și: