3 vizualizări 7 feb 2008

Curtea Constitu­ţio­nală a pronunţat ieri două hotărâri bulversante pentru sistemul politic din România. Este vorba despre deciziile date în cauzele Guvern vs. Preşedinţie (refuzul şefului statului de a o numi pe Norica Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei) şi CSAT vs. Guvern (neavizarea de către CSAT a ordonanţei privind statutul cadrelor militare). Practic, în vederea lămuririi celor două conflicte juridice pe care le aveau de soluţionat, judecătorii au făcut mai mult decât să interpreteze Constituţia. Ei au “rescris” legea fundamentală într-o manieră proprie, astfel încât forma de guvernământ din România nu mai pare a fi republica, ci republica prezidenţială. Astfel, invocând articolul 85 alineatul 2 din Constituţie, Curtea a stabilit următoarele: “Preşedintele României poate refuza, o singură dată, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru. Primul-ministru este obligat să propună o altă persoană”.

Problema este că respectivul articol nu spune nimic despre o asemenea atribuţie a şefului statului, precizând doar că “în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului”. Prin urmare, Constituţia nu zice nimic despre posibilitatea preşedintelui de a refuza numirea unui ministru - nici o dată, nici de mai multe ori, nici motivat, nici nemotivat – şi nici despre obligaţia premierului de a propune o altă persoană. În aceste condiţii, este clar că judecătorii nu au interpretat Constituţia, ci au “rescris-o”, fiind vorba de o adăugare la lege, în sensul sporirii prerogativelor prezidenţiale. Practic, potrivit acestei decizii, şeful statului poate cenzura atribuţii care, prin Constituţie, sunt date exclusiv în competenţa premierului. Or, o asemenea dezechilibrare a prerogativelor în favoarea şefului statului este specifică ţărilor în care forma de guvernământ este republica prezidenţială.

Şi cea de a doua decizie a Curţii Constituţionale este la fel de ciudată. Instanţa a stabilit că Executivul nu trebuia să solicite avizul CSAT-ului, condus de şeful statului, pentru un act normativ care are legătură cu Armata şi, până la urmă, cu politica de apărare. Cu alte cuvinte, Guvernul poate să hotărască de capul său în acest domeniu. Or, Constituţia stabileşte pentru preşedintele României o serie de atribuţii clare în domeniul apărării, şeful statului fiind comandantul forţelor armate şi preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Rămâne de văzut cum vor motiva judecătorii cele două decizii. Dar, indiferent de argumentele pe care le vor fi avut, un lucru este clar: în momentul de faţă, Curtea Constituţională pare a fi mai mult decât un arbitru şi un “translator” al Constituţiei.

Citește și: