Alina Matis
Alina Matis
10369 vizualizări 1 mar 2014

La destrămarea Uniunii Sovietice, Ucraina a moştenit al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume, mai mare decât cele ale Marii Britanii, Franţei şi Chinei la un loc. În 1994, a fost de acord să cedeze acest arsenal Rusiei, în urma unor negocieri mediate de SUA. Ucraina a primit atunci un ajutor financiar considerabil din partea americanilor şi, foarte important, SUA, Marea Britanie şi Rusia au devenit de la momentul semnării acordului garantul integritătăţii teritoriale a Ucrainei. Cele trei ţări s-au angajat să asigure independenţa Ucrainei, să nu efectueze vreun act de agresiune la adresa sa şi să protejeze ţara de orice fel de agresiuni externe (de exemplu, prezenţa trupelor ruseşti în Crimeea, fără acordul Ucrainei). Acesta a fost Tratatul de la Budapesta, reconfirmat în 2009 de Obama şi Medvedev, şi de aici ar trebui să pornească orice discuţie despre scenariile pentru Crimeea.

Practic, conform acestui acord, Rusia nu avea - nu are! - voie să intervină militar în Ucraina ori să încerce să anexeze vreo regiune ucraineană fără ca SUA şi Marea Britanie să nu fie obligate să intervină militar pentru a proteja Ucraina. Aşa cum arată Tratatul de la Budapesta, Putin nu poate interveni militar în Crimeea fără a declanşa o intervenţie a marilor puteri occidentale. Or, toţi actorii implicaţi realizează că nimeni nu are nimic de câştigat dintr-un astfel de scenariu.

Ce se întâmplă atunci în Crimeea? Un şantaj, o încercare de destabilizare a Ucrainei pentru a o împiedica să se apropie acum, în elanul post-Ianukovici, de UE şi NATO. Nu a fost deloc o coincidenţă că tensiunile separatiste din Crimeea, dar şi din alte regiuni rusofone din Ucraina au apărut imediat după ce Ianukovici, omul lui Putin, a fost îndepărtat de la putere, în locul lui venind un regim pro-european, care vrea să semneze urgent acordurile cu UE şi, eventual, să reînceapă discuţiile cu NATO (după ce Ianukovici a impus o politică non-bloc).

Barack Obama a vorbit, vineri, despre „costul” unei eventuale intervenţii militare ruseşti în Ucraina, fără să îi facă o „notă de plată” a priori lui Vladimir Putin. Costul vine tocmai din Tratatul de la Budapesta. Un alt cost ar putea veni din China, iar Putin ştie că Beijingul se uită foarte atent la ce face el în Crimeea - într-o bună zi, poate se va simţi şi China obligată să intervină în Siberia de est, pentru binele chinezilor de acolo.

Aşa cum arată lucrurile acum, riscul ca Pen. Crimeea să devină o nouă Osetia de Sud, Abhazia sau Transnistria se poate concretiza doar cu un moment (istoria ne arată că nu e nevoie de mai mult pentru un război) lipsit de orice brumă de raţiune şi gândire strategică din partea lui Putin.

Ucraina, deşi nu ar vrea să intervină militar în Crimeea, are o armată mai pregătită, cu capacităţi defensive mai solide decât ale Georgiei în 2008.

Pentru Putin, în acest moment, miza nu poate fi cucerirea sau anexarea regiunii autonome Crimeea, ci destabilizarea ţării. Crimeea este importantă pentru Moscova doar făcând parte din Ucraina, pentru că este un instrument de control util şi vedem asta foarte clar de câteva zile.  O dovadă a venit azi din partea Ministerului de Externe al Rusiei, care s-a anunţat „extrem de îngrijorat” faţă de ultimele evenimente din Crimeea şi, mai mult, a acuzat Kievul că a destabilizat situaţia din regiune. O altă dovadă este faptul că, după ce Duma a aprobat în unanimitate solicitarea preşedintelui rus de a autoriza o intervenţie militară în Crimeea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a fost trimis să spună că şeful său nu a luat încă o decizie.

Realitatea este că nici ruşii, nici americanii nu au vreun interes să achite „costul Crimeii”, care va fi foarte mare, aşa că ne putem aştepta ca tot efortul din perioada următoare să fie către evitarea acestei „note de plată”, dând impresia că s-a respectat şi înţelegerea de la Budapesta, dar şi că fiecare actor implicat şi-a făcut jocul.

Pentru comentarii, mă găsiţi pe Facebook - Alina Matiş şi pe Twitter - @alinamatis

Citește și: