Paul CHIOVEANU
Paul CHIOVEANU
1184 vizualizări 19 iun 2019

Alianţa funcţiona atât de bine încât îşi permitea un miting de amploare pe stadionul Lia Manoliu. 

Pe stradă erau proteste, jandarmii acţionau în forţă alergând protestatarii pe străzile capitalei, Roşia Montană era aproape dată pe mâinile Gold Corporation iar guvernarea USL - UNIUNEA SOCIAL LIBERALĂ -  propunea societăţii civile un pact de colaborare numit, la acea perioadă, de către un preşedinte de organizaţie drept - „o ofertă vulgară, născută din minţile unor oameni care nu gândesc decât în cheia banilor.

Vi se pare diferită conducerea PNL-ul de atunci, de PNL-ul de astăzi? A declarat cineva din partid în toţi aceşti ani că regretă apropierea frăţească cu PSD-ul de atunci? A încercat partidul să-şi înlăture pnl-iştii vopsiţi în social democraţi?

Nu, cu câteva zeci de plecări la PSD şi ALDE, liberalii se bazează şi în ziua de azi pe aceeaşi lideri politici de la centru şi din teritoriu. De la momentul semnării în 5 februarie 2011 a alianţei, PNL-ul a început să-şi piardă identitatea doctrinară formată încă înainte de 1900.

Trei momente esenţiale în care partidul s-ar fi putut reforma. Să le rememorăm pe scurt:

1. Eşecul alianţei USL şi salvarea parţială a partidului prin Klaus Iohannis.

Între 2013-2014, după ruptura guvernamentală din alianţă şi cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale, debusolaţi că nu au un candidat la preşedenţie (şi alături de PDL), conducerea PNL îl identifică şi promovează pe repede înainte pe primarul Klaus Iohannis.

Din simplu membru în 2013, în preşedinte de partid cu câteva luni înainte de alegerile din 2014. Apoi, spre norocul situaţiei politice, este ales Preşedintele României după un al doilea tur de scrutin.

Exuberant, PNL-ul îşi arogă meritele succesului neconştientizând că alegerea românilor s-a datorat lipsei variate şi demne de prezidenţiabili pe scena politică a timpului. Un fost primar a cărui reuşită politico-administrativă a fost să schimbe de unul singur faţa Sibiului şi, mai puţin un Iohannis liberal convins şi cu merite în politica centrală. Acest câştig pe termen lung - preşedinţia, nu a provocat declanşarea unei reforme susţinute în interiorul partidului, pentru a se reclădi după eşecul USL ci, din contră, a oferit mai multă putere liderilor.  

2. Episodul Marian Munteanu.

În Aprilie 2016, foştii copreşedinţi Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, propuneau la Primăria Capitalei, drept contracandidat al Gabrielei Firea, un personaj controversat precum ultra naţionalistul Marian Munteanu, prezentându-l ca un soi de tehnocrat eliberator şi o „alegere perfectă" pentru PNL şi bucureşteni (!?!).

Un personaj care a promovat permanent din postura de lider al Grupului pentru România, discursul extremist de dreapta, de tip legionar iar în 2016 promova energic ieşirea României din Uniunea Europeană.

Datorită scandalului şi speriaţi de nervozitatea propriului electorat, l-au schimbat rapid. Dar în acele momente, PNL şi-a arătat una din feţele cu care mai nou încearcă să convingă electoratul de mândria europeană din sânul PNL? Dublu standard.

3. Eşecul referendumului pentru familie.

Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură şi către un nou eşec politic care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu uneşte, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politică retrogradă. #ajunge”, mesaj adresat publicului de grupul intern din PNL #ajunge, octombrie 2018

Puţini îşi mai aduc aminte de episodul 2016 când, iarăşi, alături de PSD şi ALDE, PNL semnează protocolul de colaborare cu Coaliţia pentru Familie. Un act considerat la acea vremea total contrar unui partid de sorginte liberală.

Un parteneriat şi o susţinere ce a dus în 2018 la eşecul dureros al acestuia, soldat fără retrageri din partea conducerii actuale.  Chiar dacă au fost cerute demisii şi reformă, încercarea grupului ”#Ajunge”, format din Adriana Săftoiu, Mihai Voicu, Alina Gorghiu, Ovidiu Raeţchi şi încă câţiva parlamentari (s-a încercat o debarcare rapidă a actualului preşedinte Ludovic Orban), a eşuat lamentabil.

Mai mult, Ludovic Orban, din postura de preşedinte, a recunoscut în declaraţiile publice apropierea doctrinară de curentul naţionalist - conservator, în detrimentul ideilor liberale, deschise către o societate inclusivă.

Cele trei momente ne arată incapacitatea unui partid în a se reforma, a transforma în discurs public doctrina asumată. Doctrină ce ar merita pusă în acord cu valorile societăţii actuale româneşti şi europene.  

În toată această perioadă, PNL-ul şi-a dorit, aşa cum au şi declarat oficial, că vor să ”trântească guvernul şi să-şi asume salvarea României”. Cu un text al moţiunii nu doar neconvingător ci şi fără soluţii la actuala guvernare.

Stăruind pe rezultatul alegerilor europarlamentare şi fără a se întreba după 26 mai cât din acest câştig i se datorează preşedintelui, cât se datorează votului anti-psd şi cât, în mod serios - PNL-ului (chiar şi în lipsa unor măsuri propuse decente), au eşuat cu moţiunea de ieri. Şi nu pentru prima dată.

Se pare că nimeni din opoziţie nu-şi doreşte o alianţă, nici măcar la guvernare cu un Ludovic Orban ce devine pe zi ce trece la fel de îngâmfat precum Tăriceanu, Dragnea sau Năstase pe vremuri. Cum nimeni de la PSD şi ALDE nu au văzut în liberali o forţă politică demnă de a le sări în barcă. 

Scârţâie rău maşinăria numită PNL.

Foto: Mediafax Foto

Citește și: