Lucian Mîndruţă
Lucian Mîndruţă
16890 vizualizări 17 nov 2014

Mi-am petrecut ziua încercând să-mi dau seamă, după accentul oamenilor de la coadă, de unde vin. Şi ce meserie au. Moroşeni şi băimăreni, bucovineni şi suceveni. În trei păşi pe lângă coadă, străbăteai toată România şi cel puţin jumătate din nomenclatorul de meserii.
 
N-a fost o coadă a intectualilor fini, pentru că nici Parisul nu mai e destinaţie de exil pentru artiştii şi persecutatii din ţară. Am dat mână cu o mie de oameni şi vreo sută au zgâriat-o pe-a mea cu bătăturile lor. "€œCu ce vă ocupaţi?” "Păi lucru pe şantier, în construcţii, domnu!a" "€œMut mobila”, "œAvem ceva aici, în agricultură, pe lângă Paris”.


 Oameni simpli? Nu. Doar oameni muncitori. Aici, la coadă de la ambasada mi-am redescoperit poporul din cartea de română şi aia de istorie la un loc. Îl ştiţi? Românii care poate n-au avut noroc şi vreme şi nici bani pentru educaţie înaltă, dar s-au născut cu bun simţ şi-au ţinut de el, şi-aici, printre străini. Aici am redevenit oleacă mândru  şi mai mult trist să fiu român, când am realizat cât din poporul meu a plecat din ţară.

Să ştiţi că poporul asta a strigăt la poarta ambasadei până noaptea târziu. Nu ăştia că mine, terchea-berchea de oraş, cu smartphone şi aere de social media. Ci lumea de la ţara, din oraşele mici, cu familie acasă, în ţara. Lumea vie, muncitoare şi supărată. Supărată pentru că domnii de la Bucureşti, care i-au furat 25 de ani cu tot ce-au putut, n-au acum nici măcar bunul simţ să-i lase să voteze civilizat.

De-aia au şi rezistat atât la coadă şi după aceea, la demonstraţie. Sunt puţini românii care au votat şi care trăiesc din ajutorul statului. Ieri, cei care au stat 5-6-7 ore aveau şi alte lucruri de făcut. Alţii şi-au luat copiii în braţe (că nu toţi au bani de bonă) şi-au venit să se asigure că, la o adică, copiii ăştia mai au şi-o patrie.

Altfel, a fost cea mai ieftină operaţiune de media la care am luat parte.

Mi-am petrecut ziua cu George Ştefan, tânărul pe care l-aţi văzut în primul clip de ieri. A fost asistentul meu de cameră, echipă tehnică (e IT-ist ) şi vigilentul care ştia mersul cu hoţii de buzunare. De unde îl cunosc? De pe facebook. El şi cu soră lui, Michaela au fost cei care m-au invitat la Paris, într-o seară, după primul tur, pe un mesaj personal. Şi mi-au plătit şi hotelul, doar că să spun ce se întâmplă aici. Ei sunt deci, mogulii zilei de ieri...

Am avut trei smarpthone: un Samsung Galaxy S5, un Huawei P7 şi-un Iphone5. Le-am folosit pe rând, după ce se termină bateria la fiecare. Pentru net am primit, tot de la un prieten de pe facebook, o parolă de acces la Orange Wifi. Apoi altă, de la Ştefan, pentru Free. Când n-au mai mers nici astea a€“ netul e groaznic în Franţa a€“m-am rugat de oamenii de la coadă să-mi dea reţea, să pot să mai încarc un filmuleţ. Mulţumesc tuturor!

La sfârşitul zilei, m-am aşezat şi eu la coadă, să nu zică domnul Meleşcanu că ţin locul cuiva din diasporă. Şi n-am apucat să votez, eu şi încă vreo mie de oameni.

Noroc cu voi. Noroc că aţi înţeles, din exemplul celor de aici, că votul are o valoare. Şi că, aşa cum s-a întâmplat de data asta, ne poate uni mai tare decât orice lozincă şi operaţiune de propagandă.

Aţi câştigat alegerile astea şi pentru mine.

În numele ăstora care n-au apucat să pună ştampila, vă mulţumesc.

Aduceţi nişte batiste la aeroport, că sigur o să plâng ca un fraier.

Citește și: